Relaxarea cantitativă sau penalizarea mefistofelică a prudenței
Reading Time: 3 minuteA venit momentul să analizăm mai bine de ce iau băncile centrale prin relaxarea cantitativă (quantitative easing – QE) de la cei harnici şi strângători şi redistribuie celorlalţi. Fiindcă statele au angajat împrumuturi pe care nu le pot duce şi atunci apelează la hazard moral şi selecţie adversă ca să salveze datoria publică de la faliment.
de Ionuț Bălan
QE nu e însă singura formă de socializare a pierderilor, fiindcă CE obligă băncile centrale din UE să-i facă pe deponenţii cu sume de peste 100.000 de euro la o bancă comercială să răspundă solidar cu acţionarii instituţiei de credit în caz de insolvenţă.
Deşi e neclar de ce plafonul s-a stabilit la 100.000, şi nu la 98.563,27 sau 85.234,59. Şi cum se face că oamenii care n-au apetit de risc, din moment ce au ales să economisească în depozite bancare, sunt trataţi ca investitorii de la fondurile mutuale?
Atât QE, cât şi schimbarea ad-hoc a statutului deponenţilor trădează amprenta socialistă a UE. Iar dacă în primul caz oamenii sunt afectaţi în raritatea bunurilor pe care le deţin, în cel de-al doilea li se spune că nu le mai au. Cine i-a pus să fie bogaţi economisind? Nu puteau şi ei să-şi trăiască viaţa palpitant şi să joace poker?!
Nesăbuinţa statelor e scoasă în evidenţă de măsurile suprarealiste de soluţionare a chestiunii datoriilor. Să menţionăm aici, alături de QE ori transformarea deponenţilor în investitori, „politica“ de dobânzi negative.
Iar dacă ne uităm doar la aceste trei iniţiative, e greu să-i mai spunem economiei ştiinţă în contul căreia se decernează Premiul Nobel, precum fizica sau chimia – materii guvernate de legi clare.
Într-adevăr, QE făcută de americani a fost la fel de pompieristică precum relaxarea cantitativă din Europa. Dar acestei măsuri nu i se poate pune eticheta de „socialistă“, deoarece a avut un design bine delimitat, iar când s-a încheiat a rămas limpede pentru toată lumea că ajustările ce vor urma vor fi de natură structurală. Și pe acest fir ajungem la Marea Britanie, care îi sugerează UE că funcționează împotriva naturii. Iar cea mai bună dovadă se vede în faptul că face selecție adversă și hazard moral prin intermediul QE. Ceea ce vădește că asistăm la o diluare a instinctelor, chiar dacă acestui fenomen i se dă o interpretare economică, în căutarea încrederii.
Poate că „logica“ etatistă a ajuns să ne spele creierele, dar, privind lucrurile la modul natural, impozitarea nu e altceva decât un jaf legalizat, după cum răpirea legalizată se numește recrutare. Iar relaxarea cantitativă a masei monetare, QE, reprezintă falsificarea legalizată a banilor.
În ce context ai nevoie de toate acestea? Atunci când suplinești pierderea instinctelor cu astfel de măsuri. Sigur că această modalitate de a amesteca treburile pentru ca politicul să scape cu onoarea nereperată nici măcar nu e nouă. Politicienii nu s-au schimbat prea mult în ultimele sute de ani.
Împăratul roman Antoninus Caracalla, de pildă, făcea QE încă din vremurile în care banii erau de aur. El a emis antoninianul, monedă cu curs forţat care se plasa mult sub valoarea declarată. Iată un prim exemplu de hazard moral şi selecţie adversă.
În drama lui Goethe „Faust“, când trezorierul îi spune împăratului că „lăzile cu bani sunt goale“, Mefisto vine cu „găselniţa“ transformării hârtiei în bani, suveranul zice: „Nu avem bani, faceţi ce a spus“, semnează bancnotele şi provoacă o explozie a consumului, „jumătate din popor fiind obsedat să mănânce bine/ cealaltă jumătate să se îmbrace bine“. După care oamenii îşi dau seama că bancnotele sunt acoperite doar de promisiunea aurului care încă nu s-a extras din mine.
Mai importantă este însă o întrebare: de ce băncilor centrale care fac QE nu le scade ratingul? Pentru că dacă o bancă comercială îşi schimbă profilul de risc, va fi retrogradată. Cum de băncile centrale sunt tratate altfel? Fiindcă ele se consolidează în taxe şi impozite?! Din păcate, până la urmă tot aia e. Mediul economic devine mai prost, ratingul ţării se micşorează şi implicit şi cel al băncii centrale.
Ionuț Bălan este jurnalist independent, fost redactor-șef al revistei „Finanțiștii“, publicist la „Jurnalul Național“, „Săptămâna financiară“, „Piața financiară“, „Curentul“, „Bursa“, „Evenimentul zilei“. Mai multe materiale de același autor găsiți pe www.bloguluibalan.ro
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz