Raiffeisen Bank a semnat un nou acord cu FEI
Reading Time: 2 minuteRaiffeisen Bank este prima bancă din România care a semnat un acord cu FEI pentru participarea la instrumentul financiar de tip garanție neplafonata, din cadrul Programului operațional „Initiativa pentru IMM”. În baza acestui acord Raiffeisen Bank va acorda credite în valoare de până la 300 milioane euro IMM-urilor în condiții avantajoase, pentru finanțarea activității curente sau a investițiilor, pe termen mediu și lung.
Conform definiției europene, companiile de tip IMM au o cifră de afaceri mai mică de 50 milioane de euro sau active totale mai mici de 43 milioane de euro și maximum 250 de angajați.
„Suntem încântați să fim parte a acestei inițiative, implementată deja cu succes în alte patru țări. În acest fel vom continua să fructificăm experiența valoroasă acumulată până acum în implementarea unor instrumente financiare similare, susținând competitivitatea și creșterea mediului de afaceri din România”, a declarat Steven van Groningen, președinte Raiffeisen Bank.
„Noile acorduri vor permite unui număr de peste 2.000 de companii românești să beneficieze de condiții de finanțare extrem de avantajoase – dobânzi atractive și cerințe reduse de garanții”, a declarat Steven van Groningen, președinte Raiffeisen Bank.
Creditele IMM cu garanții FEI vor fi acordate în lei, pentru finanțarea investițiilor, acoperirea nevoilor de capital de lucru, pentru consolidarea sau pentru dezvoltarea activității (de exemplu achiziția de materie primă, semifabricate și stocuri, cheltuieli cu forța de muncă, creanțe comerciale, utilități etc). Garanțiile FEI acoperă 60%, din valoarea creditului, fără nici un cost pentru firmele creditate.
Raiffeisen Bank a acordat deja peste 350 de milioane de euro IMM-urilor în cadrul inițiativelor JEREMIE, pe parcursul derulării celor două acorduri încheiate cu Fondul European pentru Investiții (EIF). Raiffeisen Bank deține cea mai mare cotă de piață pe acest tip de finanțare IMM, peste 50% din totalul volumelor acordate de către toate băncile din România, prin aceste programe.
Ieri, Raiffeisen Bank a anunțat că a încheiat un alt parteneriat cu FEI, pe baza programului COSME în valoare de 177 milioane de euro, sumă care va fi de asemenea utilizată pentru susținerea IMM-urilor românești.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz