România ajută Serbia cu materiale de protecție împotriva Covid-19
Reading Time: < 1 minutRomânia va trimite vineri un transport cu 310.000 de măşti de protecţie FFP 2 către Republica Serbia, în sprijinul autorităţilor, pentru combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a DSU, Comisia Europeană, prin Centrul European de Coordonare a Răspunsului la Urgenţe (ERCC), a dispus disponibilizarea unor materiale de protecţie personală din rezerva rescEU, constituită în România, pentru a fi distribuite către Serbia.
Rezerva de contramăsuri medicale rescEU pentru epidemia de COVID-19, constituită în România, a fost achiziţionată de către ţara noastră pe baza unui grant în valoare de 10 milioane de euro, semnat cu Comisia Europeană, prin Direcţia Generală Protecţie Civilă şi Operaţiuni Umanitare Europene – DG ECHO, precizează sursa citată.
Transportul asistenţei se realizează cu un convoi aparţinând Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Arad.
Costurile eligibile de transport vor fi rambursate în proporţie de 100% de către Comisia Europeană, prin Mecanismul de Protecţie Civilă al UE.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz