Raluca Păun, Pehart Group: „Românii devin din ce în ce mai atenți și la aspectul legat de produse ecologice”
Reading Time: 5 minuteDupă o investiție de 10 milioane de euro, Pehart Group a inaugurat o nouă linie de producție care folosește tehnologii inovatoare și ecologice.
Am discutat cu Raluca Păun, consultant de marketing la Pehart Group despre cât de importantă este sustenabilitatea pentru companie, dar și despre cum va arăta viitorul în industria de hârtie.
În ultimii ani, performanțele nonfinanciare ale companiilor – respectiv, sustenabilitatea, politicile adecvate de mediu și guvernanța corporativă – sunt tot mai importante pentru investitori și mediul de afaceri, în general. Cât de preocupată este compania Pehart de amplificarea performanțelor ESG?
Pehart Grup este cel mai mare producător de produse din hârtie pentru uz casnic și industrial din România și, de asemenea, cel mai mare producător de role de hârtie industrială din Europa de Sud-Est și a adoptat sustenabilitatea ca fiind una dintre valorile de bază, nu doar ca o tendință globală. Există un set complex de obiective ESG pe care le urmărim anual, care au devenit parte din strategia de dezvoltare a companiei și, totodată, parte din strategia de marketing.
În mod concret, ce fel de acțiuni întreprindeți?
Protecția mediului se manifestă prin dezvoltarea durabilă a activităților și proceselor și printr-o politică de achiziții responsabilă. Avem o continuă preocupare și grijă față de resursele naturale și există proiecte în fiecare dintre cele doua fabrici ale noastre – de la Sebeș și de la Dej – care au drept scop utilizarea cât mai eficientă a resurselor, chiar și a celor regenerabile.
Pehart produce hârtie absorbantă și produse finite din hârtie numai dintr-un amestec fibros de celuloză din lemn de conifere (fibre lungi), lemn de esență tare (fibre scurte) și eucalipt, fără adaos de materiale reciclate sau fibre mecanice. Ambalajul este fabricat din polietilenă de joasă densitate, plastic 100% reciclabil, iar tubul suport este fabricat din carton reciclabil și biodegradabil. În producție se caută mereu soluții sustenabile, iar ambalajele realizate dintr-o combinație de hârtie și bioplastic sau înlocuirea adezivului cu apă în procesul de lipire a hârtiei albe sunt doar două exemple pe care vi le pot da în acest sens.
Atingerea unui echilibru între creșterea productivității și reducerea amprentei de carbon este o altă măsură în conformitate cu grija Pehart pentru mediu. Pentru a reduce emisiile de CO2, compania a decis să realizeze un studiu de prefezabilitate pentru instalarea unui parc fotovoltaic și producerea de hidrogen verde prin electroliză. Se vor crea facilități pentru stocarea hidrogenului verde produs pentru a fi utilizat drept combustibil într-o centrală de cogenerare în amestec cu gaz natural.
De asemenea, siguranța și sănătatea angajaților sunt parte importantă din obiectivele ESG ale companiei, se investește constant în programe de formare și de resurse umane. Investim în comunitatea locală și creăm locuri de muncă în zonele în care activează fabricile noastre. Totodată, suntem prezenți în comunitate și ajutăm acolo unde este nevoie – în pandemie am trimis către spitale, și continuăm să o facem, hârtie, am sponsorizat echipa de volei din Dej. În același timp, prin tot ce facem ca proceduri de operare manifestăm și respect și grijă pentru investițiile sharehlderilor.
Ce tipuri de provocări ridică pentru divizia de marketing preocuparea tot mai accentuată pentru sustenabilitate în mediul de business de azi?
Atunci când gândim un produs în departamentul de marketing luăm în considerare, pe lângă nevoile consumatorilor, și impactul în mediu. Este o preocupare constantă a mea și a echipei de marketing și colaboram în această direcție cu toate departamentele implicate.
Astfel am dezvoltat în ultimii ani produse care au ambalaj compostabil și biodegradabil, cum este gama Pufina Natura, produse care sunt mai eficiente din punct de vedere logistic, cum ar fi Pufina Rolă Dublă – o rolă ce conține hârtie igienică în cantitate dublă versus o rolă standard, dar care are aceeași mărime ca o rolă standard, folosește mai puțin ambalaj și bineînțeles mai puține resurse în parcursul logistic sau produse care oferă consumatorilor posibilitatea să refolosească ambalajul, cum este Pufina 20 de role, un produs a cărui pungă este concepută astfel încât să poată fi folosită ca o pungă de gunoi pentru produsele reciclabile de la baie, de exemplu. De asemenea, pe toate ambalajele Pufina există un îndemn pentru consumatorii noștri să recicleze atât ambalajul cât și tubul.
Tehnologiile Pehart sunt prietenoase cu mediul? Cum încercați să scădeți amprenta de carbon a companiei?
Da, investiițiile făcute în ultimii ani sunt în tehnologii care eficientizează și consumul de energie și protejează mediul. Toate liniile de producție de ultimă tehnologie înglobează aceste criterii importante, iar pe tehnologiile vechi, CTO-ul nostru, Rauno Kakko, cu 40 de ani de experiență în business-ul de hârtie, are un proiect ce urmărește modernizarea lor și aducerea la standardele de azi.
În condițiile în care tăierile ilegale de păduri reprezintă o problemă majoră la nivel național, cum aveți certitudinea că materia primă care ajunge la Pehart provine din surse sustenabile?
Așa cum spuneam, avem o politică de achiziții responsabilă, cumpărăm celuloză doar certificată FSC, din surse sigure. Această atestare FSC recunoscută la nivel internațional certifică faptul că celuloza achiziționată este fabricată doar din lemn obținut din păduri crescute special pentru producția de celuloză – în Europa, nu folosim lemn din România.
Care sunt brandurile/produsele cele mai prietenoase cu mediul din portofoliul Pehart și care sunt principalele lor caracteristici?
Pentru toate produsele din fabricile noastre ne asigurăm ca această componentă de protecție a mediului este luată în considerare. De la cumpărarea celulozei din surse sigure, la eficientizarea resurselor în producție și reutilizarea acestora, până la achiziția de ambalaj care este 100% reciclabil.
Gama de produse Pufina Natura hârtie igienică și prosoape de bucătărie reprezintă produsele cele mai prietenoase cu mediul, pentru că am dezvoltat alături de partenerii noștri un ambalaj biodegradabil și compostabil.
Credeți că românii manifestă o preferință față de produsele ecologice, reciclabile? La ce sunt atenți consumatorii de la noi?
În ultimii ani românii devin din ce în ce mai atenți și la aspectul legat de produse ecologice, reciclabile. Probabil și datorită campaniilor de marketing pentru diverse produse, a faptului că și mediul public a început să insiste pe partea de reciclare, prin oferirea de alternative în colectarea selectivă a gunoiului. Totuși, consider că este în continuare o zonă pe care trebuie sa comunicăm mai mult, să educam copiii și adulții în sensul acesta și mai ales să le oferim alternative de reciclare selectivă.
Poate că produsele ecologice sau reciclabile nu sunt primul aspect luat în considerare atunci când aleg un produs, în special din categoria non-food, dar devine un aspect din ce în ce mai important pentru noi, românii, și consider că este datoria noastră, a oamenilor de marketing, să promovăm această direcție și mai ales să concepem produse care sunt în primul rând prietenoase cu mediul. Trebuie să înțelegem din ce sunt făcute ambalajele, dacă sunt ușor de reciclat, cum se produc produsele pe care le promovăm și să avem un cuvânt de spus în direcția investițiilor necesare în companie pentru a dezvolta produse reciclabile și ecologice.
Cât de provocator este în aceste vremuri să fidelizezi clienții pe zona produselor de uz casnic, așa cum sunt produsele Pehart?
Produsele de hârtie sunt produse de primă necesitate, așadar este o continuă provocare să fidelizezi clienții. Calitatea este principalul aspect care convinge clienții să cumpere produsele de brand în categoria noastră, mai ales acum când mărcile private își cresc prezența în raft. De aceea punem cel mai mare accent pe calitatea produselor, încercăm mereu sa îmbunătățim calitatea hârtiei, să oferim produse care acoperă nevoile clienților în formate și mărimi variate. De asemenea, prezența în rafturile magazinelor este extrem de importantă, trebuie să găsească produsele Pehart acolo unde își fac cumpărăturile și încercăm sa oferim mereu un bun raport calitate/preț, pentru a ne menține clienții alături de brandurile Pehart.
Cum credeți că va arăta viitorul în industria hârtiei? Care vor fi preocupările principale ale acestui segment din industrie?
Deși această perioadă este o continuă provocare pentru toată industria hârtiei din Europa, deoarece criza energetică și creșterea costurilor materiei prime ne afectează direct, Pehart continuă dezvoltarea companiei pe piața locală și, în același timp, dorește să își consolideze poziția în raport cu jucătorii de pe piața europeană. S-au făcut investiții în tehnologii care cresc calitatea produselor la un nivel premium și care sunt, de asemenea, ecologice. Sustenabilitatea este una dintre principalele preocupări și devine un aspect important pe viitor, așa că încercăm mereu soluții noi – de la ambalaje reciclabile, la eficientizarea logisticii.
Pehart are în plan diversificarea portofoliului, s-a investit atât în linii de producție, cât și în capacități de depozitare. Nu intenționează să oprească investițiile, deși, ca niciodată, anul acesta am revizuit unele bugete în contextul dificil al inflației și al crizei energetice. Cu toate acestea, avem în vedere expansiunea internațională, în regiune, pentru mărcile Pehart și luăm în considerare, de asemenea, oportunitățile de a dezvolta noi produse și de a consolida noi piețe. În același timp, unul dintre obiectivele Pehart este eficiența energetică, inclusiv căutarea de soluții fezabile pentru introducerea energiei verzi.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz