Management Stiri

Rocada ruso-japoneză

12 mart. 2018 2 min

Rocada ruso-japoneză

Reading Time: 2 minute

După un mandat de patru ani la Coca-Cola în Rusia, a acceptat provocarea și a venit în Japonia, unde aveau loc o serie de transformări majore, printre care o fuziune care a dus la nașterea Coca-Cola Bottlers Japan, cel de-al treilea îmbuteliator mondial.

Costin Mândrea lucra de două zile pentru o cunoscută companie japoneză când a primit un telefon de la departamentul de resurse umane al Coca-Cola, unde depusese un CV cu trei luni înainte, când încă era student. S-a prezentat la interviul de angajare și le-a spus interlocutorilor că are deja un job, dar aceștia i-au promis că va fi ceva total diferit. Și așa a fost.

A pornit pe drumul profesional din Coca-Cola la începutul lunii octombrie, în anul 1998, în birourile companiei din Timișoara, printr-un program de management trainee. “După trei luni de lipit afișe și de construit displa­y‑uri, șeful meu, Călin Drăgan, mi-a spus: «Gata, suficient cu alergătura, vino să îți dau un job adevărat». Și mi-a dat un job pe care nu îl voia nimeni, să bag în Excel tot felul de cifre. În schimb, mi-a dat mână liberă să vorbesc cu oricine în companie, să citesc orice. M-am apucat să citesc dosare, rapoarte și m-am îndrăgostit de job, am început să fac trade marketing mulți ani”, spune Costin Mândrea, Senior Executive Officer, Head of Commercial și Head of Marketing al Coca-Cola Bottlers Japan Holdings Inc.

Costin e1520844734537

După o perioadă de câțiva ani în care Mândrea a deținut poziții precum National Promotion Manager, Marketing Manager sau Key Account, atât în București, cât și în Oradea, în 2006 tot Călin Drăgan i-a propus să accepte un job prin care să se implice într-un proiect de strategie comercială și să conducă echipa de root marke­ting. După patru ani plini cu călătorii și sute de zboruri și un moment în care aproape a ratat nașterea celui de-al doilea copil al său, Costin a cerut un job mai “liniștit”. I s-a propus să lucreze la birourile companiei din Rusia, de unde a gestionat operațiunile de key accounts, de la începutul anului 2010, iar din 2013 i s-a oferit oportunitatea să conducă o nouă echipă de root marketing.

“Eram în concediu cu Gabriela și cu copiii în SUA, când am primit un telefon de la Călin: «Am ceva pentru tine, dar n-o să-ți placă. Vino, ia-o pe Gabriela, vezi dacă îți place»”, își amintește Costin Mândrea, zâmbind. Două săptămâni mai târziu, era cu soția la Tokyo. “Evident că mi-a plăcut, am stat patru zile, totul era superspectaculos”, continuă Mândrea.

În noiembrie 2014 s-a mutat la Tokyo și, în mai puțin de șase luni, unul dintre membrii board-ului companiei i-a propus ca din acea vară să preia toate operațiunile comerciale și să devină vicepreședintele companiei. Un an mai târziu, era membru în bordul companiei. Cu toate că de-a lungul anului 2016 au avut loc o serie de transformări majore pentru companie, acesta a fost cel mai bun an din istoria locală a Coca-Cola. La finalul anului 2016, Coca-Cola East Japan s-a unit cu Coca-Cola West Japan, ceea ce a dus la crea­rea Coca-Cola Bottlers Japan, cel de-al treilea mare îmbuteliator mondial.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: