România, locul 7 în Europa la numărul de utilizatori Revolut
Reading Time: 2 minuteLa șase luni de la deschiderea biroului local, startup-ul fintech Revolut a ajuns la 75.000 de utilizatori în România. Volumul total al tranzacțiilor efectuate în România a depășit 275 de milioane de euro.
România este acum pe locul 7 în topul țărilor europene cu cel mai mare număr de utilizatori Revolut, depășind Portugalia, Germania și Grecia în ultimele luni. Românii folosesc Revolut în principal pentru cumpărături online și plăți cu cardul – 69,27% dintre tranzacții sunt plățile cu cardul, online și offline. Principalii comercianți la care românii plătesc cu cardul Revolut sunt Carrefour, Auchan, Taxify, Ali Express, McDonald’s, InMedio și Digi România. Transferurile bancare reprezintă 15,24% din totalul tranzacțiilor, în timp ce 9,23% sunt schimburi valutare la cursul de schimb interbancar oferit de Revolut. Doar 6,27% din numărul total de tranzacții sunt retrageri de numerar.
Aproape 5% dintre utilizatorii Revolut Metal, abonament care oferă un card din metal cu până la 1% cashback în monede tradiționale sau criptomonede, un serviciu dedicat de concierge, asigurare de călătorie, precum și posibilitatea de a retrage gratuit de la orice bancomat din lume până la 2.400 de lei lunar, sunt din România.
Utilizatorii Revolut din România folosesc activ și pușculițele digitale Vault, opțiunea de economisire care rotunjește fiecare plată și economisește diferența. Românii au deschis peste 15.000 de pușculițe Vault până acum și au economisit astfel mai bine de 3 milioane de lei.
Revolut tocmai a lansat o versiune a aplicației în limba română și va oferi utilizatorilor noi și existenți posibilitatea de a comanda în perioada 12-15 octombrie primul card fizic gratuit. „Lansarea versiunii în limba română a aplicației Revolut este un pas important pentru noi pentru a continua să creștem. Este un lucru care ne-a fost cerut de utilizatorii noștri, pentru a le putea oferi și celor dragi care nu vorbesc limba engleză posibilitatea de a utiliza serviciul”, a declarat Irina Scarlat, Country Manager Revolut România.
Revolut permite utilizatorii să-și deschidă un cont curent în câteva secunde, direct din aplicație, să cheltuiască, să primească și să trimită bani oriunde în lume la cursul de schimb interbancar, să aibă acces la criptomonede. Compania cu sediul în Londra are peste 2,8 milioane de utilizatori în Europa și a procesat până în prezent peste 150 de milioane de tranzacții în valoare totală de mai bine de 27 miliarde de dolari.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz