Categories: Stiri

România este la 34% față de media UE la inovație în 2024. Rata de succes a startup-urilor nu trece de 10%

Reading Time: 4 minute

Techcelerator, unul dintre cele mai importante acceleratoare pentru startup-uri tech din Europa de Sud-Est, compania de consultanță de management The Network, Romanian Tech Startups Association (ROTSA) și compania de cercetare Strategis RBC lansează o cercetare națională despre inovație în ecosistemul de startup-uri din România. Acest proiect își propune să sprijine fondatorii și managerii să accelereze inovarea în organizațiile lor prin adoptarea unor metode moderne, validate internațional, iar astfel, până în 2030, România să avanseze de pe ultimul loc în UE în acest domeniu.

Rezultatele cercetării vor fi publice în primul trimestru din 2025.

În premieră pentru România, această cercetare folosește metodologia ODI&JTBD (Outcome Driven Innovation & Jobs To Be Done) – un proces de inovare considerat ca fiind printre cele mai orientate către client (customer-centric) și riguros științifice la nivel mondial, având o rată de succes de 86%. Metodologia Outcome-Driven Innovation&Jobs-to-be-Done (ODI&JTBD) explorează 26 de factori cheie ai performanței în inovare și identifică cele mai mari oportunități de îmbunătățire a acesteia.

România este la 34% față de media UE în ceea ce privește inovația

Proiectul este lansat în contextul în care 84% dintre directorii executivi (CEO) din întreaga lumea consideră inovația ca fiind un factor cheie pentru creștere în următorii cinci ani, potrivit datelor Boston Consulting Group, dar România este la 34% față de media UE în ceea ce privește inovația, conform European Innovation Scoreboard 2024 (EIS 2024). Cele mai inovatoare țări în Europa sunt Danemarca, Suedia, Finlanda și Țările de Jos (cu performanțe de peste 125% față de media UE), iar Croația, Polonia, Slovacia, Letonia, Bulgaria și România sunt pe ultimele locuri (inovatori emergenți cu performanțe sub 70% din media UE), arată același studiu.

Astfel, obiectivul cercetării este să ajute companiile să inoveze, oferind antreprenorilor și managerilor o analiză a nivelului actual al inovării, atât la nivel individual, cât și național.

Impactul estimat al proiectului este ca până în 2030 România sa avanseze de pe ultimul loc în UE în privința inovației și să ajungă în zona de “inovatori moderați” din cea de “inovatori emergenți” în care se află în prezent.

Ce primesc startup-urile care participă la cercetare


Fondatorii interesați să participe trebuie să completeze un chestionar personalizat pe care îl vor primi pe e-mail din partea ROTSA.
Startup-urile care participă la cercetare vor primi beneficii precum:
● Evaluare gratuită și un raport personalizat al performanței în inovare, comparativ cu cele mai înalte standarde internaționale și recomandări specifice pentru îmbunătățirea capacităților de inovare.
● Acces la metodologia ODI&JTBD care poate optimiza procesele de inovare și îmbunătăți poziția pe piață, profitabilitatea și eficiența companiilor.
● Networking și vizibilitate: Participarea la webinarii și paneluri de discuție va permite startup-urilor să se conecteze cu lideri din industrie și să descopere oportunități valoroase de colaborare.
● Carte cadou: “Jobs to Be Done: From Theory to Practice” de Tony Ulwick, pionierul metodei JTBD, cu o prefață de Philip Kotler, „Deming-ul inovației”
● Acces la rezultatele naționale ale cercetării pentru o înțelegere aprofundată a inovării în comunitatea de startup-uri și fondatori din România.

