Interviuri Tech

Roboții care ajută elevii să învețe

17 sept. 2020 4 min

Roboții care ajută elevii să învețe

Reading Time: 4 minute

Peste 4.000 de elevi din România sunt implicați în acest moment în construirea de mici roboți, în cadrul celui mai mare concurs național de robotică, Nextlab.tech. Managerul proiectului, prof. univ. dr. Răzvan Bologa, este și coautor al motorului educațional Nextlab.tech, bazat pe inteligență artificială pentru învățare adaptivă.

Cum se poate desfășura optim o competiție de robotică în actuala situație de criză declanșată de  pandemie?

Competiția de robotică Nextlab.tech a fost gândită în sistem blended lear­ning încă din anul 2019, când a fost lansată. Are o amplă componentă online. Elevii primesc la școală sau acasă un kit pe care îl construiesc folosind lecțiile de pe platforma online de adaptive learning Nextlab.tech. Pe lângă asta, ei primesc și roboajutor online. Există câteva evenimente în cadrul competiției când elevii vin într-un spațiu fizic. Mă refer la întâlniri ocazionale cu profesorii și la evenimentul final în care elevii vin să arate public robotul pe care l-au construit și să-i măsoare performanțele. Aceste întâlniri se pot organiza și în condiții de pandemie, suntem pregătiți pentru toate scenariile.

Ce s-a făcut, până în prezent, prin intermediul motorului educațional Nextlab.tech? Ce poate să facă pe mai departe?

Platforma de adaptive learning nextlab.tech este o soluție de învățare online puternic bazată pe inteligența artificială, care permite elevilor și profesorilor să învețe în mod perso­nalizat, folosind resurse educaționale deschise. Nextlab.tech dispune de un asistent virtual de învățare și baze de cunoștințe multiple. Elevii parcurg fluxurile de învățare pe care le pot modifica în mod dinamic în funcție de conceptele pe care nu le cunosc. Spre exemplu, un elev care nu știe ce este un algoritm poate adresa o întrebare în limbaj natural și asistentul de învățare va oferi o explicație. În plus, asistentul va propune eventuale legături spre resurse educaționale des­chise pentru aprofundarea conceptului. Platforma oferă și teste online inteligente cu precorectare automată. Folosind tehnologia Nextlab.tech am reușit să oferim lecții de informatică și robotică online pentru zeci de mii de elevi. De asemenea, am organizat cu ușurință și teste online pentru tot atâția elevi. Aplicațiile posibile sunt multiple: automatizarea lecțiilor online în diverse arii de învățare, organizarea de teste pe scară largă, evaluarea nivelului de alfabetizare digitală a elevilor, evaluarea nivelului de alfabetizare funcțională a elevilor și predarea transdisciplinară online. Tehnologia este concepută pentru a putea suporta milioane de utilizatori.

În România sunt mai multe competiții școlare de robotică. Este fezabil și un concurs între câștigătorii acestor proiecte diferite?

Colaborarea este oricând posibilă și dezirabilă. Concursul de robotică pentru elevi Nextlab.tech, spriji­nit de BCR, folosește o tehnologie de robotică open source bazată pe plăcuțe programabile compatibile Arduino. Concursul nostru este pentru mase și prin intermediul lui vrem să atragem sute de mii de elevi în anii următori. Obiectivul este să educăm numere mari de elevi pentru profesiile Industriei 4.0.

Când este faza finală a concursului Nextlab.tech? Câștigătorii urmează să participe la competiții similare internaționale?

Faza finală se va desfășura la sfârșitul lunii noiembrie 2020, iar câștigătorii vor beneficia de o expunere mediatică semnificativă. Însă, pe fondul actualei pandemii, participarea la evenimentele internaționale rămâne incertă.

Cum arată competițiile interna­țio­nale de profil comparativ cu concursurile din România?

Urmărim concursurile internaționale de robotică și suntem în legătură cu unele dintre ele. Concursurile pentru elevi folosesc în general kituri de robotică și trasee impuse de organizatori pentru a trata elevii în mod egal. Sunt diferite de concursurile pentru adulți, unde există mai multă libertate în alegerea componentelor roboților. În ultimul timp au apărut și concursuri de creativitate în domeniul roboticii pentru elevi: aceștia primesc câteva componente electronice și trebuie să creeze un robot la libera alegere. Am fost plăcut impresionat de un grup de elevi din Hong Kong care mi-au arătat odată la Londra diverși roboței făcuți de ei cu tehnologia Arduino, cu imprimante 3D. Aveau roboțel gunoier, roboțel transportator, roboțel de hrănit pisica și altele de acest gen.

Cred că această tendință a creati­vității în domeniul roboticii este viitorul și vrem să ne aliniem și noi la ea, iar competiția Nextlab.tech va ține cont de această tendință în anii următori.

Ce sfaturi aveți pentru elevii care vor să rămână în domeniul roboticii?

Aș vrea să spun în primul rând că roboții vor fi instrumente de bază în Industria 4.0 și că se va lucra cu ei în aproape toate domeniile. Roboții vor fi folosiți pe scară largă atât de ingineri, informaticieni și oameni de știință, cât și de către medici, avocați, contabili, bancheri, agricultori, bucă­tari, transportatori și chiar de către artiști. Dacă până acum roboții erau destinați în primul rând inginerilor și informaticienilor, în viitor aproape toți angajații vor trebui să folosească roboți. Elevii care nu vor învăța robotica pe băncile școlii riscă să aibă dificultăți în a găsi un loc de muncă de calitate în viitor. De aici și obiectivul concursului Nextlab.tech, de a ajunge la sute de mii de elevi.

În prezent există posibilitatea împli­nirii profesionale în România în acest domeniu, ori cei pasionați trebuie să meargă tot în străinătate?

În România lucrurile s-au îmbunătățit semnificativ față de situația de acum 10-15 ani. Veniturile angajaților în IT au crescut foarte mult și această ca­tegorie joacă un rol semnificativ în economie, datorită sumelor importante de bani pe care le cheltuie în sectorul imobiliar și în cel turistic. Există și destul de mulți antreprenori în IT care au dobândit averi semnificative. Cred că acest lucru este bun pentru viitorul societății românești și că tendința trebuie încu­rajată, inclusiv prin facilități fiscale. Desigur, există în continuare neajunsuri. Fondurile de venture capital și hub-urile de inovare din România sunt abia la început. În plus, cadrul legal trebuie încă îmbunătățit semnificativ în ceea ce privește inovarea. Pro­blema aceasta a reglementărilor legale stufoase și greu de aplicat îi face pe unii antreprenori să prefere alte țări, mai ales pe cei care cresc mult. Cred însă că lucrurile se pot îmbunătăți și pe acest plan și că România poate fi un jucător important în domeniul inovării.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: