Replicile cutremurilor recente: românii sunt de aproape 3 ori mai interesați de asigurările de locuințe
Reading Time: 2 minuteInteresul românilor pentru asigurările de locuințe a crescut semnificativ ca urmare a evenimentelor seismice din ultima perioadă, potrivit unei analize realizate de Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR).
La începutul anului 2023, circa 7,8 milioane de locuințe din cele 9,6 milioane nu erau protejate de o asigurare.
Astfel, în medie, în ultimele 3 săptămâni a fost înregistrată o creștere de 170% a numărului de oferte emise pentru asigurările de locuințe față de aceeași perioadă a anului trecut. Rămâne de văzut și câte din aceste oferte se vor concretiza în perioada următoare în polițe de asigurare.
“Asigurările nu previn producerea unor dezastre, însă ne pot oferi un sprijin financiar important, de care avem nevoie în cele mai dificile situații. Această creștere a interesului românilor față de asigurările de locuințe poate însemna un plus de reziliență pentru familii și pentru comunități în fața unor situații dificile.”
Alexandru Ciuncan, Președinte și Director General al UNSAR
Deși cutremurul reprezintă unul dintre principalele riscuri identificate de români în legătură cu locuințele lor, la nivel național, doar 20% dintre acestea sunt protejate printr-o asigurare obligatorie PAD. Totodată, doar 17% din locuinţele românilor beneficiază și de o asigurare facultativă. Acestea se pot încheia doar pentru locuințele care sunt deja protejate de o poliță obligatorie PAD.
Cele două tipuri de polițe funcționează complementar. Asigurarea PAD acoperă riscurile catastrofale de cutremur, inundație și alunecare de teren, până la limita de 20.000 de euro sau 10.000 de euro, în funcție de tipul construcției. O poliță facultativă oferă un nivel suplimentar de protecție, acoperind în plus și riscuri precum incendiul, explozia, furtuna, vijelia, furtul sau vandalismul, locuința putând fi asigurată la valoarea ei reală. De asemenea, o poliță facultativă poate oferi sprijin financiar și în cazul unor situații precum: avariile accidentale ale instalațiilor de apă, defecțiunile centralei termice, aparatelor de climatizare, daunele bunurilor electronice / electrocasnice, daunele produse vecinilor etc.
UNSAR reprezintă 21 de companii de profil din România, care dețin o pondere de aproximativ 90% din piața locală de asigurări. Din 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federației Asigurătorilor și Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz