Reveal Marketing Research: Peste 10% dintre români preferă dietele fără carne
Reading Time: 2 minute12% dintre români preferă dietele fără carne în general, iar un sfert dintre aceștia declară că sunt vegetarieni, potrivit unui studiu realizat de firma de cercetare Reveal Marketing Research
Potrivit noului studiu Reveal Marketing Research, 25% dintre români declară că obișnuiesc să postească miercurea și vinerea în timp ce doar 1 din 10 români țin tot postul, iar 15% respectă postul în ultima săptămână a acestuia. Persoanele active cu vârsta cuprinsă între 25 și 45 de ani respectă, în cea mai mare măsură, postul, peste 55% dintre aceștia intrând în categoria celor care postesc, pe când persoanele peste 45 de ani ani țin post în proporție de 47%.
În topul alimentelor consumate în perioadele de post se află mâncarea gătită (81%), salatele de crudități și fructele (72%), măslinele (60%) și pateul vegetal (43%). Cele mai puțin consumate produse de post sunt quinoa (10%), tofu (19%) și laptele vegetal (23%). 1 din 3 români care țin post consumă și preparate pe bază de soia, semințe sau produse oleaginoase, precum nuci sau migdale.
12% români preferă dietele fără carne în general, iar un sfert dintre aceștia declară că sunt vegetarieni.
În rândul persoanelor care preferă dietele fără carne, cel mai mare procent de vegetarieni îl întâlnim în rândul tinerilor între 18 și 24 de ani (27%), care sunt cei mai deschiși la abordarea noilor tendințe alimentare. Aceeași tendință o regăsim și în cazul persoanelor de peste 55 de ani (30%), categorie de vârstă căreia regimurile alimentare îi sunt recomandate pentru menținerea unui stil de viață sănătos.
Principalul motiv invocat de persoanele care preferă produsele fără carne este reprezentat de efectele pozitive ale acestei diete asupra sănătății (50%). În mai mică masură regăsim și argumente precum susținerea drepturilor animalelor, protejarea mediului sau faptul că nu le place gustul cărnii.
Un sfert dintre români consideră dietele fără carne mai sănătoase.
Cu cât persoanele înaintează în vârstă, cu atât crește proporția celor care consideră dietele fără carne ca fiind mai sănătoase. Așadar, 19% dintre tinerii sub 25 de ani spun că dietele fără carne sunt mai sănătoase, iar procentul acestora crește până la 30% pentru persoanele peste 45 de ani.
Deși ne aflăm în perioada postului, scumpirile produselor din carne au fost resimțite de către 70% dintre români.
Nivelul persoanelor care consideră că produsele din carne s-au scumpit față de anul trecut crește direct proporțional cu vârsta, astfel că, de la 60% pentru tinerii între 18 și 24 de ani, procentul crește până la 79% pentru persoanele de peste 45 de ani.
Foto: © Svitlana Tereshchenko | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz