RetuRO a publicat specificațiile pentru automatele de preluare a ambalajelor de băuturi (RVM)
Reading Time: < 1 minutRetuRO, compania care administrează Sistemul Garanție-Returnare (SGR) în România a publicat pe platforma https://returosgr.ro/info-comercianti-documente-utile specificațiile și cerințele pentru automatele de preluare a ambalajelor de băuturi (RVM). Aceste informații se adresează furnizorilor de astfel de echipamente, comercianților, dar și oricăror alte părți interesate.
Scopul principal al acestui ghid este de a oferi comercianților informații specifice despre RVM-uri, pentru a asigura o funcționare corespunzătoare și integrată a acestor automate în SGR. La rândul lor, furnizorii acestor echipamente, care vor fi utilizate în cadrul SGR, trebuie să respecte reglementările prevăzute în acest document și în anexele sale.
Ca mod de funcționare, automatele vor scana și recunoaște ambalajele de băuturi care intră în Sistemul Garanție-Returnare, de la 0,1 litri la 3 litri și care vor avea pe etichetă logo-ul și codul de bare SGR. RetuRO încurajează consumatorii să returneze recipientele de băuturi complet goale de lichid și cu eticheta intactă. RVM-urile vor emite bonuri sau vouchere care pot fi folosite pentru recuperarea garanției de către consumator.
Totodată, RetuRO precizează că pentru organizarea unui punct de colectare nu este obligatorie dotarea cu un automat de preluare a ambalajelor de băuturi și recomandă comercianților înscriși în Sistemul Garanție-Returnare să își facă propria evaluare în ceea ce privește necesitatea și eficiența achiziționării unui RVM. Colectarea ambalajelor de la consumatori/cetățeni poate fi făcută atât automat, cât și manual.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz