Antreprenori

Raluca Țeposu, Flavours Group: Rețeta redresării

Reading Time: 5 minute

Un business care estimase pentru 2020 venituri de 15 milioane de euro a scăzut până la 3 milioane de euro. Însă Raluca Țeposu, CEO al Flavours Group, și echipa ei nu au stat să-și plângă de milă, ci au reinventat cele trei businessuri din grup, Stradale, Mitzu și Flavours, și investesc acum 5 milioane de euro în extindere.

Care este realitatea unui business din HoReCa în actuala situație parcă mereu în schimbare?

Am încercat să luăm fiecare zi așa cum a venit, cel puțin la nivel micro. Am trecut printr-o perioadă cu atât de multe schimbări, încât, la un moment dat, încercarea de a planifica ceva părea un nonsens.

Pentru fiecare dintre brandurile pe care le avem în portofoliu, planificarea și predictibilitatea au fost întotdeauna elemente-cheie: în cazul Flavours, știam cu aproape doi ani înainte ce evenimente vor avea loc, iar la Stradale, deși meniurile se schimbă zilnic în restaurante, noi le aveam gândite cu o lună înainte; lucru valabil și pentru cafenelele Mitzu.

2020 ne-a forțat să ne reinventăm și am făcut-o din mers. În perioada critică, am redus cheltuielile la minimum, ținând închise locațiile, unde traficul s-a redus dramatic. Am făcut parteneriate cu agregatori, pentru a ține echipa în priză, businessul nostru nefiind unul gândit pentru așa ceva, și am creat pachete speciale de catering pentru cine private. La nivel macro, am luat-o ca pe o oportunitate și am făcut planuri mult mai structurate, iar noii noștri par­teneri de la Mozaik Investment ­ne-au ajutat, prin infuzia de capital, să ne întărim temelia și să repornim la drum mai puternici ca niciodată.

Cum a evoluat Flavours în ultimul an?

Mitzu

Compania noastră are un set de va­lori care stau la baza tuturor acțiunilor întreprinse, de la cele de zi cu zi până la proiectele mari și la construirea planurilor de viitor. Vorbim despre trendsetting – inovația ca bază pentru dezvoltarea de noi trenduri –, încredere, loialitate, orientare spre client și, nu în ultimul rând, despre profitabilitate. Provocarea principală a fost să ne amintim în permanență de ele, căutând continuu soluții, pentru a rămâne fideli valorilor care ne-au ajutat să ajungem aici.

Cum ați reușit să mențineți nivelul produselor și serviciilor?

Concentrându-ne resursele doar acolo unde exista potențial de supraviețuire, căci 2020 despre asta a fost. Am pre­ferat să facem mai puțin, dar la fel de bine, decât să ne irosim inutil. Ne-am obișnuit clienții – indiferent de serviciile folosite din portofoliul nostru – cu standarde pe care am încercat să le menținem în toată această perioadă.

De ce ați decis să continuați dezvoltarea businessului, când alții au intrat în “hibernare” sau chiar au închis?

Mă întorc la una dintre valorile care ne definește: trendsetting. Flavours a fost de la început un inovator în HoReCa, iar toate brandurile care l-au urmat sunt la fel pe nișa lor. În plus, avem o echipă minunată, atât overhead-ul, cât și cei din teren. În toată această perioadă, au fost la fel de activi, de inovatori și de preocupați ca noi, cei din board. Toți au ieșit din zona de confort și au dat 200% pentru a face lucrurile să meargă. Și cu așa oameni lângă tine, nu poți face altceva decât să privești cu optimism spre viitor, să mergi mai departe și să dezvolți businessul.

Cu ce rezultate financiare ați încheiat 2020 și ce estimări aveți pentru 2021?

În 2019, eram pe un trend puternic de creștere și am încheiat cu o cifră de afaceri de aproape 10 milioane de euro, pentru toate cele trei branduri: divizia de catering și evenimente Flavours, lanțul de restaurante fast-casual Stradale și cel de cafenele Mitzu.

Pentru anul 2020, aveam previzionată o cifră de afaceri de 15 de milioane de euro, dar pandemia ne-a adus o scădere dramatică, ajungând la 3 milioane de euro. Pentru 2021 estimăm 7 milioane de euro, în funcție de evoluția pieței. Este încă un an instabil și imprevizibil.

Ce investiții aveți în plan pentru perioada următoare?

Stradale

Pe scurt, pe lângă dezvoltarea de încă 8 proiecte deja semnate, ne vom concentra pe digitalizare, educație și dezvoltarea produselor healthy-fresh. Digitalizarea este o etapă importantă pentru noi. De la aplicații create in-house, până la shopuri online, vrem să le oferim cliențior noștri opțiuni cât mai la îndemână pentru a accesa serviciile tuturor celor trei branduri.

Dezvoltarea de produse healthy-fresh targetează mai mult Stradale, astfel încât, în viitorul apropiat vom crea zone dedicate în toate restaurantele noastre. Suntem în negocieri cu câteva spitale private, căci credem că acolo putem face și mai mult diferența prin calitatea pe care o oferim. Plănuim extinderea colaborării cu școlile private: copiii au nevoie de educație în ceea ce privește nutriția, iar noi o facem deja de șase ani cu ajutorul American International School of Bucharest și International British School of Bucharest. Însă doar împreună cu mai mulți parteneri putem genera schimbări majore în acest segment.

De asemenea, vom merge cu Stradale și Mitzu și în proiecte care includ spații rezidențiale, pe lângă clădiri de birouri. Primul de acest gen este cel din toamnă, din Record Park Cluj: Stradale Pub și o cafenea-concept Mitzu.

Urmează un oraș nou pentru noi, Timișoara, prin priectul ISHO, apoi câteva deschideri în București: SPark, Metroffice, MIRO și One Cotroceni Park. Și în Flavours, divizia de catering și evenimente, urmează investiții mari, atât pe ­partea de digitalizare, cum povesteam mai sus, cât și pe partea operațională, iar aici mă refer la traininguri pentru oameni și la echipamente.

Care au fost pentru voi principalele lecții ale acestei perioade?

2020 a fost un an care a pus la grea încercare antreprenorii. A fost un an în care am învățat toți, ne-am testat și depășit limitele, dar și creativitatea, și ne-am reconfirmat principii esențiale din business:

  1. În momente grele echipa e cea care face diferența, atât cea internă, cât și externă, prin partenerii constanți.
  2. Nu te lăsa condus de teamă. Pentru unii, poate a fost o nebunie ce am făcut în această perioadă, însă pe noi asta ne-a menținut în priză. Am fost mereu cu un ochi pe potențialele achiziții de businessuri, astfel încât să ne putem crește cota de piață.
  3. Fii open-minded. În perioade de criză este estențial să fii deschis și flexibil, căci apar întotdeauna oportunități. Trebuie doar să le vezi și să fii pregătit să acționezi în timp util.

Cum vedeți piața HoReCa din Româ­nia evoluând în anii care vin?

Cu precauție, apoi spectaculos. Cred că, pentru o perioadă, mulți din HoReCa vor fi ceva mai atenți în acțiunile lor, având în vedere prin ce am trecut cu toții. Apoi însă, lucrurile vor reintra pe făgașul normal.

România este o țară care, cel puțin în materie de food, urmează rapid trendurile internaționale, fie aduse de furnizori, fie impuse, indirect, de clienți. Așa că direcția de healthy & clean eating se va dezvolta tot mai mult, nevoia de a ști totul despre ce ai în farfurie (farm to table) va deveni ceva firesc, iar comunitățile din jurul restaurantelor și cafenelelor vor deveni tot mai puternice. 

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 354 (15 iunie – 15 iulie 2021). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Gabriel Barliga

Recent Posts

CMS numită „CEE M&A Legal Adviser of the Year 2024” la Mergermarket European M&A Awards

CMS a primit premiul „CEE M&A Legal Adviser of the Year 2024” în cadrul Mergermarket European M&A Awards 2024, ceremonie…

37 de minute ago

Un nou wine bar în București, pe Calea Moșilor: Sip Coffee & Wine

Sip Coffee & Wine, cunoscut până acum pentru cafeneaua de la parterul imobilului situat pe Calea Moșilor 116 - 122,…

49 de minute ago

Daniela Lazea a fost numită General Legal Consuel la Global Vision

Global Vision, lider în sectorul imobiliar și energetic din Europa Centrală și de Est, anunță numirea Danielei Lazea în funcția…

51 de minute ago

KoçZer și-a deschis prima filială europeană în România

KoçZer, liderul turc în domeniul achizițiilor strategice și al managementului lanțului de aprovizionare, și-a anunțat intrarea pe piața europeană prin…

53 de minute ago

PSD, AUR, PNL și USR, principalele partide din Parlament, după numărarea a 98,99 % din voturi

După centralizarea voturilor din 98,99% din secțiile de votare, niciun partid nu a adunat majoritatea pentru a forma Guvernul. Mai…

5 ore ago

EPC by Adrem: Expertiză și inovație în eficiență energetică

Pe măsură ce energia din surse regenerabile câștigă tot mai mult teren în tranziția energetică globală, modelul EPC (Engineering, Procurement,…

10 ore ago