Companii

Retailul modern, la nivel record

11 mart. 2015 4 min

Retailul modern, la nivel record

Reading Time: 4 minute

Anul acesta stocul spatiilor moderne de retail din Romania va depasi 3 milioane de mp si se va atinge un nivel record de livrari, potrivit estimarilor companiei de consultanta imobiliara DTZ

Foto: © Ryzhov Sergey | Dreamstime.com

Stocul total de spatii moderne de retail din Romania este de 2.86 milioane mp, 32% din aceasta suprafata fiind inregistrata in Bucuresti. Centrele comerciale reprezinta 59%, in timp ce parcurile de retail si galeriile comerciale detin 25%, respectiv 16% din stocul total.

In 2014, livrarile de spatii noi au insumat 75,000 de mp, fiind cel mai scazut nivel din ultimii zece ani. Aproximativ 65% din suprafata a fost livrata in Bucuresti. In total au fost finalizate trei proiecte moderne de retail: o galerie comerciala – Auchan Tricodava si un parc de retail – Vulcan Value Center in Bucuresti si un centru comercial in Targu Jiu – Shopping City Targu Jiu.

In Romania, densitatea spatiilor moderne de retail la mia de locuitori este de 142 mp. In capitala, densitatea spatiilor moderne de retail la mia de locuitori este de 490 mp.

Perspective pentru 2015

Anul acesta nivelul livrarilor de spatii noi va fi cu 196% mai ridicat. Spatiile moderne de retail ce urmeaza a fi finalizate anul acesta depasesc 220.000 de mp.

Aproximativ 75% din aceasta suprafata va fi livrata de catre NEPI, care in afara de finalizarea centrelor comerciale Mega Mall si Timisoara Shopping City, are planificata extinderea anumitor proiecte din portofoliu – City Park Mall, Severin Shopping City si Deva Shopping Center.

Cele mai importante proiecte noi de retail in 2015 sunt centrele comerciale Mega Mall in Bucuresti, Coresi Shopping City in Brasov si Timisoara Shopping City in Timisoara. La sfarsitul anului 2015, densitatea spatiilor moderne de retail la mia de locuitori va fi de 153 mp.

Bogdan Marcu
Bogdan Marcu, DTZ Echinox

“Anul acesta vom asista la o serie de livrari si extinderi de spatii comerciale, ceea ce demonstreaza ca piata de retail din Romania este una activa atat pe partea de cerere, cat si pe partea de livrari. In Bucuresti, piata de centre comerciale se va repozitiona odata cu deschiderea Mega Mall, in Brasov se va livra primul centru comercial modern, iar in Timisoara, al doilea oras din tara ca numar de locuitori, anul acesta se va finaliza primul proiect modern de retail dupa 10 ani de stagnare’’, declara Bogdan Marcu, Head of Retail Department DTZ Echinox.

Pe parcursul anului trecut, principalii retaileri din FMCG au deschis in total 265 de unitati, 94% fiind supermarketuri (48%) si magazine de proximitate (46%). Dintre operatorii de hypermarketuri, Kaufland a fost cel mai activ retailer cu 13 deschideri – 4 in Bucuresti si 9 in orasele regionale, ajungand la sfarsitul anului sa detina in Romania 102 centre. Carrefour a deschis 2 unitati in Bucuresti si Targu Jiu, iar Auchan a inaugurat un nou hipermarket in Bucuresti. Pe segmentul Cash & Carry, 2014 a fost cel de-al patrulea an in care nu s-au inregistrat deschideri.

Mega Image a fost cel mai activ retailer pe segmentul FMCG, cu 115 unitati deschise, cele mai multe fiind magazinele de proximitate Shop & Go – 83 unitati. Profi, urmatorul retailer ca numar de deschideri inregistrate in 2014, a inaugurat 71 de unitati, 68% fiind supermarketuri.

Strategia de extindere a retailerilor de fashion a vizat in principal proiectele cu performanta dovedita. H&M a continuat sa fie cel mai activ retailer de fashion cu 8 deschideri anul trecut. Cel mai mare retailer in ceea ce priveste expunerea de pe piata locala, Inditex, a ramas inactiv si continua sa opereze o retea de 98 de magazine. Cu toate acestea, la sfarsitul S1 2015, odata cu livrarea Mega Mall si Coresi Shopping City, Inditex va ajunge la o retea de 108 magazine.

“In 2014, majoritatea retailerilor internationali au inregistrat cresteri ale vanzarilor, confirmand inca o data ca Romania reprezinta o piata cu potential si care in contextul politico-economic international are o contributie importanta. De asemenea, pe segmentul fashion, am observat o diferenta mai accentuata intre retailerii internationali si cei locali din punct de vedere al performantei magazinelor. Pentru a reusi sa faca fata competitiei, retailerii internationali au optat pentru o dezvoltare sustinuta, adaptandu-si conceptele la conditiile de piata care sunt intr-o continua schimbare”, a adaugat Bogdan Marcu, Head of Retail Department DTZ Echinox.

Perceptia noilor branduri despre Romania s-a imbunatatit in 2014, in special datorita indicatorilor macroeconomici cum ar fi rata de crestere a PIB-ului, vanzarile din comertul cu amanuntul sau consumul populatiei. Cele mai multe intrari au fost inregistrate pe segmentul fashion, urmat de segmentul articolelor sportive si cosmetice. 

Retailerii internationali cu o prezenta puternica in tari precum Polonia, Cehia, Ungaria si Turcia analizeaza conditiile si caracteristicile pietei din Romania, iar pana la sfarsitul primului semestru al anului 2015 sunt asteptati sa intre oficial pe piata locala. In comparatie cu 2014, DTZ estimeaza ca anul acesta numarul noilor intrari va fi in crestere.

Rata de neocupare s-a aflat pe un trend descendent, atat in Bucuresti cat si in orasele regionale, fiind influentata de nivelul minim de noi dezvoltari si de nevoia retailerilor de a se extinde. Diferenta dintre proiectele de retail prime si cele secundare a continuat sa fie semnificativa. Proiectele dominante inregistreaza o rata de neocupare sub 4%, atat in Bucuresti, cat si in orasele regionale, in timp ce proiectele secundare inregistreaza o rata de neocupare intre 20 si 25%.

Chiriile prime nu au inregistrat schimbari pe parcursul anului 2014, pentru proiectele de retail performante din Bucuresti situandu-se intre 60 – 70 €/ mp/ luna, in timp ce in proiectele secundare chiria prime variaza intre 25 – 40 €/ mp/ luna. In afara capitalei chiria in centrele dominante variaza intre 20 – 25 €/ mp/ luna. In orase ca Timisoara, Cluj Napoca, Iasi sau Constanta chiriile prime sunt cu 20-30% mai ridicate.

In 2015 stocul spatiilor moderne de retail din Romania va depasi 3 milioane de mp, in timp ce in Bucuresti stocul modern de spatii de retail va fi de peste 1 milion de mp. Pe segmentul de hipermarketuri, Kaufland va continua sa fie cel mai activ retailer, cu 9 deschideri anuntate. Carrefour va ajunge la o retea de 29 de hipermarketuri, in timp ce Auchan va deschide cel de-al 33-lea hipermarket pana la sfarsitul S1 2015. 

Rata de neocupare a proiectelor de retail prime va continua sa descreasca, intr-un ritm mai lent in comparatie cu 2014, tinand cont de faptul ca anul acesta trei proiecte majore de retail vor fi livrate. In ceea ce priveste nivelul chiriilor prime, nu sunt asteptate schimbari majore in prima parte a anului.

 

 

 

 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: