România, locul 9 la antreprenoriatul feminin
Reading Time: 2 minuteRomânia se află pe locul nouă în clasamentul țărilor cu cel mai ridicat procent al afacerilor deținute de femei, după cum arată rezultatele studiului anual Mastercard Index of Women Entrepreneurs, dat astăzi publicității.
Studiul analizează progresul și realizările antreprenoarelor din 57 de țări care acoperă cinci regiuni geografice. Potrivit studiului, din totalul afacerilor din România, 28,9% sunt deținute de femei. România a înregistrat o creștere la această categorie, în contextul în care anul trecut, se afla pe locul 13, cu un procent de 27,5% al numărului de afaceri deținute de femei.
„Mastercard Index of Women Entrepreneurs a ajuns în acest an la a doua ediție, ceea ce ne permite să analizăm cu atenție, de la un an la altul, dinamica antreprenoriatului feminin din România. Per ansamblu, România înregistrează scoruri mai bune decât în 2017, un trend ce sperăm că va continua și în anii următori, astfel încât femeile antreprenor și cele de afaceri din țara noastră să reușească să își realizeze pe deplin potențialul, să își atingă obiectivele și, în cele din urmă, să accelereze creșterea incluziunii. Lansarea Mastercard Index of Women Entrepreneurs în preajma Zilei Internaționale a Femeii reprezintă un apel al Mastercard la nivel global de a pune capăt discriminărilor de gen față de antreprenoriatul feminin din întreaga lume”, a declarat Diana Tănase, Marketing Manager, Mastercard România.
Din top zece cu cel mai ridicat procent al afacerilor înființate și conduse de femei fac parte Ghana (pe primul loc în clasament), Rusia (locul al doilea), Uganda (3), Noua Zeelandă (4), Australia (5), Vietnam (6), Polonia (7), Spania (8), România (9) și Portugalia (10).
În ceea ce privește condițiile de sprijin și oportunitățile de dezvoltare antreprenorială pe care le au femeile, România ocupă locul 32 din 57, cu un procent de 61,9%. Clasamentul Mastercard Index of Women Entrepreneurs ia în calcul rezultatele progresului înregistrat de femei (categorie la care România se află pe locul 33), cunoștințele și accesul la resurse financiare (România se află pe locul 24) și sprijinirea inițiativelor antreprenoriale (România se află pe locul 29).
Foto: Dreamstime
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz