Rezultatele financiare pentru Fondul Proprietatea. Profit de peste 4 miliarde de lei
Reading Time: 2 minuteFondul Proprietatea a publicat rezultatele financiare pentru primul semestru al anului, încheiat la 30 iunie 2022, și dorește să sublinieze următoarele aspecte importante.
Prețul acțiunii Fondului a avut o performanță bună în prima parte a anului 2022. La finalul perioadei de șase luni încheiată la 30 iunie 2022, prețul acțiunilor era de 2,0600 Lei, o valoare care a determinat un discount de 20,32%, pe baza ultimului VAN disponibil la data calculului.
Randamentul total al prețului acțiunii în primul semestru a fost de 13,3%. VAN-ul total la 30 iunie 2022 a fost cu 23,3% mai mare comparativ cu cea de la sfârșitul anului 2021, în timp ce VAN pe acțiune a crescut cu 23% în aceeași perioadă.
În perioada 1 ianuarie 2022 – 30 iunie 2022, discountul față de VAN a fost mai mic de 15% în 29 dintre zilele de tranzacționare (47,5% din perioadă) iar pentru restul de 32 zile acesta a fost mai mare de 15% (52,5% din perioadă). Discountul mediu al prețului acțiunii față de VAN a fost 25,9% in aceeași perioadă.
Profitul obținut de Fondul Proprietatea în primele șase luni din 2022 este de 4.129,7 milioane lei comparativ cu 1.801,1 milioane lei pentru perioada de 6 luni încheiată la 30 iunie 2021. Principalul factor care a contribuit la profitul înregistrat în prima jumătate a anului 2022 a fost câștigul net aferent participaților Fondului înregistrate la valoare justă prin contul de profit și pierdere în sumă de 3.295,3 milioane lei, generat în principal de actualizarea evaluării Hidroelectrica, net de evoluția negativă a prețului acțiunilor deținerilor listate ale Fondului (în principal OMV Petrom SA).
Valoarea totală a veniturilor brute din dividende înregistrată de Fond în cursul perioadei de șase luni încheiată la 30 iunie 2022 este de 858,9 milioane lei, iar cele mai importante sume sunt aferente S.P.E.E.H Hidroelectrica SA și OMV Petrom SA.
Scăderea activelor lichide cu 11,3% în perioada de șase luni încheiată la 30 iunie 2022 s-a datorat în principal sumelor plătite pentru achiziționarea de acțiuni proprii (760,1 milioane lei), dividendelor plătite, net de impozit reținut la sursă (1.021,8 milioane lei), netate parțial de încasările din cedarea participaților ca urmare a vânzării deținerii în OMV Petrom (978,3 milioane lei) și de dividendele primite, net de impozit reținut la sursă (626,2 milioane lei).
Datoriile au crescut cu 104,9% față de 31 decembrie 2021, în principal ca urmare a creșterii datoriilor aferente comisioanelor de administrare datorate ca urmare a înregistrării comisioanelor de distribuție în urma ofertei publice de răscumpărare realizată de Fond.
Alte datorii au scăzut cu 66,3% față de 31 decembrie 2021 datorită faptului că la 31 decembrie 2021, datoria aferentă distribuirii dividendelor cu data plății la 18 februarie 2022 a fost înregistrată integral.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz