Recunoaștere pentru cei mai mari investitori „străini“ în România. Bancnotă dedicată românilor din diaspora
Reading Time: 2 minuteCompania de transferuri internaționale de bani TransferGo lansează campania „Valorez pentru România” și demarează o inițiativă publică pentru lansarea unei emisiuni numismatice dedicate diasporei.
“Pentru TransferGo, românii de peste hotare sunt foarte importanți. Și nu doar fiindcă apelează la serviciile noastre pentru a trimite bani, ci și pentru că, vorbind cu ei zi de zi, le înțelegem lupta, dar și dorința de a reveni într-o zi, înapoi acasă. Acasă, acolo unde să le fie apreciată contribuția, iar imaginea lor să fie una pozitivă. Am lansat această campanie cu un singur scop: să îi apropiem pe românii din țară de românii de peste hotare, făcându-le cunoscute poveștile și eforturile. <<Valorez pentru România>> are un sens propriu, datorită celor peste 4 miliarde euro pe care diaspora îi trimite anual în țară, dar și un sens figurat important: fiecare din cei peste 5 milioane de români care au emigrat reprezintă o pierdere pentru țară și ar genera cu siguranță un plus de valoare dacă s-ar întoarce acasă,“ a declarat Marius Nedelcu, Director of Brand Marketing & Market Expansion, TransferGo.
Anul trecut, valoarea remitențelor bănești ale diasporei către România a fost de 7,2 miliarde de dolari, acestea reprezentând un procent de 3% din PIB-ul României, în creștere cu un procent față de anul anterior potrivit Băncii Mondiale.
Campania include o petiție online adresată BNR, pentru lansarea unei emisiuni numismatice dedicate diasporei, în 2021, și care poate fi accesată aici: link petiție, precum și tactici de media relations și social media care să implice publicul local și să îl apropie pe acesta de poveștile românilor de peste hotare, care se vor regăsi atât pe website-ul campaniei, cât și pe pagina de Facebook TransferGo Romania.
În 2019, Ministrul Românilor de Pretutindeni estima că numărul românilor din diaspora se ridică la 5,6 milioane de români, din totalul de 9,7 milioane de români aflați în afara granițelor țării, diferența fiind dată de comunitățile istorice din țările aflate în vecinătatea României.
Conform datelor făcute publice în anii anteriori de către Banca Națională a României, românii din străinătate au trimis acasă aproximativ 3,792 miliarde de euro în 2017, respectiv 3,153 miliarde de euro în 2016.
Campania TransferGo își propune să schimbe în bine percepția publicului local asupra diasporei și din prisma materialelor apărute în media locală. Astfel, potrivit unei analize calitative derulate de companie și partenerii săi, care a luat în considerare 500 articole din media locală, apărute în perioada 2017-2020, aproape un sfert din articolele din ultimii 3 ani reflectă o tentă negativă a percepției opiniei publice asupra imigranților români. Totodată, în 2020 se observă cea mai mare pondere de articole cu expresii denigrante la adresa imigranților români, din ultimii 3 ani (22,4%, peste dublul anului anterior) – o parte din acestea reprezentând într-adevăr preluarea unor citate din spațiul public.
TranferGo este singura companie paneuropeană de transfer de bani care poate garanta că fondurile clienților vor ajunge la destinație în 30 minute și este preferată de imigranții care trimit bani acasă, datorită lipsei procedurilor birocratice ale băncilor, precum și datorită taxelor mai mici.
Pe plan local, compania este prezentă din 2015, iar anul trecut, au fost operate către România peste jumătate de milion de transferuri prin intermediul TransferGo, 80% dintre acestea fiind efectuate de pe aplicația pentru dispozitive mobile. Mai mult, în luna aprilie a acestui an, TransferGo a raportat o creștere de 50% a transferurilor către țara noastră, precum și un grad de utilizare al aplicației de peste 60%.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz