Raluca Păun, Pehart Group: „În ultimii ani, românii sunt din ce în ce mai atrași de produsele românești”
Reading Time: 5 minutePehart Group, un producător de hârtie tissue și produse de hârtie pentru uz casnic a intrat de curând pe piețe europene și are în continuare planuri de extindere în Ungaria, Croația, Macedonia și Muntenegru.
Pehart Group produce, în cea mai veche și totodată cea mai modernă fabrică de hârtie din România 100.000 de tone de hârtie tissue și procesează produse finite de peste 75.000 de tone. 35% din totalul producției merge, în acest moment, la export.
Raluca Păun, consultant de marketing la Pehart Grup ne-a oferit mai multe detalii despre exporurile și planurile companiei pentru piețele din afara graniței României, dar și despre creșterea atractivității produselor românești în preferințele consumatorilor.
Compania Pehart are o tradiție îndelungată pe piața de profil din România, fiind deținătoarea primei fabrici de hârtie din țara noastră, cu o istorie de aproape 200 de ani. Iar Pufina este unul dintre cele mai cunoscute brand-uri românești la nivel local. Cum ați caracteriza drumul acestei mărci până în 2023?
Pufina s-a născut în 2005, la fel ca multe alte branduri românești, din dorința antreprenorului de a oferi pe piață produse adaptate nevoilor românilor, atât din punct de vedere al calității, dar și al balanței preț/calitate. În decursul anilor, compania a investit foarte mult în modernizarea și creșterea capacității liniilor de producție, ceea ce a asigurat o mult mai bună calitate pentru produsele de hârtie și o capabilitate de producție care să ne permită distribuție națională și chiar internațională pentru Pufina și restul brandurilor din portofoliu.
În 2015/2016 Pufina a avut parte de un prim proces de re-branding, care a însemnat nu doar un nou design de ambalaj și o nouă comunicare, dar și o îmbunătățire a calității (Puternică și Fină) la nivel Premium pentru piața românească și o adaptare a portofoliului de produse. Anual, Pufina a venit cu noutăți, și-a adaptat formatul pachetelor, numărul de straturi, parfumul etc. în funcție de nevoile consumatorilor sau chiar a accesat categorii noi de piață (un exemplu este hârtia igienică umedă). Pufina este acum lider în valoare pe categoria de prosoape de hârtie din piața de produse branded (conform Nielsen Value Q2 2023) și numărul 2 în total piață de hârtie (branded).
Ne-am propus ca fiecare familie de români să folosească cel puțin un produs Pufina, măcar o dată pe lună și ne străduim să ne atingem acest obiectiv, venim mereu cu produse și campanii noi, promoții și pachete promoționale care să acopere nevoile familiilor din România.
Din 2021, Pufina este prezentă și pe piețele din Bulgaria, Moldova, Serbia, Albania, Muntenegru, Grecia și ne dorim să devină unul dintre brandurile cele mai iubite din această zonă geografică.
În decembrie, odată cu Ziua Națională, ați lansat o serie limitată Pufina, care transmite consumatorilor valori autentice, cu care fiecare român este obișnuit. Despre ce este vorba mai exact?
Pufina este un brand 100% românesc, iar una dintre valorile noastre, grija, se manifestă atât în preocuparea de a oferi calitatea pe care o promitem, cât și prin atenția față consumatorii români, valorile și tradițiile noastre.
Vrem să transmitem familiilor de români faptul că îmbinarea tradițiilor cu progresul este ceea ce ne face unici și ne aduce împreună. Considerăm că păstrarea tradițiilor românești și chiar adaptarea lor la noul mod de viață de azi reprezintă o moștenire pe care trebuie să o lăsăm copiilor.
Lansăm o serie limitată de produse, hârtie igienică cu miros de brad și două formate de prosoape de hârtie, iar ambalajele sunt în „straie de sărbătoare”. Pe spatele ambalajelor readucem câteva tradiții care încă se mai țin în diferite zone ale țării, iar dacă se scanează codul QR de pe ambalaj, consumatorii pot participa la promoția Pufina și ne pot împărtăși modul în care mai țin tradițiile. Ediția limitată și campania promoțională se lansează pe 1 Decembrie și țin până în ziua de Paște.
Credeți că românii își doresc să cumpere sau să consume mai degrabă produse locale sau de import? Cum creștem atractivitatea produselor românești în preferințele românilor?
Cred că, în ultimii ani, românii sunt din ce în ce mai atrași de produsele românești, în special în cazul produselor alimentare, dar încep să prețuiască producătorii locali și de pe alte segmente, cum este și al nostru, cel al produselor de hârtie.
Care a fost în ultimii ani evoluția brandului Pufina în preferințele consumatorilor? Și ce trenduri ați observat pe piața consumului de hârtie?
Pufina a crescut an de an, românii caută produse de calitate în hârtia igienică, hârtia de 3 straturi este preferată, dar și cea de 4 straturi a înregistrat o creștere. Am început să folosim în casă din ce în ce mai des prosoapele de hârtie și servețelele.
În ultimul an, ca în orice altă categorie, românii se uită și la preț, caută să achiziționeze produse de calitate, dar să aibă un preț bun, de aceea activitatea promoțională pe segmentul nostru a crescut.
Cum ar trebui brandurile românești să comunice astfel încât să fie mai aproape de consumator, să se facă mai îndrăgite și mai cautate? Sau cum ar trebui românii să fie încurajați să consume branduri locale?
Primul pas este să comunice și să fie prezente în magazine (fizice sau online), trebuie să fie la îndemâna clienților. De asemenea, să își țină promisiunea de calitate, oricare ar fi ea și să ofere ceea ce promit. Apoi este important să existe o strategie de comunicare și de poziționare a brandului, care se reflectă în tot ceea ce comunică respectivul brand, de la produs, ambalaj, reclamă, preț etc. Și, nu în ultimul rând, să își păstreze o coerență și consistență în comunicare pe parcursul anilor.
Românii, ca și alți consumatori din alte țări, cumpără produsele care li se potrivesc, au o afinitate spre produse românești, dar este important ca produsele românești să le poată răspunde nevoilor și să se adapteze cerințelor pieței. Este o piață liberă, oamenii pot alege ceea ce li se potrivește, așadar cheia este la brandurile românești, care trebuie să convingă clienții că merită să le cumpere și nu doar pentru că sunt produse în România.
Ce fel de produse de hârtie preferă românii (care sunt favoritele lor)?
Segmentele cele mai mari din piața de hârtie tissue sunt hârtia igienică cu 3 straturi, albă, dar și cea cu parfum și prosoapele de hârtie, în special cele de 2 straturi, dar crește și segmentul de 3.
Merge Pufina și la export? Cum sunt văzute brandurile românești în afară?
Da, exportăm în Bulgaria, Moldova, Serbia, Albania, Muntenegru și Grecia. Deocamdată suntem la început, încercăm să acoperim aceste piețe cu o distribuție cât mai mare. Produsele Pufina sunt apreciate și sunt văzute ca produse de calitate.
Care sunt planurile companiei pe care o reprezentați pentru 2024 în ceea ce privește portofoliul de produse?
În 2024 vom consolida vânzarea pe produsele pe care le avem în portofoliu și venim cu noi surprize pentru consumatori, ediții limitate, formate diferite, campanii promoționale etc. De asemenea, în 2024 ne vom concentra pe piața de AfH (Away from Home – Consum în afara Casei) cu un nou brand în portofoliul Pehart Grup, Sovio. Acesta oferă o gamă largă de produse de hârtie dedicate consumului în afara casei, cum ar fi: hârtie igienică în formate jumbo și variante adaptate segmentului AfH, prosoape de hârtie, cearșafuri de hârtie pentru domeniul cosmetic și medical, șervețele de masă etc.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz