Richard Branson pentru Biz: Lucrez zi și noapte pentru a evita eșecul, dar când se întâmplă nu stau prea mult pe gânduri, și trec la următoarea provocare
Reading Time: 4 minuteRichard Branson a înregistrat un mesaj pentru familia lui în zilele dinaintea zborului său în spațiu, în eventualitatea în care lucrurile ar fi mers prost. Momentul este prezentat în documentarul „Branson”, realizat de cunoscutul regizor de documentar Chris Smith și dezvăluie o latură emoțională mai puțin cunoscută a antreprenorului britanic.
Am urmărit cele patru episoade ale documentarului în avanpremieră, în luna decembrie, pentru ca, după câteva zile, să particip la o întâlnire virtuală cu Richard Branson pentru a afla mai multe. Biz a fost singura publicație din România care a participat la eveniment.
Povestea lui Richard Branson: De la viniluri trimise prin poștă, la un imperiu global și apoi în spațiul cosmic
Cu 16 zile înainte de zborul Virgin Galactic din iulie 2021 care urma să-l ducă în spațiu, Richard Branson i-a acordat un interviu lui Chris Smith. Discuția a stat la baza documentarului original HBO „Branson”, în care Smith ne poartă într-o călătorie care acoperă șapte decenii și în care aflăm detalii personale și de business despre antreprenorul miliardar britanic.
De la influența pe care mama lui a avut-o asupra sa încă de mic și începuturile modeste în care Branson trimitea discuri prin poștă alături de prietenii lui, până la fondarea casei de discuri Virgin, lansarea liniei aeriene Virgin Atlantic și, în cele din urmă, la zborul în spațiu, documentarul prezintă aventurile riscante care l-au făcut cunoscut în toată lumea pe antreprenorul britanic, dar și detalii despre viața de familie a acestuia, concentrată mai ales pe insula Necker, pe care a cumpărat-o în 1978 și unde locuiește.
„Branson” include interviuri cu membrii familiei lui Richard, cu asociați din businessurile sale, cu jurnaliști, imagini de arhivă, dar și filme din arhiva personală a omului de afaceri, pentru a contura portretul acestuia în pragul împlinirii visului său de o viață: zborul în spațiul cosmic. Documentarul a avut premiera pe 22 decembrie.
Cu Richard Branson despre Richard Branson
În cadrul discuției prin Zoom cu Richard Branson la care am participat alături de alți câțiva jurnaliști din toată lumea, am abordat teme legate de viața personală, de cea de business, dar și subiecte despre implicarea sa în acțiuni umanitare și ecologiste. Iată câteva dintre răspunsurile sale.
Cum vede Richard Branson documentarul despre el
„Am văzut aseară primul episod și m-a emoționat. Mi-a readus în prim-plan amintiri frumoase, dar și unele dureroase. Mi-am dat seama cât de mare este influența părinților asupra noastră. Documentarul arată asta pregnant. Aventurile din copilărie cu familia mea au dus ulterior la aventuri reale. A fost incredibil că au găsit atât de multe imagini video pe care le credeam pierdute. M-am bucurat mult să văd oameni din trecut.”
Despre influența familiei
„Majoritatea oamenilor sunt influențați considerabil mamele lor. Mama mea era decisă să ne vadă independenți, să facem lucruri, nu să ne uităm cum fac alții lucruri. Se aștepta ca noi să ne descurcăm în viață. Și ea avea spirit antreprenorial. Nu a avut mare succes, dar aveam mereu idei, încerca lucruri noi ca să-și suplimenteze veniturile. Am învățat multe de la ea. Cu ocazia documentarului, am găsit o scrisoare pe care mi-a lăsat-o ca s-o deschid când voi crește. Ea încerca pe atunci să lanseze un business lucrând dintr-o cabină telefonică în Londra. Nu știam că a făcut așa ceva. Și eu am început la fel în business, când eram încă la studii.”
Curajul de a spune „nu”
„Din documentar s-ar putea spune că ar fi fost nevoie să fi învățat mai devreme să spun «nu». Când am fost în Las Vegas pentru a lansa o nouă rută Virgin, urma să sar cu parașuta de pe hotelul Palm, una dintre cele mai înalte clădiri de acolo. Instinctul mi-a spus să nu sar, fiindcă vântul bătea foarte tare, dar am acceptat. Am lovit clădirea în cădere și atârnam acolo sângerând, cu pantalonii rupți. M-am simțit ca un fraier, mi-aș fi dorit să fi spus «nu». Dar am spus da și am avut și noroc, iar viața mi-a fost îmbogățită de toate acele experiențe care au rezultat. A fost minunat. E mai bine să spui mai des «da», însă este foarte important să știi când să spui «nu».”
Cum abordează eșecul
„Abordarea mea este să lucrez zi și noapte ca să evit eșecul – la nivel personal sau în business. Când știu sigur că nu voi reuși, că nu se mai poate face nimic, am norocul să nu meditez prea mult asupra situației, ci merg mai departe. Nu mă mai gândesc la ce s-a întâmplat și trec la următoarea provocare. Sunt optimist din fire, văd mereu partea bună a lucrurilor și vreau să transform optimismul în realitate.”
Visul de a ajunge în spațiul cosmic
„Am avut destul obsesii în viața mea. Am visat să ajung în spațiu de când am văzut aselenizarea, când eram copil. Doar că, în loc să-mi cumpăr un loc pe o capsulă rusească, am decis că voi fi mult mai împlinit dacă investesc în construcția propriei navete spațiale, cu care să meargă apoi și alții în spațiu și, sper, în anii care vin, să facem spațiul accesibil cât mai multor oameni. Îmi plac provocările, după cum se vede din documentar. Zborul în spațiu a fost cel mai frumos moment al vieții mele, a fost o zi absolut extraordinară. Am fost norocos să-i am aproape pe nepoții mei. Zâmbetele și comentariile lor mi-au făcut ziua. A fost o zi cu totul și cu totul specială.”
Responsabilitatea față de comunitate
„Antreprenorii merg prin toată lumea, văd problemele la nivel global. Sunt în business de 55 de ani, politicienii rareori fac același lucru atâta timp. E foarte important ca antreprenorii să abordeze temele actuale, să-și folosească influența pentru a rezolva probleme. Recent, am făcut campanie ca să protejăm 62 de specii de rechini. Fiindcă eu pot să ajung la președinți și oameni cu putere de decizie în domeniu, am reușit să obținem impunerea unei interdicții privind pescuitul rechinilor. Militez pentru multe cauze. Am fost în Polonia recent, ca să vedem cum putem ajuta refugiații din Ucraina. Trebuie să ne folosim cunoștințele, resursele ca să ajutăm cât de bine putem. Este important să lăsăm lumea mai bună, să folosim banii pentru cauze bune.”
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz