Roman Abramovich anunță că vinde clubul de fotbal Chelsea și dă banii victimelor conflictului din Ucraina
Reading Time: 2 minuteMiliardarul rus Roman Abramovich a anunțat miercuri seară că va vinde clubul de fotbal englez Chelsea și că va dona tot profitul net rezultat din această vânzarea unei fundații caritabile pe care o va înființa pentru a ajuta victimele războiului din Ucraina.
„Aș dori să pun capăt speculațiilor din presă din ultimele zile legate faptul că deținerea de către mine a clubului Chelsea FC. Așa cum am mai spus, iau mereu deciziile în primul rând în interesul clubului. Prin urmare, în actuala situație, am decis să vând clubul, întrucât consider că acest lucru este în interesul clubului, al fanilor, al angajaților, dar și al sponsorilor și partenerilor clubului”, se arată într-o declarație publicată de Abramovich pe site-ul oficial al Chelsea.
Miliardarul rus a declarat că vânzarea nu va fi făcută în grabă și că nu va cere răscumpărarea niciunei datorii a clubului. „Pentru mine, n-a fost vorba niciodată despre bani, ci despre pasiune pură pentru sport și pentru club”, a mai declarat Abramovich.
Acesta a adăugat că și-a pus echipa să înființeze o fundație caritabilă către care va dona toate sumele rezultate din vânzarea Chelsea, iar beneficiarii acestei fundații vor fi victimele războiului din Ucraina, sub formă de fonduri pentreu nevoilor urgente și imediate ale victimelor, dar și pentru sprijinirea revenirii pe termen lung a Ucrainei.
Potrivit Bloomberg, omul de afaceri elvețian Hansjoerg Wyss a declarat că ar fi primit marți o ofertă de a cumpăra Chelsea, alături de alți trei cumpărători potențiali.
Raine Group, care se ocupă de vânzare în numele lui Roman Abramovich, caută oferte de cel puțin 3 miliarde de lire sterline (4 miliarde de dolari) pentru clubul de fotbal Chelsea, potrivit Sky News.
Abramovich nu se află pe lista cetățenilor ruși împotriva cărora Marea Britanie a anunțat sancțiuni în urma invaziei Rusiei în Ucraina.
Roman Abramovich, care a devenit miliardar din vânzarea proprietăților privatizate în fosta Uniune Sovietică, având o avere estimată la 13,5 miliarde de dolari, a cumpărat Chelsea în 2003 și a investit masiv în clubul englez de fotbal, care a câștigat de atunci de două ori Liga Campionilor și Europa League, și a fost de cinci ori campioană în Premier League.
Foto 16687356 © Iurii Osadchi | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz