Companii Stiri

RE/MAX mizeaza pe dublarea business-ului din comisioane

8 oct. 2015 2 min

RE/MAX mizeaza pe dublarea business-ului din comisioane

Reading Time: 2 minute

RE/MAX Romania mizeaza in acest an pe dublarea business-ului obtinut din comisioanele din tranzactii imobiliare, comparativ cu 2014, la cca. 1 milion de euro.

“In ultimul an, ne-am focusat pe extinderea retelei de francize imobiliare RE/MAX. Astfel, daca la finele lui 2014 aveam 7 birouri, in acest moment am ajuns la 13, acoperind opt orase din intreaga tara. Cresterea numarului de agentii aflate sub umbrela RE/MAX, dar si serviciile oferite de agentii nostri, au avut un puternic impact in business-ul companiei”, a declarat Razvan Cuc (foto), Director Regional RE/MAX Romania.

Acesta a subliniat ca, dupa ce anul trecut business-ul RE/MAX obtinut din comisioanele din tranzactii imobiliare a ajuns la cca. 450.000 de euro, pentru acest an previziunile situeaza afacerile companiei la aprox. 1 milion de euro.

In ceea ce priveste estimarile pentru anul viitor, Razvan Cuc mizeaza, de asemenea, pe o crestere a business-ului companiei, dar si pe continua dezvoltare a retelei de francize. Astfel, compania isi mentine targetul de a ajunge la 110 birouri francizate si peste 1.000 de agenti imobiliari in urmatorii cca. 10 ani.

Conform declaratiilor lui Razvan Cuc, o influenta importanta in evolutia pozitiva a RE/MAX Romania a avut si dezmortirea pietei imobiliare rezidentiale. Astfel, inca de la inceputul anului s-a putut simti un reviriment si, pana in acest moment, datele RE/MAX Romania arata ca, la nivel de piata, numarul tranzactiilor realizate a fost mai mare cu 5% comparativ cu 2014.

Piata rezidentiala din Bucuresti , “dictata” de Prima Casa

“O piata foarte importanta pe care dorim sa ne dezvoltam puternic in urmatorul an este si cea din Bucuresti, unde momentan avem doar un sigur birou si vizam sa mai deschidem alte doua pana la finele anului. Pe termen mediu insa avem in plan 25 de birouri francizate RE/MAX in Capitala”, a mai spus Razvan Cuc.

Potrivit afirmatiilor sale, piata imobiliara din Bucuresti este una dinamica, insa destul de nisata pe anumite segmente. Astfel, segmentul de rezidential a inregistrat cresteri in ceea ce priveste oferta de locuinte, in acest an, iar prin programul guvernamental Prima Casa, locuintele cu preturi cuprinse intre 30.000 de euro si 80.000 de euro au fost printre cele mai numeroase din punct de vedere al tranzactiilor efectuate.

Pe segmentele medii de pret, de peste 85.000 euro si pana la 150.000 euro, numarul ofertelor noi a fost, in acest an, foarte mic, iar gradul de absorbtie, precum si oferta, este atenuata datorita unei lipse de finantari facile pentru aceste nivele.

In ceea ce priveste segmentul rezidential de lux, cu locuinte de peste 150.000 de euro, acest an a adus o stabilitate, deoarece aceste apartamente se cumpara prin aport integral din partea cumparatorilor sau prin cote de finantare mai reduse si, astfel, presiunea cumparatorilor pe pret este mai mare. In plus, cererea pe aceste segmente este mai mica fata de oferta.

“In ceea ce priveste pretul pe metrul patrat, in Bucuresti, pentru un apartament vechi, acesta se situeaza, in zonele din cartierele limitrofe sub 1.000 euro, iar in cele centrale intre 1.000 si 1.500 euro, chiar 2.000 euro. In cazul unui apartament nou, pretul variaza, de la 800/mp, in zonele periferice, la 3.000 euro/mp, in zonele centrale“, a declarat, la randul sau, Andrei Marinescu, Broker Owner RE/MAX Properties, Bucuresti.

Acesta a incheiat afirmand ca, in ceea ce priveste achizitia unui apartament, bucurestenii prefera zonele unde au mijloace de transport in comun, scoli, gradinite, mall-uri sau parcuri. Dar dorinta de a cumpara locuinte care sa le ofere si acces la programul Prima Casa i-a impins catre zonele periferice, unde s-au inregistrat cele mai multe dezvoltari in ultimii ani.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: