Categories: Stiri

România are primul avion de însămânțare a norilor pentru a aduce ploaia

Reading Time: 3 minute

Compania românească Intervenții Active în Atmosferă (IAA) a achiziționat primul avion de însămânțare a norilor, iar acesta a devenit un moment de referință în eforturile țării pentru combaterea schimbărilor climatice. Această inițiativă, o premieră națională, este parte din eforturile susținute de a reduce impactul secetei pe teritoriul României pe fondul creșterii temperaturilor medii anuale și al intensificării fenomenelor meteorologice extreme la nivel european.

Conferința de inaugurare a pus în evidență necesitatea unor soluții inovatoare, precum generarea artificială de precipitații, în contextul în care seceta severă exercită o presiune tot mai mare asupra resurselor de apă și a sectorului agricol din România. Tehnologiile de modificare a vremii sunt văzute drept o componentă esențială în adaptarea la schimbările climatice și susținerea rezilienței agriculturii și ecosistemelor naturale.

Parteneriat strategic între România-Interveniții Active în Atmosferă, SUA și Fargo Jet

Conferința a fost deschisă de Nicolae Comănescu, consilier de stat pentru politică externă și afaceri strategice în cadrul Cancelariei Primului Ministru, care a remarcat faptul că o comunicare mai eficientă și accesul pe piață reprezintă primii pași necesari pentru dezvoltare, acest proiect contribuind direct la dezvoltarea agriculturii și la susținerea culturilor.

Excelența Sa, Kathleen Kavalec, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, a vorbit despre cooperarea strânsă între cele două țări și despre rolul acesteia în facilitarea parteneriatului dintre Intervenții Active în Atmosferă (IAA) și Fargo Jet pentru a aduce această tehnologie inovatoare în România.

„Achiziționarea acestui avion, în cadrul Parteneriatului Strategic România-SUA, reprezintă o premieră pentru România, având ca scop combaterea schimbărilor climatice și creșterea precipitațiilor. În momentul în care prezentăm această realizare importantă, să recunoaștem eforturile comune care au făcut-o posibilă. Această inițiativă reflectă angajamentul nostru față de combaterea schimbărilor climatice, protejarea mediului și promovarea dezvoltării durabile. Prin inovație și viziune strategică, construim o fundație pentru un viitor sustenabil și rezilient”, a declarat Kathleen Kavalec, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România.

Prezent la eveniment, James Sweeney, președintele Fargo Jet, și-a exprimat entuziasmul pentru acest parteneriat, notând că acesta este primul dintr-o serie de patru avioane de însămânțare a norilor, care urmează să fie livrate în România.

„Fargo Jet Center este o companie recunoscută la nivel internațional drept lider în servicii de aviație, fiind constant printre cele mai apreciate companii din America de Nord în acest domeniu”, a menționat Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Kathleen Kavalec.

Totodată, Ing. Dr. Emil Sîrbu, președintele IAA, a explicat rolul crucial al tehnologiilor de modificare a vremii în contracararea efectelor secetei, subliniind că aceste avioane reprezintă o soluție esențială pentru protejarea resurselor de apă și sprijinirea agriculturii românești.

„La nivel global, fenomenele meteorologice extreme, de la an la an, au un impact tot mai mare asupra vieții și mediului. Ca urmare, adaptarea la schimbările climatice și combaterea efectelor acestora devin tot mai dificile. În consecință, compania noastră s-a dezvoltat treptat pentru a putea implementa măsurile decisive luate de Guvernul României în vederea implementării Programelor de mediu adoptate atât de Națiunile Unite, cât și de Uniunea Europeană. Sunt ferm convins că, achiziționarea primului avion destinat însămânțării norilor va crește capacitatea companiei noastre de a combate efectele adverse ale schimbărilor climatice și va spori productivitatea agricolă folosind tehnologia de ultimă oră din SUA”, a afirmat Emil Sîrbu, președintele IAA.

Un Memorandum of Understanding a fost semnat între Intervenții Active în Atmosferă (IAA) și Fargo Jet pentru a consolida colaborarea dintre cele două companii în domeniul modificării vremii. Acest acord urmărește facilitarea schimbului de informații, desfășurarea activităților de cercetare, oferirea programelor de instruire și dezvoltarea unui parteneriat pentru colaborări viitoare în alte țări.

Conferința a evidențiat necesitatea unei acțiuni concertate între toate părțile implicate pentru a combate efectele schimbărilor climatice asupra agriculturii și economiei României. În contextul creșterii frecvenței fenomenelor meteo extreme la nivel global, utilizarea eficientă a tehnologiilor moderne, alături de sprijinirea continuă a cercetării și inovației, sunt vitale pentru asigurarea securității alimentare și stabilității economice pe termen lung.

Cristi Dorombach

Recent Posts

Spațiu dedicat monitorizării și înțelegerii alegerilor, deschis în București

În premieră pentru România, Code for Romania inaugurează un spațiu fizic dedicat monitorizării și înțelegerii alegerilor prezidențiale și parlamentare. „Elections…

2 ore ago

O fabrică de baterii se va construi la Oradea cu tehnologie Lockheed Martin

Lockheed Martin și compania românească Sinteza S.A. au semnat astăzi o scrisoare de intenție pentru licențierea producției de electrolit negativ…

10 ore ago

„Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al grupului DIGI

Grupul DIGI a demarat campania „Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al companiei, derulat în colaborare cu Asociația…

16 ore ago

Jason Silva: Viitorul e cibernetic și psihedelic

Jason Silva este speaker, futurist, storyteller și realizator de film, dar cel mai cunoscut este pentru rolul de prezentator al…

16 ore ago

Românii și-ar cumpăra pompe de căldură dacă statul ar acorda subvenții

Mai mult de un sfert (27,51%) dintre respondenții unui sondaj realizat la solicitarea Ariston România plănuiesc să achiziționeze o pompă…

16 ore ago

Cifră de afaceri de 3,57 mld. $ pentru Rompetrol Rafinare în primele nouă luni din 2024

Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a înregistrat, în primele 9 luni din 2024, o cifră de…

16 ore ago