„În lumea startup-urilor, termenul «inovare» este unul dintre cele mai utilizate. Însă deși fondatorii au idei, de foarte multe ori nu pot să le implementeze pe cât de bine ori rapid și-ar dori și nici nu au resurse pentru a ști unde se află față de alți competitori locali, dar mai ales regionali ori globali. Inovarea este obligatorie în toate aspectele construcției unei afaceri, un proces complex și provocator, de aceea rata de succes a startup-urilor nu trece de 10%. Imi doresc ca dintre cele aproape 1.000 de startup-uri cu care am lucrat în ultimii șase ani de la fondarea Techcelerator, cât mai multe să participe la acest proiect pentru că astfel vor ști foarte clar care este performanța lor în inovare, care le sunt avantajele, dar și vulnerabilitățile. Este șansa de a participa la un proiect care aduce o metodologie aplicată în premieră în România. ODI&JTBD înseamnă o rată de succes de 86% și soluții concrete pentru eficiența și profitabilitatea companiilor” a declarat Cristina Țoncu, cofondator&manager de programe Techcelerator și director regional Romanian Tech Startups Association (ROTSA).

„Lucrez de aproximativ 30 de ani cu companii și le spun adesea clienților că nu pot ajunge unde își doresc dacă nu știu unde se află. Știm că România este pe ultimul loc la inovație în Europa și că în ultimii cinci ani nu a înregistrat progrese semnificative, potrivit EIS 2024. Cercetarea pe care o lansăm astăzi este una de ansamblu, dar și personalizată, arătând fiecărei companii realitatea în care se află. Insă, cel mai important, vine cu soluții adaptate actualului context de piața comparativ cu metodologia Voice of the Customer care este utilizată în proporție de 99% în inițiativele de inovare din România, dar este tot mai puțin relevantă la nivel global pentru că nu oferă soluții clare și sustenabile. La finalul acestei cercetări construite pe baza metodologiei ODI&JTBD, fiecare companie va avea la final un raport prin care va ști care sunt pașii pe care trebuie să îi facă pentru a crește. Cred că acest proiect poate schimba radical businessul românesc pentru următoarele zeci de ani, iar în 2030 România s-ar putea număra printre țările moderat inovatoare, ceea ce ar înseamna măcar cinci locuri în avans comparativ cu poziția pe care o ocupă în prezent. Astfel, acest proiect nu înseamnă doar colectarea de date, ci mai ales construirea unei baze solide pentru viitorul inovării în România”, a afirmat Eusediu Margasoiu, cofondator al companiei de consultanta de management The Network.

„Ne dorim ca startup-urile românești să înțeleagă care sunt beneficiile pe care le aduce această cercetare, deoarece este o mare oportunitate să primească o analiză personalizată care le va ajuta să își identifice astfel punctele forte, precum și pe cele care trebuie îmbunătățite, dar și pentru că vor avea acces la resurse de top care să le ajute în procesul de inovare”, a afirmat Zoe Pascale, Managing Partner&Research Director în cadrul companiei de cercetare Strategis RBC.

Cristi Dorombach

Recent Posts

Pericolul ascuns pentru femei. 6 din 10 nu verifică lista de ingrediente pentru produsele de igienă intimă

6 din 10 femei nu verifică lista de ingrediente când cumpără absorbante sau tampoane, dar 70% sunt conștiente de posibila…

7 minute ago

tbi bank raportează un profit net de 38 de milioane de euro în primele 9 luni

tbi bank raportează un profit net record de 38 de milioane de euro în primele 9 luni ale anului 2024,…

14 minute ago

Revolut a ajuns la 50 de milioane de clienți. Peste 4 milioane sunt din România

Revolut, fintech-ul global care operează în Spațiul Economic European ca o bancă digitală și companie de investiții licențiată, anunță atingerea…

46 de minute ago

Bogdan Speteanu, Moov Leasing: „Anul acesta, am achiziționat autoturisme în valoare de aproximativ 45 de milioane de euro”

Compania de leasing operational Moov Leasing anunță creșterea capitalului social prin vânzarea a 10% din părțile sociale pentru suma de…

o oră ago

Craiova, capitală gastronomică est-europeană

Spectaculoasa supă azeră de miel cu năut și gutui “Piti”, celebrul șnițel “Zagreb” sau savuroasa “Pljeskavica”, “kebache”-le bulgăresc sau “kofte…

2 ore ago

Ioana Gorgăneanu, Mastercard: Pasiune pentru dezvoltarea comunităților

Susținerea oferită de Mastercard pentru bunăstarea comunităților locale din regiune se dovedește a fi de neprețuit în vederea unui viitor…

3 ore ago