Regina Maria în parteneriat cu Druid pentru dezvoltarea de asistenţi virtuali inteligenţi
Reading Time: 2 minuteRețeaua de sănătate Regina Maria a decis extinderea colaborării cu Druid în vederea implementării de asistenți virtuali inteligenți în divizia de customer care. Decizia a venit în urma impactului pozitiv pe care l-a avut Ana, asistentul virtual pentru manageri, lansat în aprilie 2019.
Având în vedere că Regina Maria s-a extins din punct de vedere geografic, a achiziționat alți jucători de pe piață și și-a extins portofoliul de servicii medicale, procesele interne au crescut în complexitate, astfel că extinderea parteneriatului cu Druid a venit în mod natural.
Multitudinea de tehnologii şi aplicaţii software interne folosite a condus la nevoia celor peste 100 de manageri din Regina Maria de a avea o soluţie simplă de comunicare cu sistemele informatice, prin care să răspundă rapid la orice tipuri de solicitări și aprobări de cheltuieli, bugete, contracte, salarizări sau cereri de concedii.
Druid a proiectat asistentul personal Ana, un chatbot inteligent care a fost deja integrat cu cinci sisteme operaționale. Asistentul a fost antrenat să preia sarcini, să comunice decizii şi să opereze în sistemele interne într-un mod securizat. Este apelat şi răspunde managerilor echipelor medicale, echipelor de vânzări şi suport clienţi prin intermediul Microsoft Teams, direct de pe telefonul mobil. Ana cunoaşte structura organizaţiei, numele, funcţiile şi rolurile oamenilor, înţelege contextul şi dă răspunsuri simple şi inteligente.
“Datorită chatbot-ului, economisim zilnic aproximativ 8 ore de lucru, doar la nivelul echipei de senior management. În plus, această eficientizare le permite tuturor celor 100 de manageri care folosesc asistentul personal Ana să se implice în activităţi cu valoare adăugată mare”, a declarant Cosmin Panaete, Business Processes Director, Regina Maria.
“Ana învaţă în timp preferinţe, obiceiuri, reguli interne. Va şti când să trimită bugetul pentru analiza săptămânală de cheltuieli. Va şti când să rezerve o sală pentru şedinţa săptămânală de management. Însă Ana nu este un asistent uman obişnuit. Ea nu îşi ia concediu, nu doarme, este disponibilă 24 de ore zilnic” a completat Liviu Drăgan, CEO, Druid.
Druid este singura companie de la noi din țară care este specializată în dezvoltarea de asistenţi virtuali inteligenţi dedicaţi proceselor complexe tip Enterprise, şi unul dintre puţinii furnizori la nivel global care acoperă toate tipurile de implementări: cloud, hybrid sau on-premise.
Mai multe informații se regăsesc online.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz