BizRemote by certSIGN Stiri Tech

România, codașă la cumpărăturile online

20 apr. 2020 < 1 min

România, codașă la cumpărăturile online

Reading Time: < 1 minut

23% dintre români au făcut achiziții online în 2019, în timp ce în Bulgaria rata înregistrată a fost de 22% din populație, potrivit datelor publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Media europeană este la 60% înregistrată în Uniunea Europeană (UE), potrivit Agerpres.

În 2019,  pe primele locuri la achiziții online în Uniunea Europeană au fost  danezii (84%), suedezii (82%), olandezii (81%), germani, (79%) și finlandezii (73%).

Procentul românilor care își fac cumpărăturile online a crescut în ultimii ani foarte mult. În 2009 era 2%, în timp ce în 2009 ajunsese la 20%, iar anul trecut a fost de 23%.

La nivelul UE, 60% dintre persoanele cu vârste între 16 şi 74 de ani au făcut achiziţii online în 2019, faţă de 56% în 2018. Comparativ cu 2009, procentul celor care fac cumpărături online aproape s-a dublat, de la 32% la 60%. Cea mai mare creştere în ultimii zece ani s-a înregistrat în Estonia, unde procentul celor care fac cumpărături online a urcat cu 51 de puncte procentuale, de la 17% în 2009 la 68% în 2019.

Deşi procentul bărbaţilor care fac cumpărături online este uşor mai ridicat decât cel al femeilor, în perioada 2009 – 2019 procentul celor care achiziţionează online a crescut mai mult în rândul femeilor, respectiv de la 29% în 2009 la 59% în 2019. În rândul bărbaţilor, majorarea a fost de la 35% în 2009 la 61% în 2019.

Este de așteptat ca, la nivelul UE, dar și al României, comerțul online să înregistreze cifre semnificativ mai mari anul acesta, din cauza stărilor de urgență declanșate de pandemie.

Credit foto: ID 153682495 © Vladimir Stanišić | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: