Companii Finanțe Stiri

RE/MAX România: Tranzacții imobiliare de 79 milioane euro în S1 2019

3 sept. 2019 2 min

RE/MAX România: Tranzacții imobiliare de 79 milioane euro în S1 2019

Reading Time: 2 minute

RE/MAX România, cea mai mare rețea de birouri imobiliare francizate de la noi din țară, a înregistrat în primul semestru al anului curent o triplare a numărului de tranzacții de închirieri, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

În același timp, birourile RE/MAX România au intermediat un volum dublu de tranzacții față de primul semestru al anului 2018, cu o valoare cumulată a proprietăților tranzacționate de aproximativ 79 milioane euro.

Aproape 40% din totalul tranzacțiilor încheiate în primele șase luni ale anului 2019 au fost reprezentate de închirieri, în aceeași perioadă a anului trecut efectuându-se aproximativ 16% închirieri versus 84% vânzări.

Razvan Cuc Presedinte REMAX Romania

 ”Piața imobiliară a cunoscut un avans accelerat iar cererea de închirieri a crescut direct proporțional cu tendințele pieței. Pe de altă parte, creșterile înregistrate de RE/MAX România la nivel de cifre se datorează strategiei de extindere pe care mizăm încă de la lansarea pe piața locală”, a declarat Răzvan Cuc, președinte, RE/MAX România.

86% din totalul proprietăților tranzacționate de birourile RE/MAX, în primul semestru din 2019, fac parte din segmentul rezidențial. În clasament sunt urmate de proprietățile comerciale și office cu 8,5%, terenuri cu 3,5% și de proprietățile industriale cu 2%.

În România, RE/MAX are în prezent 53 de francize și peste 400 de membri, recunoscut ca fiind cel mai puternic brand național în imobiliare. Cele mai active centre regionale din perspectiva dezvoltărilor imobiliare rămân București, Cluj, Sibiu și Brașov, topul orașelor în care s-au încheiat cele mai numeroase tranzacții rămânând la fel ca în primele șase luni ale anului 2018.

Planul de extindere la nivel național al RE/MAX România vizează, până în 2023, 110 birouri francizate și mai bine de 1.000 agenți imobiliari, mizând pe creșteri de aproximativ 40% până la finalul anului 2019, comparativ cu rezultatele raportate în 2018. 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: