Romania, intre cele mai performante economii din UE
Reading Time: 2 minuteRomania s-a remarcat drept una dintre cele mai performante economii din UE în 2015, arata Greg Konieczny, Vicepresedinte Executiv al Templeton Emerging Markets Group si Manager al Fondului Proprietatea (FP). Acesta estimeaza o accelerare a ritmului cresterii economice anul acesta datorita expansiunii consumului, a investitiilor, sustinute de absorbtia imbunatatita a fondurilor europene, precum si a dobanzilor, aflate la minime istorice.
Greg Konieczny considera ca fundamentele macroeconomice sunt pozitive, iar Romania se afla intr-o forma buna dupa incheierea programului cu Fondul Monetar International. Sectoarele cu cel mai mare potential de crestere sunt in opinia sa energia, transporturile, IT-ul, bancile, constructiile, agricultura si sanatatea.
„Piata locala de capital are, la randul sau, un potential de crestere semnificativ. Consideram ca noul guvern ar trebui sa profite de acest moment prielnic si sa continue reformele structurale, prin implementarea standardelor adecvate de guvernanta corporativa, care ar avea ca rezultat cresterea profitabilitatii si eficientei companiilor de stat, prin respectarea calendarului de liberalizare a preturilor gazelor si energiei electrice, precum si prin listarea de companii pe piata de capital. Ofertele publice initiale reprezinta un motor important de dezvoltare pentru piata de capital si ar sprijini trecerea bursei locale de la statutul de piata de frontiera la cel de piata emergenta”, spune reprezentantul FP.
“Doar noi listari ar putea sprijini trecerea bursei locale de la statutul de piata de fontiera la cel de piata emergenta”, spune Greg Konieczny.
Greg Konieczny arata ca atractivitatea Romaniei pentru investitorii straini ar trebui sa fie alimentata de masurile de relaxare fiscala, precum reducerea TVA de la 24% la 20% incepand de anul acesta, urmata de scaderea la 19% de anul viitor, reducerea taxei pe veniturile din dividende de la 16% la 5% si eliminarea taxei pe constructiile speciale din 2017.
“Anul acesta va fi marcat de doua campanii electorale care, in mod obisnuit, genereaza volatilitate si pot afecta deciziile investitorilor pe termen scurt, dar speram ca acestea sa nu interfereze cu agenda reformatoare asumata de noul guvern, care este determinanta pentru continuarea fluxului puternic de investitii straine directe si de portofoliu”, spune Greg Konieczny, acesta precizeaza ca este foarte important ca lupta anticoruptie sa continue, in conditiile in care aceasta ar trebui sa conduca la imbunatatirea guvernantei corporative si la cresterea eficientei institutiilor statului, care sunt coloana vertebrala a activitatii economice.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz