Stiri Sustenabilitate

Rezultatele ASAP România în 2023: 1600 școli și 1000 de profesori au învățat să recicleze

17 ian. 2024 3 min

Rezultatele ASAP România în 2023: 1600 școli și 1000 de profesori au învățat să recicleze

Reading Time: 3 minute

Pentru ASAP România, programul de responsabilitate socială al Fundației The Institute, anul 2023 a fost unul al consolidării parteneriatelor regionale, atât cu administrațiile locale, cât cu instituțiile de învățământ, prin reprezentanții lor: cursurile de instruire în managementul deșeurilor au înregistrat o creștere semnificativă a interesului participanților comparativ cu anul 2022. Nu mai puțin de 911 profesori și personal auxiliar au fost instruiți de către partenerii de la Asociația Ecoteca despre obligațiile legale ale unităților de învățământ cu privire la managementul și gestionarea deșeurilor, economie circulară și soluții de eficientizare a procesului de administrare a deșeurilor în școli.

Activități desfășurate în 2023 de ASAP România

Echipa ASAP a reușit în 2023 să îmbine subiectul colectării separate și componenta ludică și să îi facă pe adolescenții din întreaga țară curioși, activi, mai informați și mai responsabili față de mediu. Jocul „Adevăr sau Reciclare” cu întrebări și provocări despre plastic, creat de Alex Zamfir, a fost jocul vedetă cu care ASAP a desfășurat ateliere și workshopuri pentru elevii din întreaga țară, incluzând capitala. Jocul a ajuns și în școli, pentru a putea fi folosit în clasă, ca material didactic. Două astfel de resurse extrem de utile, de data aceasta pentru profesori, a dezvoltat ASAP în 2023: un kit digital pentru Săptămâna Verde, cu activități și informații despre reciclare, și un ghid de bune practici despre colectare separată.

Programul ASAP are ca scop crearea celei mai mari infrastructuri unitare pentru colectarea separată a deșeurilor în școlile din România, așa încât, în 2023, a desfășurat acțiuni pentru elevii din întreaga țară. Atelierele cu Alex Zamfir, concursul BANDA ASAP, pe tema reciclării, cu premii pentru elevii din București, Brașov, Iași, județele Ilfov și Constanța, sau Școala ASAP+, în care 6 licee vor deveni școli model, sustenabile, sunt acțiunile care certifică obiectivul programului ASAP.
În plus, pentru că reciclarea e cool, echipa ASAP a căutat și în 2023 cele mai interesante evenimente unde să le povestească adolescenților despre plastic și colectare separată; așa s-au continuat parteneriatele cu Electric Castle, cu Gala Societății Civile, cu Forumul Orașelor Verzi din Brașov sau cu alte organizații de mediu în cadrul „River Cleanup Collective @Dunăre”.

Peste 1,600 de școli partenere; 10% au digitalizat complet raportarea deșeurilor

1. Iinfografic ASAP an 2023

Până în prezent, programul ASAP include peste 1,600 de școli partenere din 36 de localități și municipii reședință de județ din România și 4 sectoare ale capitalei, cu 7 orașe mai mult față de anul 2022, și peste jumătate de milion de elevi din ciclurile preuniversitare care au acces la informații, ateliere sau workshopuri desfășurate în școlile din care fac parte.
114 instituții de învățământ au digitalizat complet raportarea deșeurilor în 2023, ghidate de ASAP, și urcă cifrele direct în platforma expert-deseuri.ro

Cantități de deșeuri colectate și amprenta de carbon


Școlile parte din programul ASAP au raportat date despre deșeurile colectate în 2023. Vorbim despre 721 de tone colectate în total, dintre care 82 de tone reciclabile și 639 de tone menajere, cu o cantitate medie / cap de elev de 15.74 kg, în creștere față de anul 2022 – 14,31 kg.
Conform datelor furnizate de partenerii de la Asociația Ecoteca, școlile care s-au implicat în 2023 în programul ASAP au contribuit la reducerea amprentei de carbon cu echivalentul a 22,41 tone.

„2023 a fost cu siguranță un an al consolidării parteneriatelor create în toată perioada de activitate a programului și credem că e necesar, atunci când ai ca obiectiv principal dezvoltarea unei rețele naționale de infrastructură pentru colectarea separată în școli, să te asiguri, periodic, de buna colaborare a tuturor celor implicați. Am organizat astfel, în 2023, 10 întâlniri virtuale cu peste 400 de reprezentanți ai școlilor, pentru a se familiariza cu programul, a afla noutăți și a primi îndrumări, și 5 mese rotunde la Brașov, Iași, Călărași, Constanța și București, cu aproximativ 100 de participanți – reprezentanți ai școlilor, ai administrațiilor locale, salubriști, autorități de mediu etc. – pentru a pune pe foaie idei, a clarifica situații, a dezbate pașii următori și a trage concluzii. Ne bucurăm că subiectul colectării separate nu mai e privit cu reticență și că există din ce în ce mai multă deschidere din partea tuturor celor implicați”, a menționat Mihaela Tutunaru, coordonator program ASAP.

Planuri și obiective, în 2024, pentru ASAP România

Ca obiectiv general al anului 2024, ASAP România vizează creșterea nivelului de interacțiune cu comunitatea activă a programului și dezvoltarea de instrumente utile de educare pe teme de responsabilitate socială, cu precădere pe cea a protecției mediului.
Mai mult, ASAP își propune să continue demersurile începute în 2023 – promovarea metodelor alternative de educare în școli și nu numai, cu privire la colectarea separată, și instruirea profesorilor și a personalului administrativ pe teme de sustenabilitate și protecția mediului. Activitățile prin care ASAP va interacționa cu elevii, atât în școli, cât și în mediul digital, continuă și în 2024.

Array

Articole pe aceeași temă: