Record de vizitatori la Dino Parc Rasnov
Reading Time: 2 minuteCel mai mare parc cu dinozauri din Sud-Estul Europei, Dino Parc Rasnov, a primit in primele doua luni de la deschidere peste 100.000 de vizitatori, depasind astfel obiectivul anuntat la deschidere de investitori. La acel moment, ei estimau 100.000 de vizitatori in primul an de functionare.
“Proiectul Dino Parc este important pentru turismul din Rasnov, Brasov si de pe Valea Prahovei, mai ales ca in ultimele doua luni a crescut cu 40% numarul turistilor care au vizitat statiunea Rasnov si Cetatea Rasnov. Suntem convinsi ca proiectul nostru contribuie la cresterea economica a acestei zone’’, a declarat Adrian Apostu, manager de proiect.
De la deschidere, Dino Parc Rasnov si-a extins serviciile oferite vizitatorilor prin deschiderea unor noi spatii de joaca si ateliere de activitati pentru copii. De asemenea, cei mici pot participa la concursurile “Dino Expert” in cadrul carora primesc premii dupa ce raspund corect unui set de intrebari. In acelasi timp, investitorii au anuntat planuri de extindere a parcului, dar si a serviciilor de care vor beneficia, in viitor, vizitatorii.
In acest moment, in incinta Dino Parc functioneaza un magazin de suveniruri si un muzeu in colaborare cu Geoparcul Dinozaurilor “Tara Hategului”. In cadrul muzeului, vizitatorii pot vedea scheletul real al Balaurului Bondoc – singurul dinozaur romanesc descoperit pana in prezent.
Numarul mazim de vizitatori pe zi in timpul saptamanii a fost de 2.000 de persoane, iar in weekend, parcul a primit si pana la 4.000 de turisti.
Foto: Relu Calota
Deschis pe 12 iunie 2015 la Rasnov, pe o suprafata de 1,6 hectare, parcul gazduieste 46 de dinozauri in marime naturala, atestati stiintific.
Dino Parc Rasnov este o zona de agrement si un muzeu in aer liber, situat pe Strada Cetatii, in apropiere de Cetatea Rasnov nr. 36. Parcul este deschis vizitatorilor in fiecare zi, in intervalul 09.30 – 19.30. Pretul unui bilet este de 28 de lei pentru un adult si de 22 de lei pentru copii. Pentru copiii cu varsta sub 3 ani, intrarea este gratuita.
Dino Parc Rasnov este un proiect in valoare de 5 milioane de euro, finantat cu fonduri europene, prin Programul Operational Regional 2007 – 2013: Dezvoltare durabila si promovarea turismului. Fondurile necesare pentru dezvoltarea proiectului au provenit in proportie de 70% din finantare europeana, in timp ce 30% reprezinta co-finantare din fonduri proprii.
Parcul cu dinozauri, finantat cu fonduri europene, a fost sustinut de catre autoritatile locale din Rasnov. Primaria orasului Rasnov a concesionat terenul pe care este amplasat parcul pe o perioada de 49 de ani.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz