Finanțe Stiri

Raiffeisen Bank: profit net de 1,3 mld. lei în primele nouă luni din 2023

3 nov. 2023 5 min

Raiffeisen Bank: profit net de 1,3 mld. lei în primele nouă luni din 2023

Reading Time: 5 minute

Raiffeisen Bank România raportează active totale de 67,5 miliarde de lei la 30 septembrie 2023, în creștere cu 9% față de primele 9 luni ale anului precedent, și un profit de 1,3 miliarde de lei (+45%). Cheltuielile operaționale au crescut cu 11% an la an, în principal din costurile de personal, IT și logistică.

În acest an Raiffeisen Bank a lansat, în premieră pentru sectorul bancar românesc, prima emisiune de euroobligațiuni senior nepreferențiale sustenabile pe piața internațională de capital, în valoare de 300 de milioane euro.

Fondul European de Investiții a acordat Raiffeisen Bank România două scheme de garantare în valoare de 400 de milioane de euro. Acestea pot fi folosite pentru finanțarea IMM-urilor din piața locală cu peste 600 de milioane de euro în următorii 2 ani, iar semnarea acestui acord susține cel mai mare plan de investiții din ultimii ani dedicat întreprinderilor mici și mijlociidin România.

Zdenek Romanek, Raiffeisen Bank România

”Încrederea primită din partea investitorilor la lansarea primei noastre emisiuni de euroobligațiuni pe piața internațională, precum și cea din partea unei instituții de calibrul Fondului European de Investiții, care ne acordă cel mai mare plafon din piață prin două scheme de garantare, este dovada capacității noastre de a persevera în a oferi excelență financiară. Înregistrăm o bună performanță a tuturor activelor administrate, menținându-ne totodată viziunea de a deveni cel mai de încredere partener al clienților noștri.”

Zdenek Romanek, Președinte & CEO, Raiffeisen Bank România

Apetit pentru economisire

Economiile clienților Raiffeisen Bank România au înregistrat un avans de 6% an la an, ca urmare a creșterii soldului de depozite la termen în toate segmentele de activitate.

În categoria clienți persoane fizice, creșterea a fost de 7% an la an. Aceștia au beneficiat de o gamă variată de produse, cu dobânzi atractive, atât în lei cât și în valută (de până la 7% pe an la depozitele la termen în lei, 2,7% pe an la euro și 3,5% pe an la dolari).

A crescut ponderea depozitelor la termen în totalul fondului de economii ale clienților Raiffeisen Bank, majorându-se de la 18% la finalul celui de-al treilea trimestru al anului 2022 la 39% în trimestrul al treilea al anului 2023.

Creștere de 4% pentru Raiffeisen Bank pe zona de creditare

Creditele acordate clienților au înregistrat un ritm de creștere de 4% an la an, creștere generată în special din segmentele de persoane juridice.

Stocul de credite aferente persoanelor fizice a rămas relativ stabil într-un context macroeconomic caracterizat de incertitudine, inflație ridicată și rate de piață la niveluri înalte. Pentru a proteja clienții de eventualele șocuri cauzate de evoluția ratelor de piață, majoritatea creditelor acordate de Raiffeisen Bank România persoanelor fizice au fost cu dobândă fixă. De asemenea, banca le oferă clienților protecție pe întreaga durată a creditului și prin pachetul de asigurare de viață și șomaj, care aduce o reducere suplimentară a dobânzii de 2%.

Volumul de credite de nevoi personale negarantate a crescut ușor în trimestrul trei al anului, cu menținerea constantă a cotei de piață. De asemenea, 1 din 2 clienți a achiziționat, în 2023, produsul cu componentă de refinanțare.

Acordarea de credite de nevoi personale prin aplicația Smart Mobile a menținut un trend pozitiv, acesta fiind susținut prin creșterea numărului de credite acordate 100% online.

În ceea ce privește creditarea pentru achiziția de locuințe, T3 2023 a fost marcat de o încetinire, în concordanță cu contextul economic incert. Raiffeisen Bank România a continuat însă creditarea „verde” prin creșterea ponderii la peste 50% din volumele creditelor de achiziție locuințe. Ponderea creditelor cu dobândă fixă în structura vânzărilor de credite imobiliare a ajuns la 94%.

Stocul de împrumuturi aferent clienților corporativi s-a consolidat cu 5% în comparație cu aceeași perioadă a anului precedent, susținut și de implicarea activă a băncii în finanțarea proiectelor sustenabile (energie regenerabilă, eficiență energetică și finanțarea proiectelor sociale).

Stocul de credite acordate IMM-urilor a crescut cu 8% an la an, cu impact pozitiv în contextul participării băncii la programele guvernamentale precum IMM Invest.

Smart Business pentru IMM-uri digitalizate

Aplicația Smart Business reunește peste 80.000 de clienți activi care se bucură de noi funcționalități, printre care: posibilitatea de a deschide card de debit direct din aplicație, vizualizarea PIN-ului cardului, înrolarea cardurilor în GooglePay, administrarea mandatelor de direct debit.

Numărul comercianților care își utilizează propriul telefon pentru acceptarea plăților a depășit pragul de 5.000, confirmând apetitul pentru servicii bancare mobile, comode și sigure. În aceeași direcție, am lansat o nouă soluție de terminal de acceptare la plată, de tip neasistat. Soluția este deja implementată la aproximativ 880 lockere easybox ale firmei de curierat Sameday, dar poate fi găsită și la terminalele amplasate în parcările Mega Mall din București și City Park Mall din Constanța.

Creditarea prin intermediul canalelor digitale continuă să susțină creșterea portofoliului de credite acordate clienților Micro, cu o pondere de aproximativ 15% în volumele noi. De la începutul anului, peste 1.200 de clienți au beneficiat de acest flux rapid și simplu (+75% în volumele generate comparativ cu cele aferente întregului an 2022).

Concursul de finanțări dedicat startup-urilor – factory by Raiffeisen Bank, ajuns la a șasea ediție, a continuat cu noi evenimente dedicate antreprenorilor. Trimestrul 3 a adus peste jumătate din totalul înscrierilor din 2023 și un număr record de aplicații. Numărul de antreprenori parte din comunitatea factory by Raiffeisen Bank depășește, în prezent, 400, fiind acordate finanțări în valoare de peste 20 mil. euro.

Înrolare digitală în mai puțin de 10 minute

O altă noutate pentru segmentul clienți persoane fizice este lansarea fluxului de înrolare digitală asistată, care combină mai multe tehnologii de ultimă generație prin care un potențial client poate accesa în mai puțin de 10 minute pachetul de cont curent „Zero Simplu”, rapid și digital, doar cu actul de identitate, în oricare dintre agenții sau la evenimentele unde sunt prezenți experții Raiffeisen Bank.

Portofoliul de clienți care folosesc aplicațiile de mobile/internet banking continuă să crească. Cea mai recentă noutate adusă aplicației Smart Mobile, ca urmare a feedbackului transmis de clienți este lansarea, începând din septembrie, a funcționalității de afișare a detaliilor înscrise pe cardul de debit.

Raiffeisen Private Banking

Activele totale aflate în administrarea segmentului de Private Banking au crescut cu mai mult de 73 milioane euro față de finalul anului trecut. Interesul clienților față de fondurile de investiții a continuat și în trimestrul al treilea, înregistrând subscrieri brute de peste 67 milioane euro pentru segmentele Private Banking și Premium Invest.

Pe parcursul trimestrului al treilea, Friedrich Wilhelm Raiffeisen a devenit Raiffeisen Private Banking. Clienții segmentului Private Banking beneficiază în continuare de aceleași avantaje și servicii de elită. În plus, călătoria investițională le-a fost îmbunătățită prin introducerea unei game extinse de instrumente financiare selectate cu atenție: fonduri de investiții administrate de Raiffeisen Capital Management (Raiffeisen Kapitalanlage Gesellschaft mbH), cu accent pe sustenabilitate.

Raiffeisen Bank activează pe piața bancară din România deservind peste 2,2 milioane de clienți, persoane fizice și juridice. Banca are peste 4.900 de angajați în 285 de unități, 1.126 ATM&MFM și peste 28.900 POS-uri. Anul acesta, Raiffeisen Bank a lansat Banking 1:1, un mod personal și interactiv de a construi un plan financiar, împreună cu clienții, cu accent pe servicii personalizate, dialog transparent și relevant despre planificarea financiară.

Array

Articole pe aceeași temă: