Reprezentanții PlanRadar au organizat o întâlnire în România
Reading Time: 3 minuteReprezentanții PlanRadar -soluția digitală Saas pentru construcții și proiecte imobiliare, cu peste 120.000 de utilizatori profesioniști în 65 de piețe- s-au întâlnit cu partenerii și clienții în cadrul primului eveniment de networking organizat în România în acest an.
PlanRadar conectează digital toți membrii echipei și oferă acces în timp real la date despre proiect, permițând dezvoltatorilor și furnizorilor să crească calitatea, să reducă costurile și să realizeze lucrările mai rapid. Prin conectarea în timp real a întregii echipe – de la managerii de proiect la echipele de pe șantier, subcontractori și părțile interesate, utilizatorii PlanRadar își pot spori în mod considerabil eficiența și profitabilitatea.
Prezenți la eveniment, Tudor Popp (Founding Partner REC), Roxana Achim (Head of Design and Project Management TEILOR) și Cătălin Podgoreanu (Partner, Operations Director la Brisk Group) au detaliat modul în care tehnologia PlanRadar i-a ajutat să construiască corect, durabil și chiar să își extindă afacerea.
„Am început să utilizăm PlanRadar cu mulți ani în urmă în cadrul unui proiect foarte mare și complex, pe care cred că nu l-am fi putut realiza în mod corespunzător fără tehnologia PlanRadar, care ne-a ajutat să urmărim și să colectăm informații în timp real. Proiectul a constat în evaluare, reonvare și consolidare a 52 de clădiri, iar cantitatea de informații era uriașă. PlanRadar ne-a ajutat să finalizăm proiectul la timp și să ne concentrăm pe următoarele, cum ar fi lansarea Hotspot Skyhub anul trecut”, declară Tudor Popp, REC.
Roxana Achim, TEILOR: „Cunoașteam tehnologia PlanRadar încă de la lansarea în Austria. Ulterior, am folosit platforma în cadrul unor provocări anterioare de angajare în România, cu destul succes. TEILOR este un business care a înregistrat o expansiune frumoasă atât pe plan local, cât și internațional în ultimii 4 ani. Nevoia unei soluții structurate în cadrul departamentului meu a devenit următorul pas evident, pentru a continua să dezvoltăm și să menținem imaginea brandului în toate cele 65 de magazine pe care le avem în Europa.
PlanRadar a ajutat la dezvoltarea unei soluții cu 2 funcții în cadrul platformei, adaptată special pentru a se potrivi cerințelor TEILOR. Am fost foarte mulțumiți că integrarea atât pentru monitorizarea întreținerii, cât și a construcției a durat doar câteva săptămâni. Apreciem posibilitatea de a utiliza licențe pentru ambele sarcini în cadrul aceluiași proiect, precum și personalizarea care ne permite să colectăm informații de la un număr nelimitat de utilizatori în PlanRadar, folosind o interfață foarte ușor de utilizat, în timp ce atribuim ulterior sarcini către mai mulți furnizori”.
Cătălin Podgoreanu, Brisk Group: „Folosim PlanRadar din 2018 pentru project management, raportare, achiziții, due diligence, amenajări. Lucrăm mai ușor, comunicăm în mod eficient și economisim bani. Suntem foarte încântați de noua funcție, Documents’ Management. Ne ajută foarte mult să avem o privire de ansamblu asupra lucrărilor și a fluxului de lucru în orice moment, instant de pe telefon.”
Beneficiind de o rundă de finanțare de 69 de milioane de dolari, condusă în comun de Insight Partners și Quadrille Capital, în 2022, PlanRadar a consolidat și extins dimensiunea afacerii prin deschiderea de noi birouri în întreaga lume și creșterea cu 80% a echipei la nivel global.
În paralel, echipa PlanRadar a dezvoltat în continuare produsul (introducând funcția PlanRadar Connect, coduri QR, mobile sync) și a ajuns la un număr de peste 9 miliarde de interacțiuni în platforma, 14 milioane de imagini încărcate, 8 milioane de tichete deschise, 20 terabyte pe lună trafic de descărcare/încărcare.
Compatibilă cu o gamă largă de aplicații din diverse industrii -de la controlul calității în construcții la managementul instalațiilor în sectorul auto sau în retail, soluția digitală PlanRadar a primit o serie de distincții în 2022: Cel mai inovator produs IT de pe piață (Top Builder, Polonia), Retail Tech Provider Award (CEE Retail Award, categoria Inovație în retail), EY Entrepreneur of the Year Award 2022 (categoria Start-ups).
Bojan Petkovic, Country Manager SEE și România: „Inovația face parte din ADN-ul companiei noastre. Actualizăm produsul nostru în mod constant și introducem practici care transformă industria construcțiilor. Atunci când am creat PlanRadar, ideea principală a fost de a permite monitorizarea calității defectelor din proiectele de construcții și documentarea acestora. În scurt timp, PlanRadar și-a găsit rapid aplicabilitate și în alte domenii, cum ar fi facility management și industria de producție, practic, în toate sferele care necesită crearea unei documentații de calitate pe teren.”
Cu 18 birouri în lume (Australia, Brazilia, Croația, Republica Cehă, Franța, Germania, Ungaria, Italia, Polonia, România, Singapore, Slovacia, Spania, Elveția, Emiratele Arabe Unite, SUA, Marea Britanie), PlanRadar este disponibil în 21 de limbi și poate fi utilizat pe toate dispozitivele iOS, Windows, Android.
Pe plan local, PlanRadar și-a dublat echipa, a relocat birourile în Hotspot Skyhub și a încheiat contracte cu REC, Brisk, Alesonor, TEILOR pentru o serie de proiecte de asigurare a conformității la incendiu, asistență tehnică și punere în funcțiune a clădirilor, due diligence tehnic, management de proiect.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz