Restaurantul Yellow.Menu se dezvoltă prin branduri virtuale și vrea triplarea cifrei de afaceri, până la 1,5 mil. euro
Reading Time: 3 minuteYellow.Menu, cloud restaurant cu livrare în București și Cluj-Napoca, a depășit pragul de 300 de comenzi/zi și lansează o serie de branduri virtuale, preparate și meniuri fixe create de chefii bucătari Yellow și destinate livrării pe platforme partenere.
Noul managment al Yellow.Menu își propune ca până la finalul anului să fie create cel puțin patru astfel de branduri virtuale care să genereze 35-40% din businessul total. În primul semestru al acestui an, Yellow.Menu a înregistrat o cifră de afaceri de aproape 600.000 euro, cu 52% mai mare față de perioada similară a anului trecut.
Fine Dining cu meniu dinamic în București și Cluj
Conceput ca un restaurant online cu meniu dinamic, care se schimbă zilnic, Yellow.Menu reprezintă soluția pentru cei care doresc să păstreze un stil de viață echilibrat, cu o alimentație sănătoasă, având posibilitatea de a comanda meniuri gourmet pentru mic dejun, prânz sau cină, acasă sau la birou, cu livrare prin rețeaua proprie de curieri oriunde în București și Cluj.
Odată cu schimbarea comportamentului de consum al românilor pe fondul pandemiei, Yellow.Menu a oferit alternative pentru mesele clasice la restaurant, venind zilnic cu o propunere nouă de meniu, în porții limitate, aducând mai aproape experiența unei ieșiri în oraș.
În primul semestru al acestui an, cifra de afaceri înregistrată de Yellow.Menu a depășit 550.000 euro, cu peste 50% mai mare față de anul trecut, când primul semestru a fost marcat de restricțiile puternice și tranziția de la segmentul principal de business, prânzul la birou, către noi produse și meniuri adaptate noii realități și comenzilor pentru acasă.
Axat la lansare pe livrarea mesei de prânz la birou, apoi extinzându-se către meniul pentru întrega zi, restaurantul online Yellow.Menu a ajuns în 2021 la 300 de comenzi zilnice, iar valoarea medie a comenzii a crescut cu 15% față de perioada similară din 2020, până la 95 lei.
CEO nou, strategie nouă
Transformarea modelului de business pentru a susține scalabilitatea la nivel național și liniile de dezvoltare secundare sunt propuse și susținute de Adrian Ciucur, noul CEO al Yellow.Menu, cu o experiență de peste 15 ani în strategic management, dezvoltare omnichannel și extindere pe verticale noi de business.
„Popularitatea în creștere a restaurantelor virtuale precum Yellow Menu reprezintă o provocare pentru segmentul HoReCa așa cum îl știm, însă consider că acesta reflectă direcția în care se îndreaptă piața. Avem un consumator tot mai atent la ceea ce consumă, cu o preocupare pentru calitatea li diversitatea alimentației sale, un client care își organizează timpul și resursele eficient, optimizându-și stilul de viață și obișnuit deja cu produse la nivel de restaurant, servite în intimitatea prorpiei case sau la birou”
Adrian Ciucur, CEO Yellow.Menu
Odată cu această noile direcții de dezvoltare, pe verticale noi, dar și pe orizontală prin extindere în alte orașe la nivel național, noul managment al Yellow.Menu își propune ca până la finalul anului să urce numărul zilnic de comenzi cu cel puțin 40% față de prezent, cu un impact estimat de creștere cu 200% a cifrei de afaceri din 2021 față de anul precedent, până la 1,5 milioane euro.
Motoarele creșterii pentru acest an sunt trecerea de la meniu de prânz la meniu pentru întreaga zi (mic dejun, prânz, cină, gustări și brunch în zilele de sâmbătă), extinderea geografică în București și Cluj și zonele limitrofe, precum și creșterea valorii medii a comenzii, prin vânzări suplimentare de produse de băcănie, cocktails ready to drink și pâine proaspătă.
Branduri virtuale
De asemenea, începând cu a doua parte a acestui an, Yellow.Menu dezvoltă o direcție nouă, de virtual brands, un prim pas spre extindere națională. Primele două linii de produse au fost deja lansate – Yellow Lebanese și Fresh by Yellow – și urmează o a treia, Premium Brunch, cu preparate speciale pentru weekend.
„Brandurile virtuale îți permit să administrezi mai mult de o linie de produse din aceeași bucătărie, precum și extinderea geografică cu impact pozitiv asupra veniturilor și audienței, dar fără costuri adiționale în ceea ce privește staff-ul sau echipamentele. Această linie de dezvoltare ne permite să testăm concepte de fine dining noi, create cu ajutorul echipei noastre de chefi, fără a ne supune riscurilor dintr-un restaurant clasic. De asemenea, această strategie va echilibra dinamica dintre comenzile Yellow Menu și preparatele fixe”
Adrian Ciucur, CEO Yellow.Menu
Yellow.Menu continuă extinderea și pe zona de băcănie, unde oferă preparate locale, artizanale, precum și fructe și legume proaspete. Aici portofoliul conține 40 produse, iar până la finalul anului acesta se va dubla, acoperind segmente de produse în funcție de solicitările clienților.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz