Raiffeisen deschide stagiunea virtuală cu piesa Absolut!
Reading Time: 2 minutePlatforma Raiffeisen Art Proiect – Stagiune Virtuală vă fi lansata marți, 2 iunie 2020, ora 19.30, cu un dialog online live, urmat de vizionarea piesei Absolut! – cu Marcel Iureș, în regia lui Alexandru Dabija. Discuția, moderată de Constantin Chiriac – directorul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, îi va avea că invitați pe actorii Oana Pellea și Marcel Iureș, pe Răzvan Popovici – directorul Festivalului SoNoRo și pe Steven van Groningen, președintele Raiffeisen Bank.
Valorificând facilitățile oferite de mediul digital, Stagiunea Virtuală extinde accesul publicului, de oriunde din România și din afara tării la creații artistice valoroase și promovează totodată artiștii în aceasta perioadă, propunând o soluție pentru continuarea activității lor în contextul creat de criza sanitară, arată banca, într-un comunicat de presă.
Raiffeisen Art Proiect – Stagiune Virtuală se poate accesa la https://art.raiffeisen.ro și este structurată pe patru secțiuni: Teatru – cu spectacole în varianta înregistrată sau live; Muzică – cu recitaluri, concerte sau spectacole, în varianta înregistrată și live; Explorator – incluzând proiecte diverse cu o componentă culturală și Conversații – conținând filme și interviuri cu artiști, muzicieni și manageri culturali sau sesiuni de chat live cu artiștii, în dialog cu publicul, sub #stagiunevirtuala.
”Arta și cultura sunt domenii de excelență ale României, iar noi ne implicăm și sprijinim proiecte valoroase din 2002 încoace. Din păcate, cultura este unul dintre domeniile cel mai sever afectate de criza sanitară și, probabil, unul dintre cele mai dificil de reașezat, pe termen mediu, într-o funcționare normală. Promovarea artiștilor și a actelor culturale este cu atât mai importantă acum, când publicul are și el nevoie de susținerea și bucuria oferite de arta. Mediul online ne oferă un ajutor valoros în acest sens”, a spus Corina Vasile, director de Comunicare și Relații Publice la Raiffeisen Bank.
Platforma vă fi actualizată cu o frecvența săptămânală cu proiecte sau noutăți. Materialele video înregistrate și cu acces gratuit pentru public vor fi disponibile pentru perioade de timp limitate, care vor fi anunțate la lansarea fiecărui proiect.
Primul spectacol online disponibil în Stagiunea Virtuala vă fi piesa Absolut!, după povestea Ivan Turbincă, de Ion Creangă. Este un one-man-show în care Marcel Iureș pune în scenă teme actuale, ”despre lucruri mari și esențiale fară fasoane, cu umor și nepăsare”, după cum spune regizorul Alexandru Dabija. Spectacolul, realizat cu sprijiniul Raiffeisen Bank, este o producție a Teatrului Act.
Lansarea Stagiunii Virtuale vă avea loc pe 2 iunie 2020, la ora 19:30. Sesiunea de chat poate fi accesată pe https://art.raiffeisen.ro și vă include o secțiune unde vor putea fi adresate întrebări participanților. Sesiunea va fi transmisă de asemenea live pe pagina Facebook Raiffeisen Bank.
Raiffeisen Bank s-a implicat în sprijinirea artei și culturii românești încă din anii 2000, considerând că trebuie să-și aducă aportul la dezvoltarea României și în acest fel. Raiffeisen Art Proiect a fost primul program de mecenat din România și a sprijinit proiecte artistice din diferite zone de expresie, menite să deschidă cât mai multe căi de dialog între public și artiști. De-a lungul anilor, Raiffeisen Bank a ales să fie partener de tradiție al unor importante manifestări culturale românești: Festivalul International George Enescu, Festivalul International de Teatru de la Sibiu, Festivalul International de Muzica de Camera SoNoRo, Festivalul International de Teatru Independent Undercloud, Jazz în the Park, Gala Premiilor Uniter, proiecte teatrale și turnee cu Teatrul Act și Asociația Goong. Raiffeisen Bank susține, de asemenea, proiecte care promovează patrimoniul cultural al României, printre care Via Transilvanica și Cronicarii Digitali.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz