Stiri

România în Air Schengen. Cine sunt primii călători care nu vor mai avea control de documente

29 mart. 2024 2 min

România în Air Schengen. Cine sunt primii călători care nu vor mai avea control de documente

Reading Time: 2 minute

Primele zboruri pentru care nu va mai fi nevoie de controlul pașapoartelor vor ateriza pe Aeroportul Otopeni pe data de 31 martie. Acecstea vor veni de la Paris, Viena, Hamburg, Roma, Zurich, Munchen, Amsterdam şi Geneva, informează Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti.

Călătorii vor ajunge la București, imediat după miezul nopții

Începând din 31 martie 2024, odată cu intrarea României în spaţiul Schengen, vor fi ridicate controalele la frontieră pe spaţiul aerian şi maritim. În acest context, chestorul general de poliţie Bogdan Despescu, secretar de stat în MAI, a afirmat că, începând cu ziua de duminică, pasagerii nu au nicio obligaţie suplimentară.

„Dorim să prezentăm şi să lămurim toate aspectele ce ţin de măsurile dispuse de Ministerul Afacerilor Interne începând cu data de 31 martie 2024, respectiv măsurile necesare odată cu intrarea României în spaţiul Schengen, când vor fi ridicate controalele la frontieră pe spaţiul aerian şi maritim. Această situaţie nu impune nicio obligaţie suplimentară pentru pasageri. Obligaţiile suplimentare sunt exclusiv în sarcina autorităţilor”, a declarat, joi, Bogdan Despescu, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la Aeroportul Internaţional ‘Henri Coandă’.

23 miilioane de pasageri au trecut prin aeroporturile din România

„Analizele cu privire la necesarul de forţă au avut la bază informaţiile din anul 2023 şi în urmă cu mai mulţi ani. Pe aeroporturile din România, au fost înregistrate, în anul 2023, peste 160.000 de curse – 66% dintre acestea fiind Schengen – şi mai bine de jumătate din cele Schengen pe Aeroportul Otopeni. Vorbim de aproximativ 23 de milioane de pasageri, cei mai mulţi fiind înregistraţi tot la Otopeni, undeva la aproximativ 14 milioane, urmat de Aeroportul Cluj-Napoca, cu aproximativ 3 milioane, şi Aeroportul Iaşi, cu aproximativ 2 milioane. Din totalul pasagerilor, 300.000 au fost minori, iar în cazul a 2.500 dintre aceştia s-a luat măsura nepermiterii ieşirii din ţară”, a spus Despescu.

Începând cu 31 martie, România şi Bulgaria vor face parte din spaţiul Schengen cu frontierele aeriene, respectiv maritime.

Array

Articole pe aceeași temă: