Rezultatele Aquila la un an de la listarea la bursă
Reading Time: 2 minuteLa un an de la listarea pe Bursa de Valori București (BVB), Aquila, liderul pieței de soluții integrate de distribuție, logistică și transport din FMCG, anunță în cadrul Zilei Investitorului că are capacități de depozitare de peste 124.000 paleți, iar flota trece de 1.600 autovehicule, ce permit vânzarea unei game largi de produse, de la ambientale, la congelate.
Aquila asigură acoperire națională și regională și deține o rețea logistică de 24 de facilități care acoperă toate tipurile de temperatură: ambientală, cu o capacitate de peste 90.000 paleți, refrigerată, cu peste 8.000 paleți și congelată, de aproximativ 20.000 paleți, potrivit anunțului companiei, transmis în cadrul Zilei Investitorului.
Astfel, Aquila adresează toate canalele de vânzare – retail modern, retail tradițional, HoReCa, benzinării și travel retail – și atinge peste 67.000 de puncte de vânzare – echivalentul a peste 90% din piață.
„La primul an de la listare, ne continuăm parcursul și prezentăm un business stabil, cu planuri ambițioase, corect ancorate în contextul macroeconomic curent. Am avut o creștere accelerată în ultimii trei ani și păstrăm obiectivele de creștere rapidă în următorii cinci ani, cu obiectiv dublarea EBITDA din 2021, prin evoluție organică și achiziții. Mizăm pe calitate în toate punctele de contact și avansăm investițiile în proiecte care ne vor mai face mai eficienți, ne vor consolida rezultatele și, esențial, ne vor reduce permanent amprenta asupra mediului”, afirmă Jean Dumitrescu, Investor Relations Director, Aquila.
Doar platforma logistică de la Dragomirești, gazdă a Zilei Investitorului, are o capacitate totală de peste 43.000 paleți, din care: ambientală – peste 33.000 paleți, refrigerată – peste 1.900 paleți și congelată – peste 7.600 paleți. Acoperind toate tipurile de temperatură, platforma are avantajul poziționării, ce permite acces facil atât pentru rutele de livrare în țară, către platformele logistice ale lanțurilor internaționale de retail sau spre depozitele proprii regionale, cât și pentru livrarea directă în zona de sud a României, cu o pondere semnificativă în vânzările companiei.
În plus, compania a raportat o creștere de 39% a cifrei de afaceri pe segmentul brandurilor proprii – Gradena și LaMasă – și de 21% în volum, în primele nouă luni ale anului, față de perioada similară din 2021.
Linia LaMasă – produse gata de gătit, brand ce a ajuns, în prezent, la 14 articole, este disponibilă în noi ambalaje special concepute, gradual, din luna iulie, iar produsele se găsesc şi în Retail, începând cu trimestrul al patrulea al acestui an.
Brandul Gradena – legume și fructe congelate, inclusiv amestecuri – s-a extins, al rândul său, cu 12 produse noi în acest an, dintre care cinci noi mixuri de legume pentru HoReCa și trei mixuri de fructe pentru Retail. Începând cu trimestrul al treilea, Gradena a lansat și o serie inovatoare de patru dips (sosuri, inclusiv Guacamole) – din amestecuri de legume congelate, ce vin în întâmpinarea nevoilor consumatorilor şi acoperă ocazii noi de consum, pentru o poziționare consolidată a brandului pe mai multe segmente și o mai bună vizibilitate.
Produsele vândute de Aquila reprezintă mărci consacrate, din diferite categorii: produse de îngrijire personală – Rexona, Dove; dulciuri – Kinder, Raffaello, Snickers sau Mars; cafea – Lavazza; produse de curățenie – Dero, Cif sau Coccolino; sau mâncare pentru animale de companie – Whiskas sau Pedigree.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz