Finanțe Stiri

Raiffeisen Bank și-a crescut profitul cu 43% în primele nouă luni din 2022

4 nov. 2022 4 min

Raiffeisen Bank și-a crescut profitul cu 43% în primele nouă luni din 2022

Reading Time: 4 minute

Raiffeisen Bank a reușit să obțină o performanță financiară solidă în primele nouă luni ale anului 2022, cu un profit net de 920 de milioane de lei, înregistrând o creștere de 43%, an la an, într-un mediu economic plin de provocări din cauza războiului din Ucraina și a presiunilor inflaționiste.

Veniturile băncii au crescut în trimestrul trei din 2022 cu 19%, an la an, ajungând la 2,3 miliarde de lei, iar activele totale au depășit 62 de miliarde lei, o creștere de 9% față de 30 septembrie 2021.

Costurile operaționale ale băncii au fost de circa 1 miliard de lei, în creștere cu 7% an la an, în principal din cheltuielile salariale ca urmare a strategiei băncii de a investi în atragerea și reținerea personalului bine pregătit, dar și prin măsuri menite să compenseze efectele negative ale inflației asupra puterii de cumpărare. Costul cu provizioanele depășește nivelul înregistrat in primele noua luni din 2021 cu 7%, ca urmare a abordării prudente a băncii, în contextul economic existent. Acesta rămâne însă la un nivel redus pe fondul unui comportament disciplinat al clienților în ceea ce privește respectarea angajamentelor de plată.

“În 2022 ne îmbunătățim pas cu pas abordarea noastră, preocupați fiind de felul în care clienții se așteaptă să facem noi lucrurile pentru ei. O creștere a soldului creditelor pentru corporații mari și medii de 55% este un rezultat care ne confirmă că facem ce trebuie pentru acești clienți, mulți dintre ei companii importante din economia românească. La IMM-uri avem peste 72 de mii de firme care utilizează noua aplicație de Mobile Banking, Smart Business, pe care o îmbogățim permanent cu noi funcționalități. Sunt deja câteva sute de IMM -uri pentru care oferim serviciul RaiPos, aplicația care transformă telefonul sau tableta într-un terminal electronic de plată cu cardul. Acestea sunt doar câteva dintre lucrurile pe care le-am făcut în 2022 pentru clienții noștri pentru a le face ziua mai ușoară și afacerea mai profitabilă.”

Zdenek Romanek, Președinte & CEO Raiffeisen Bank

Tranziția către o economie verde

Soldul de credite al Raiffeisen Bank a înregistrat un avans important de 27%, la finalul T3 2022 față de T3 2021, susținut în principal de o creștere considerabilă a activității de creditare pentru clienții corporații, de 55%.

Trendul de creștere este vizibil și pentru clienții IMM ai băncii, al căror stoc de credite nete a înregistrat un avans de 19% (an la an), o contribuție semnificativă având implementarea schemelor guvernamentale de garantare.

În paralel cu avansul finanțărilor acordate clienților săi companii, Raiffeisen Bank și-a asumat rolul de facilitator în tranziția către o economie verde și o comunitate sustenabilă. La începutul lunii august 2022, Raiffeisen Bank a plasat, în premieră, o emisiune de obligațiuni sustenabile senior nepreferențiale, denominate în lei. Emisiunea de obligațiuni a fost adresată investitorilor instituționali și a atras peste 500 milioane lei, pe o maturitate de 5 ani. Fondurile astfel atrase vor fi utilizate pentru finanțarea exclusivă a proiectelor durabile, conform criteriilor de eligibilitate descrise în Cadrul pentru Obligațiuni Sustenabile al băncii.

Raiffeisen Bank crește pe creditare, dar și pe economisire

În trimestrul trei din 2022, în contextul economic complicat, Raiffeisen Bank a continuat să ofere clienților persoane fizice soluții de finanțare și instrumente adaptate nevoilor lor, cu dobândă fixă. În plus, facilitatea “vacanță 3 rate” este menită să vină în ajutorul clienților atunci când se confruntă cu perioade dificile.

Stocul de credite nete al persoanelor fizice a crescut cu 8%, echilibrat, atât pentru creditele de nevoi personale, cât și pentru cele ipotecare. În ceea ce privește creditele de nevoi personale negarantate s-a resimțit o ușoară încetinire a ritmului la nivelul pieței în T3 2022. Evoluția portofoliului Raiffeisen Bank rămâne însă una pozitivă, cu o cotă de piață în creștere în luna august 2022.

Numărul creditelor de nevoi personale acordate prin aplicația Smart Mobile s-a dublat în T3 2022, față de T3 2021, trend susținut prin îmbunătățiri constante ale fluxului digital, adaptate la experiența clienților.

O altă soluție menită să asigure clienților o viață financiară stabilă și sănătoasă este oferta de credit imobiliar cu dobândă fixă timp de 5 ani. Peste 75% dintre creditele imobiliare acordate de Raiffeisen Bank au o dobândă fixă și peste 50% dintre ele s-au încadrat în categoria “Green Mortgage” (eficiența energetică clasa A).

Depozitele clienților au înregistrat o creștere de 7% la finalul T3 2022 (an la an). Pe tot parcursul acestui an banca a făcut eforturi pentru a adapta permanent ratele de dobânda pentru depozite la inflația în creștere. Aceste eforturi s-au concretizat într-o serie de majorări de rate de dobânda pentru a menține interesul clienților să economisească. În paralel, banca a îmbogățit și gama de produse de economisire.

Clienții revin la comportamentul pe care îl aveau înaintea pandemiei, iar banca continuă să facă investiții pentru a îmbunătăți și completa oferta de soluții digitale, menite să facă viața mai ușoară clienților noștri. Plățile prin cardurile Raiffeisen pentru hoteluri au crescut cu peste 50%, iar cele făcute în restaurante, baruri, pentru concerte sau evenimente au avansat cu 20%, față de trimestrul anterior al acestui an.

Numărul tranzacțiilor online efectuate de persoane fizice, prin intermediul cardurilor de debit a crescut cu aproape 40%, față de aceeași perioadă a anului trecut. Banca a aderat la schema Transfond și a activat plățile instant din septembrie 2022. Această funcționalitate face ca transferul sumelor mai mici de 50.000 lei, făcute în aplicația Smart Mobile, să dureze doar câteva secunde.

La 30 septembrie 2022, numărul plăților prin carduri efectuate de clienții Raiffeisen Bank cu telefonul sau cu ceasul inteligent s-a dublat față de T3 2021. În august 2022, banca a obținut de la Autoritatea pentru Digitalizarea Romaniei autorizarea pentru soluția de identificare la distanță aferentă fluxului de înrolare digitală a clienților PF, prin Smart Mobile.

La 5 luni de la lansare, Raiffeisen Smart Market, cel mai proaspăt produs digital al băncii, deservește peste 200.000 clienți persoane fizice, pe care banca i-a recompensat cu peste 90.000 vouchere la 60 de comercianți, 500.000 de puncte de loialitate, cashback de 160.000 euro și oferte avantajoase la produse bancare. Raiffeisen Bank continuă să fie unul dintre liderii pieței cardurilor de credit din România, cu un portofoliu de peste 570.000 de carduri active.

Portofoliul de clienți digitali persoane fizice (1,2 milioane, 54% dintre clienți băncii) a continuat să crească. Zilnic, în medie, peste 360.000 clienți unici folosesc aplicația Smart Mobile, cu un vârf de peste 1,2 milioane de logări într-o zi, în luna august 2022.

Raiffeisen Bank activează pe piața bancară din România de 25 de ani, deservind peste 2,3 milioane de clienți, persoane fizice și juridice. Banca are 4.900 de angajați 295 de unități, 1131 de ATM&MFM și 27.000 de POS-uri.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: