Revolut se extinde și ajunge un portofoliu 40 de monede și 160 de țări
Reading Time: 3 minuteRevolut, super-aplicația financiară cu peste 18 milioane de clienți la nivel global, din care 1,7 milioane în România, a anunțat, miercuri, introducerea a 7 noi monede în oferta sa și deschiderea tranzacțiilor pentru utilizatorii din Marea Britanie, Spațiul Economic European (SEE), Japonia, Singapore, Australia către conturi bancare din Columbia (COP), Nepal (NPR), Peru (PEN), Bolivia (BOB), Guatemala (GTQ), Egipt (EGP) și Costa Rica (CRC).
În 2021, Revolut a completat oferta prin adăugarea unor țări precum pentru Brazilia (BRL), Chile (CLP), Coreea de Sud (KRW), Sri Lanka (LKR), Vietnam (VND) și Serbia (RSD). Transferurile rapide au devenit accesibile și pentru utilizatorii din Mexic (MXN), India (INR) și Filipine (PHP), făcând posibilă trimiterea de bani către aceste destinații în doar câteva minute.
Acces la transferuri rapide în toată lumea prin Revolut
De la lansarea sa, în 2015, Revolut a devenit un lider al serviciilor de schimb valutar și al plăților internaționale, optimizând constant oferta către persoanele care sunt pasionate de călătorii, antreprenori sau cetățeni globali care doresc să trimită bani către cei rămași acasă sau în conturile business-urilor proprii. În prezent, toți clienții Revolut pot face transferuri internaționale către conturi bancare din peste 160 de țări, inclusiv către unele dintre cele mai utilizate destinații internaționale pentru acest tip de transferuri, precum India, China, Mexic, Filipine și Egipt și au posibilitatea de a transfera bani în 40 de monede naționale.
Costurile și intervalul de timp necesar unei tranzacții sunt printre cele mai mici din lume. Deși costul mediu pentru efectuarea unui transfer internațional a scăzut constant în ultimii ani, potrivit Băncii Mondiale, mai sunt pași importanți de făcut pentru a se atinge ținta 10 c. din Obiectivele Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Durabilă (SDG).
În 2020, valoarea medie a comisionului pentru transferul internațional a 200 de dolari (152 lire sterline) era de aproximativ 6,5% din suma transferată. Revolut oferă transferuri gratuite nelimitate în EUR pentru clienții europeni, în Spațiul Economic European (SEE), până la 3 transferuri gratuite pe lună pentru clienții Premium și Metal, în restul lumii, și pentru transferurile ulterioare o taxă minimă de 0,30 lire sterline/ transfer. Viteza de transfer s-a îmbunătățit semnificativ, ajungând la câteva minute în cazul operațiunilor efectuate către destinații europene, dar și pentru coridoarele cu volume mari precum Mexic, India, Filipine, Vietnam, Brazilia, Coreea de Sud.
Pentru a facilita transferurile de bani, aplicația le oferă clienților o interfață extrem de simplă și intuitivă, precum și informații transparente despre destinația banilor, durata transferului și costurile asociate. De asemenea, utilizatorii noi au posibilitatea de a iniția transferuri imediat ce contul devine activ.
Trenduri internaționale în domeniul remitențelor, în 2021
În 2020, volumul global al transferurilor a depășit 700 de miliarde de dolari , conform estimărilor Băncii Mondiale.
Termenul de coridor pentru remitențe este definit prin volumul de transferuri între o țară care inițiază transferul de fonduri și cea care le primește. Volumele de bani care intră într-o țară depind de dimensiunile diasporei, aceasta fiind formată din cetățeni care au ales să muncească în străinătate și trimit bani familiilor și apropiaților. Din datele Revolut, reiese că cel puțin 15% dintre utilizatorii care fac transferuri internaționale realizează aceste tranzacții în datele de 30, 31 sau 1 ale lunii. Sumele astfel trimise sunt folosite fie de familia din țară, fie pentru a plăti diverse angajamente, precum ratele la un credit ipotecar sau facturi pentru utilități.
Conform statisticilor Băncii Mondiale , primele 5 țări care primesc cei mai mulți bani prin acest tip de transferuri sunt India, China, Mexic, Filipine și Egipt. Franța și Germania se află, de asemenea, în top 10 țări către care se fac cele mai multe transferuri internaționale rapide, în mare parte realizate de către migrați, dar și de către expați. România se află pe locul 22 la nivel mondial și pe locul 8 în Europa, potrivit statisticilor Băncii Mondiale pentru anul 2020.
Top 10 țări după volumul remitențelor primite, potrivit Băncii Mondiale
- India
- China
- Mexic
- Filipine
- Egipt
- Pakistan
- Franța
- Bangladesh
- Germania
- Nigeria
Top 10 țări după volumul remitențelor trimise, potrivit Băncii Mondiale
- Statele Unite
- Emiratele Arabe Unite
- Arabia Saudită
- Elveția
- Germania
- China
- Federația Rusă
- Franța
- Luxemburg
- Olanda
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz