Companii

Răzvan Pascu intră în acționariatul FlightClaim.ro

Reading Time: 3 minute

FlightClaimEU.com, unul dintre principalii jucători din Europa în asistarea pasagerilor cu zboruri întârziate, anulări sau overbooking, anunță intrarea în acționariatul său a consultantului în turism Răzvan Pascu.

FlightClaimEU.com este o companie olandeză fondată de un fost bancher din Olanda, cu afaceri în 16 țări din Europa, parte din grupul de firme Claims Corporation Network, cu activitate în toată Europa în domeniul compensațiilor pentru clienți pe RCA, CASCO și alte tipuri de asigurări.

 „Ne bucurăm să îl avem alături de noi pe Răzvan Pascu, un om care nu numai că știe domeniul turismului, dar care este și pasionat de aviație și care este iubit și respectat de publicul român. Când am început să lucrăm cu compania sa de consultanță eram foarte la început pe piața din România și aveam câteva zeci de cereri de compensații pe lună, iar acum am ajuns să ajutăm lunar peste 1.000 de români să își primească compensații de 250-600 euro de la companiile aeriene. Ne dorim ca experiența lui în turism și pasiunea noastră pentru tehnologie și industria aeronautică să susțină creșterea în România a brandului FlightClaim.ro și să rămânem mult timp lideri de piață”, a declarat Cees Werff, director general CCN Group.

Cees Werff, director general CCN Group

„Urmăresc îndeaproape domeniul turismului de peste 12 ani, iar de mai bine de 4 ani sunt implicat în diferite business-uri asociate turismului. Mă bucur să pot fi un promotor al drepturilor pasagerilor și apreciez modul personalizat în care FlightClaim.ro alege să trateze fiecare solicitare în parte, colaborând cu avocați din România și din toată Europa, dar și specialiști în industria aeronautică care vin cu o expertiză bogată ce ajută în comunicarea cu companiile aeriene”, a declarat Răzvan Pascu.

Echipa din România a FlightClaim.ro a ajuns deja la 7 angajați și colaboratori, iar alte echipe se ocupă de clienți din toată Europa de la sediile din Amsterdam și Rotterdam. În plus, există parteneri locali în multe dintre țările europene, dar și India și China.

FlightClaim colaborează de asemenea cu avocați din toată Europa, care duc în Instanță unele cazuri ale clienților, în care companiile aeriene refuză să plătească compensațiile și să respecte drepturile pasagerilor, iar în ultima vreme multe agenții de turism și companii de asigurări de călătorie au semnat contracte de parteneriat cu FlightClaim în România și în alte țări din Europa, pentru a putea să recupereze compensațiile pentru clienții/pasagerii lor. Cu toate acestea, nici 2% dintre pasagerii români ai curselor aeriene care au întârzieri peste 3 ore sau ai unor zboruri anulate (inclusiv zboruri charter) se preocupă de solicitarea acestor compensații care se situează între 250-600 euro în funcție de distanța de zbor, motivele fiind diverse, de la lipsa timpului, necunoașterea legii și drepturilor pasagerilor sau din cauza modului complicat în care se soluționează multe dintre cereri. Aici intervin companii intermediare precum FlightClaim.ro care au angajați oameni specializați în recuperarea acestor sume de la companiile aeriene, dar și avocați, și care cunosc toate demersurile care trebuie făcute astfel încât compania aeriană să nu trimită pasagerului un refuz de plată. Toată activitatea FlightClaim este coordonată la nivel european tot de o româncă, Ramona Colea, cu expertiză pe zona de aviație.

„Ne bucurăm că Răzvan Pascu a acceptat propunerea noastră de a deveni partener și acționar FlightClaim.ro, un business care îi ajută pe clienți să obțină de la companiile aeriene compensații de până la 600 euro, fără niciun cost inițial și doar bazat pe comision de succes. La noi apelează oameni ocupați sau care nu se pricep și nu își doresc bătaia de cap de a se lupta cu companiile aeriene în argumente tehnice și juridice, iar specialiștii noștri cunosc toate metodele prin care companiile aeriene încearcă să nu le plătească compensațiile clienților”, a declarat Ramona Colea, directorul operațional al FlightClaim.    

În fiecare zi, aeroporturile din România înregistrează 3-7 zboruri întârziate peste 3 ore sau anulate. Compania olandeză FlightClaim.ro înregistrează zilnic între 30 și 50 de cereri de compensare de la pasagerii români care doresc să își primească drepturile de la companiile aeriene. Aproximativ 8 din 10 cereri sunt soluționate pozitiv, iar pasagerii ajung să își primească compensația conform legii, însă cu unele companii aeriene se ajunge în Instanță pentru refuz de plată, iar acest lucru înseamnă întârzieri chiar și mai mult de un an pentru clienți. Perioada cea mai aglomerată din punctul de vedere al cererilor primite de către FlightClaim.ro este sezonul de vară, când companiile aeriene se supra-aglomerează, iar FlightClaim.ro a înregistrat o cerere la fiecare 20-30 de minute.

FlightClaimEU.com este o companie specializată în asistarea pasagerilor cu zboruri întârziate, anulări sau overbooking pentru a obține compensațiile legale de la companiile aeriene. Compania este prezentă pe piața europeană de 3 ani și în România de 2 ani. FlightClaim.ro a obținut până acum compensații pentru peste 20.000 de pasageri din întreaga Europă și pentru peste 5.000 de pasageri din România.

Oana Voinea

Recent Posts

PPC anunță EBITDA de 1,35 mld. euro în primele 9 luni din 2024

PPC a avut o performanță solidă și în trimestrul al treilea, continuând tendința pozitivă din cele două trimestre anterioare. În…

9 ore ago

Euforia Retreat & Spa, încasări de peste două milioane de lei în sezonul estival

Euforia Retreat & Spa a înregistrat în lunile de vară un grad de ocupare în medie de 80%, față de…

10 ore ago

Se deschide Ecletico Villa, un nou boutique hotel. Investiție de 2,5 milioane de euro

După o investiție de 2,5 milioane de euro, Ecletico Villa, un boutique hotel de patru stele, se lansează în centrul…

12 ore ago

Edenred și HORA lansează “Țara lui Mai Bine”

Edenred, în colaborare cu Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România (HORA), lansează “Țara lui Mai Bine”, primul proiect…

15 ore ago

Mentori către fondatorii de startup-uri: ”Vindeți! Prioritizați veniturile!”

Fondatorii ar trebui să se concentreze pe obținerea de venituri, mai degrabă decât pe creșterea cu orice preț și ar…

15 ore ago

Vin drone pentru agricultură și în România. DJI Agriculture va avea distribuitor local

Agridrone România, un start-up specializat în distribuția și consilierea pentru achiziția dronelor agricole, anunță cu mândrie că a fost desemnat…

16 ore ago