REGINA MARIA a deschis Campusul Medical Pallady, situat în locul fostei fabrici Policolor. Dispus pe 5 niveluri şi cu o suprafață de peste 5.000 mp, campusul este cea mai mare infrastructură medicală privată din sectorul 3, oferind astfel acces facil la servicii medicale de înaltă calitate pentru pacienții din București, dar și din localitățile din proximitate.
REGINA MARIA a investit peste 16 milioane de euro în construcția și dotarea Campusului Medical Pallady cu aparatură și tehnologie medicală de ultimă generație.
„HUB-ul oncologic din cadrul Campusului Medical Pallady demonstrează angajamentul nostru de a adresa cele mai complexe nevoi de sănătate, prin soluții integrate pentru pacienți. Continuăm să creăm punți între tehnologie și îngrijirea personalizată, punând pacientul în centrul fiecărei inițiative și asigurându-ne că excelența medicală este la îndemâna tuturor. Deschiderea campusului reprezintă un nou pas în misiunea noastră de a aduce medicina de excelență mai aproape de oameni.”
Fady Chreih, CEO Rețeaua de sănătate REGINA MARIA
Campusul Medical Pallady are o gamă largă de servicii specializate. În cadrul policlinicii, pacienţii vor avea acces la peste 30 de specialităţi medicale printre care cardiologie, gastroenterologie, obstetrică-ginecologie, ORL, pediatrie. Atenție deosebită este acordată și recuperării medicale, prin deschiderea, în noiembrie, a centrului Kinetic Sport & Medicine, ce include pe lângă servicii pentru adulţi şi o zonă dedicată exclusiv recuperării pediatrice, prin programe adaptate nevoilor specifice ale copiilor. La sfârşitul anului, campusul va integra şi servicii de oncologie medicală – radioterapie şi medicină nucleară, precum şi servicii de stomatologie prin REGINA MARIA Dental Clinics, începând cu ianuarie 2025, toate într-o singură locație.
„Timpul este o resursă limitată, iar obiectivul nostru este să asigurăm servicii integrate sub același acoperiș. Am construit un campus medical dedicat oncologiei, în București, care nu este într-un set-up de spital, ci într-o structură de ambulatoriu, și care rezolvă pacienților foarte multe probleme medicale. Pentru pacienții oncologici, mai ales, timpul este esențial în îmbunătățirea rezultatelor tratamentelor, astfel că, prin HUB-ul oncologic, încercăm să răspundem acestei nevoi. Ne dorim ca acest campus medical să deservească nu doar capitala, ci pacienții din toate județele învecinate, devenind un HUB regional și un reper pentru zona de sud a țării”, completează Fady Chreih.
Campusul Medical Pallady va integra un HUB oncologic modern, programat să fie inaugurat la finalul anului.
„Campusul Medical Pallady nu este doar o extindere fizică, ci un simbol al atenției noastre față de comunitate. Am gândit acest spațiu pentru a fi accesibil, modern și integrat, oferind servicii de înaltă calitate atât pentru adulți, cât și pentru copii. Deschiderea unui HUB oncologic de ultimă generație în cadrul acestui campus înseamnă tratamente complexe și sprijin multidimensional pentru pacienţi, astfel încât ei să poată beneficia de un parcurs medical complet, cu sprijinul echipei noastre dedicate.”
Olimpia Enache, COO Rețeaua de sănătate REGINA MARIA
Rețeaua de sănătate REGINA MARIA este singurul operator care deține patru spitale cu acreditări internaționale și a fost prima companie care a lansat în România conceptul de abonamente corporate, în urmă cu 29 de ani. Compania a dezvoltat și pachete medicale specializate pentru IMM și persoane fizice, gestionând în prezent un portofoliu de aproape 1 milion de abonamente. REGINA MARIA a investit peste 250 de milioane de euro în dezvoltarea sistemului medical din România, prin modernizarea sau deschiderea de noi locații, achiziția de aparatură performantă și pregătirea echipelor medicale. Compania a preluat în totalitate și a integrat peste 50 de alți jucători de pe piață, având acoperire națională prin sute de locații proprii și clinici partenere, prin care oferă servicii complete de spitalizare și chirurgie, maternitate, policlinică, imagistică, laborator, stocare de celule stem și stomatologie unui număr de aproximativ 6,9 milioane de pacienți.
Cea de-a 14-a ediție de Black Friday la eMAG a depășit toate estimările. Până la ora 19:30, 566.000 de clienți…
Hidroconstrucția, cel mai mare antreprenor român în domeniul construcțiilor hidroenergetice, anunță că se indreaptă pe drumul spre redresare prin definirea…
PayU GPO România, unul din principalii procesatori de plăți online a organizat și anul acesta, de Black Friday, un eveniment…
După primele trei ore de la startul celui mai mare Black Friday de până acum din cei 14 ani de…
De la 1 octombrie 2024, Simona Fîrtat a revenit în România, pentru a prelua funcția de Corporate Affairs and Engagement…
Autovit.ro, cea mai mare platformă auto online din România, transformă Black Friday într-o experiență extinsă de shopping denumită "Black November",…