Habitat for Humanity România a lansat, la finalul de 2022, campania de strângere de fonduri „Construiește-i un loc al său. Construiește-i un acasă”, pentru accesul familiilor vulnerabile la condiții adecvate de locuire. Am aflat detalii despre campanie, dar și despre planurile organizației pentru 2023 de la Roberto Pătrășcoiu, Director Național Habitat for Humanity România.
Campania „Construiește-i un loc al său. Construiește-i un acasă” vorbește despre impactul pe care îl are lipsa unei locuințe decente în viața copiilor din România. Am ilustrat această realitate și printr-un video-manifest care poate fi urmărit aici.
Companiile și antreprenorii pot ajuta prin redirecționarea gratuită a 20% din impozitul pe profit, în baza unui contract de sponsorizare, până pe 31 decembrie. Procedura este foarte simplă, rapidă, fără costuri și poate fi parcursă online pe site-ul habitat.ro/20lasuta.
Obiectivul principal este cel de strângere de fonduri, necesare pentru construirea altor locuințe pentru familii care locuiesc în condiții precare. În același timp, prin această campanie urmărim să tragem un semnal de alarmă asupra nevoii de locuire decentă din România, în contextul în care statisticile recente arată o realitate îngrijorătoare.
1 din 10 români trăiește zi de zi într-o casă în care plouă prin acoperiș, apa curge prin pereți și respiră igrasie. În același timp, aproape jumătate din populația țării (45,8%) trăiește în locuințe supraaglomerate. Foarte mulți sunt copii, care sunt și cei mai afectați de lipsa unui loc al lor, de un acasă.
„Trăiește o experiență DRAMAtică” a fost o altă campanie semnificativă pentru Habitat for Humanity România, în urma căreia am beneficiat de susținerea foarte multor oameni care au răspuns apelului nostru și ne-au ajutat fie printr-o donație prin SMS sau din impozitul pe profit, fie prin transmiterea mai departe a mesajului. De asemenea, rezultatele au fost și financiare.
Cu fondurile securizate în decembrie 2021, am construit de la zero, anul acesta, 14 case și am continuat lucrările la alte 8 locuințe cu sprijinul voluntarilor, în 3 județe ale țării (Bacău, Prahova și Constanța).
Însă nevoia națională de locuire decentă și accesibilă rămâne în continuare o problemă ce necesită acțiuni imediate.
Anul viitor plănuim să construim 22 locuințe, pentru 22 de familii vulnerabile, în cel puțin 3 județe ale țării.
Dar misiunea Habitat este mult mai mare de atât. Acționăm într-un spectru mai larg al „ecosistemului” de locuire. De exemplu, sprijinim familiile de refugiați ucrainieni cu locuire, prin programe alternative de închiriere socială sau renovare de spații nefolosite. Estimăm că vom ajuta peste 1.000 de persoane cu locuire pe acest palier, care se adaugă la cele peste 4.000 de persoane sprijinite în 2022.
Lucrăm împreună cu autorități, ministere și guvern pentru implementarea „Strategiei Naționale de Locuire 2023-2050”, cu impact considerabil la nivel național (sute de mii de persoane). Și, totodată, continuăm și programul de comunități sustenabile prin care vom construi o cantină socială în Buftea și vom reabilita și eficientiza energetic centrul SOS Satele Copiilor din București.
În timpul pandemiei de COVID-19, fondurile organizației au fost puternic afectate, iar proiectele au suferit amânări. Motivul principal a fost restricționarea întâlnirilor fizice, iar cum noi construim cu ajutorul voluntarilor pe șantier, a trebuit să ne adaptăm foarte rapid. Am fost nevoiți să ne reducem major activitatea sau să o continuăm doar cu echipa de construcții, ceea ce a dus la o evoluție mult mai lentă a lucrărilor.
Însă credem că pandemia a scos la suprafață multe lucruri bune, dacă ne gândim la implicarea exemplară a românilor. Chiar și noi am căutat soluții prin care să îi încurajăm pe oameni să ne susțină în continuare, de la distanță, printr-o formă de voluntariat virtual care ne-a demonstrate încă o data că cei care își doresc să ne sprijine, o vor face necondiționat.
Și dacă ne întrebăm de ce a fost pandemia un catalizator pentru această mobilizare, răspunsul ar putea fi încrederea pe care a câștigat-o societatea civilă în urma gestionării și implicării extraordinare de care a dat dovadă. Credem că oamenii au înțeles și mai bine acum că rolul ONG-urilor este vital, cu atât mai mult în timpul unei crize.
Grupul DIGI a demarat campania „Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al companiei, derulat în colaborare cu Asociația…
Jason Silva este speaker, futurist, storyteller și realizator de film, dar cel mai cunoscut este pentru rolul de prezentator al…
Mai mult de un sfert (27,51%) dintre respondenții unui sondaj realizat la solicitarea Ariston România plănuiesc să achiziționeze o pompă…
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a înregistrat, în primele 9 luni din 2024, o cifră de…
Banca Europeană de Investiții (BEI) acordă un împrumut de 200 de milioane de euro distribuitorului român de energie Delgaz Grid…
Cu o carieră de peste 19 ani în finance, Magda Costache este, din septembrie, noul CEO interimar Sezamo, supermarketul online…