ROCA Industry lansează primul Raport de Sustenabilitate
Reading Time: 3 minuteROCA Industry, primul holding românesc de companii de materiale de construcții, parte din portofoliul ROCA Investments, a lansat la începutul lunii primul Raport de Sustenabilitate, anticipând Directiva Europeană aplicabilă începând cu anul financiar 2024, privind raportarea sustenabilității corporative (CSRD).
Holdingul are în plan dezvoltarea de produse inovatoare în companiile din portofoliu prin implementarea de practici sustenabile, având în vedere trei direcții esențiale: economic, social și mediu, care să aducă plus valoare în comunitățile din care face parte.
ROCA Industry își propune să valorifice anual prin reciclare 70% din deșeurile de producție și să reducă emisiile de carbon cu 20% până în 2030, dezvoltarea a minimum 4 produse fezabile pentru industria de green building, precum și atingerea altor obiective de sustenabilitate și guvernantă corporativă.
Anticipând aplicarea în România a Directivei 2022/2464/UE privind raportarea sustenabilității corporative, începând cu anul financiar 2024, ROCA Industry, companie listată pe piața AeRO a BVB, aflată în proces de tranziție către piața principală, face public primul său Raport de Sustenabilitate, aferent anului 2022. Acesta descrie activitățile holdingului și ale companiilor deținute – BICO Industries, EVOLOR (fost Sarcom), ECO EURO DOORS și DIAL.
Raportul colectează date calitative cât si cantitative din cadrul companiilor, cu obiectivul de a sintetiza toate elementele încadrate în politicile de sustenabilitate. Datele vor funcționa ca un nivel de referință, în continuare urmând ca performanțele anuale ale holdingului să fie măsurate pornind de la datele comunicate în cadrul primului raport.
Raportul stabilește astfel un set de standarde la nivelul industriei românești pentru măsurarea impactului și a performanțelor strategiilor de sustenabilitate aplicate pe termen scurt, mediu și lung, având în vedere cei 4 piloni specifici holdingului ROCA Industry: Business Sustenabil, Piață și Produse, Resurse-Energie și Climă, Oameni și Comunitate.
ROCA Industry va urmări în continuare creșterea nivelului de performanță în companiile din portofoliu, plecând de particularitățile și nevoile fiecăreia, și a priorităților strategice precum digitalizare și retehnologizare, optimizare și eficiență energetică, adaptare și consolidare a portofoliului de produse sustenabile, extindere pe noi piețe, securitatea la locul de muncă, dar și alte principii specifice unui business sustenabil, orientat către generarea de valoare pe termen lung.
„Abordarea noastră de sustenabilitate nu se referă doar la activitatea de raportare, ci la o strategie complexă pe termen lung, pentru a putea genera într-adevăr competitivitate și performanță în industria românească. Pe fiecare pilon strategic ne-am propus obiective pe termen scurt, mediu și lung, iar atingerea acestora va însemna următorul nivel de dezvoltare pentru industria României. În tot acest context, listarea ROCA Industry pe piața principală a Bursei va reprezenta o confirmare a tuturor principiilor după care funcționăm: performanță, autonomie, independență și competitivitate.”
Ionuț Bindea, CEO ROCA Industry
Companiile din cadrul holdingului ROCA Industry sunt companii antreprenoriale românești în curs de transformare, cu fabrici și operațiuni în plin proces de automatizare, de eficientizare, de tranziție către structuri de guvernanță bine stabilite, către raportare și monitorizare financiară performantă.
La nivel combinat, în anul 2022, ROCA Industry a înregistrat cifră de afaceri în valoare totală de 366,7 mil. RON, în creștere cu 24,6% comparativ cu anul 2021. În același timp, dezvoltarea strategică a companiilor deținute de holdingul ROCA Industry se bazează pe sinergiile existente la nivel de grup, transfer de know-how, structuri solide de guvernanță, abordare circulară în ceea ce privește activitățile din lanțul producție, aprovizionare sau cele din piețele de desfacere.
În procesul de tranziție către o economie sustenabilă, alinierea companiilor din domeniul materialelor de construcții și industrii conexe joacă un rol esențial, datele disponibile la nivel european arătând că 37,5% din totalul deșeurilor generate provin din industria de construcții, demolări și întreținerea infrastructurii.
Datele Agenției Europene de Mediu indică faptul că aplicarea strategiilor circulare în domeniul construcțiilor ar putea reduce cumulativ aproximativ 650 de milioane de tone de materiale și ar putea economisi cantități semnificative de CO2 până în 2050.
Analizele specifice și Raportul de Sustenabilitate ROCA Industry 2022 au fost realizate împreună cu Denkstatt România, companie cu o experiență extinsă la nivel european în ceea ce privește managementul sustenabilității.
Despre ROCA Industry
ROCA Industry, listat pe piața AeRO a Bursei de Valori București sub simbolul ROC1, este holdingul industrial deținut de ROCA Investments. Acesta deține direct si indirect, un număr de 7 companii – performeri în sectoarele specifice de activitate: BICO Industries (primul și cel mai mare producător național de plasă din fibră de sticlă și singurul producător autohton de armături din fibră de sticlă), EVOLOR (unul dintre cei mai mari jucători din industria de producție de vopsele și lacuri), ECO EURO DOORS (cel mai mare producător român de uși destinate construcțiilor rezidențiale), DIAL (producător de produse din fir metalic), precum si producătorii de fibră de sticlă Terra, Europlas și Iranga prin intermediul BICO Industries.
Photo © Sutthiphong Chandaeng | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz