Reacția eMAG la amenda primită de la Consiliul Concurenței
Reading Time: 2 minuteConsiliul Concurenței a sancționat compania Dante International SA cu 32,28 milioane lei (aproximativ 6,7 milioane euro) pentru abuz de poziție dominantă pe piața serviciilor de intermediere prin platforme online de tip marketplace și a impus companiei o serie măsuri corective pentru a restabili mediul concurențial normal și pentru a preveni apariția unor astfel de fapte, informează instituția.
eMAG a colaborat cu autoritatea de concurență pe tot parcursul investigației și a pus la dispoziție, în mod transparent, dincolo de obligația legală de a coopera, toate datele și informațiile privind modul de funcționare a platformei Marketplace pentru o înțelegere completă a acestui nou model de comerț electronic, arată reprezentanții companiei.
„Viteza cu care am dezvoltat platforma eMAG nu a fost lipsită de erori, însă am învățat de fiecare dată din ele și ne-au ajutat sa adaptăm modelul. Procesul de dezvoltare a platformei a presupus de multe ori soluții rapide în interesul clienților, dar unele dintre ele au fost impredictibile pentru alte părți implicate în platformă. Deși izolate, aceste situații au generat îngrijorări ale autorității de concurență, împreună cu care am depus toate eforturile pentru identifica un mod foarte predictibil, transparent și echilibrat prin care toate părțile să poată beneficia de avantajele unei platforme de comerț online, iar clientul să rămână prioritatea noastră. Chiar dacă am primit o sancțiune, luăm partea bună din aceasta experiență: am învățat cum să oferim un serviciu foarte bun în același timp și clienților, și partenerilor din Marketplace, printr-un sistem de reguli și algoritmi îmbunătățiți permanent, bazându-ne pe tehnologie. Astfel, clienții beneficiază de servicii inovatoare care le salvează timp și bani, iar partenerii beneficiază de oportunități majore de dezvoltare, în România și în țările din jur,” a declarat Iulian Stanciu (foto), CEO eMAG.
Ancheta și urmările
În urma investigației declanșate la sfârșitul anului 2017, Consiliul Concurenței a constatat că Dante International SA, în calitate de deținător și administrator al platformei online eMAG Marketplace (www.eMAG.ro) a abuzat de poziția sa dominantă, în perioada ianuarie 2013 – iunie 2019, în special, prin poziționarea și afișarea mai favorabilă a propriei oferte de produse în detrimentul ofertelor partenerilor care comercializau pe platformă și cu care se afla în concurență directă.
Pentru ca aceste fapte să nu se mai repete, autoritatea de concurență a impus companiei să adopte o serie de măsuri privind algoritmii utilizați de platformă, Dante având obligația să informeze complet și corect comercianții parteneri asupra modului de funcționare a algoritmilor, cum ar fi cei de listare, cei de poziționare a produselor pe platformă și să limiteze intervențiile manuale în funcționarea algoritmilor relevanți.
În același timp, compania trebuie să dezvolte modificări ale structurii organizaționale, să creeze un sistem de gestionare a datelor colectate și stocate prin intermediul platformei, astfel încât accesul la aceste date agregate să se realizeze în mod nediscriminatoriu. Totodată, Dante trebuie să-și îmbunătățească politica de soluționare a plângerilor, prin crearea unui set de bune practici în administrarea relației cu participanții la platformă, se mai arată într-un document al Consiliului Concurenței.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz