Radu Atanasiu: CoachGPT
Reading Time: 4 minuteÎnchipuiți-vă că suntem în viitor și citiți în Biz că “8 din 10 CEOs din România folosesc un coach AI.” Când credeți că ar veni viitorul acesta? Peste 10 ani? Sau la anul? Am început să scriu acest articol în ziua în care OpenAI a lansat upgrade-ul GPT-4o, ale cărui principale avantaje sunt modurile mai variate de interacțiune cu utilizatorul (citește, te vede, te aude). Eu cred că istoria se mișcă accelerat.
Din noiembrie 2022, de la lansarea primului model ChatGPT, inteligența artificială a devenit o unealtă constantă în viața profesională. Am asistat la nenumărate discuții despre cum profesioniști din marketing, cercetare, data analytics, educație, drept, sănătate sau publishing folosesc zilnic în munca lor un instument AI.
Știu și de profesii afectate negativ și, spre deosebire de alte revoluții tehnologice, în cazul de față impactul este mai puternic pentru profesii care presupun înaltă calificare, pentru așa numitele “gulere albe.” În aprilie, unul din experții din domeniu pe care îi citesc, Ethan Mollick, a lansat cartea Co-Intelligence: Living and Working with AI, în care argumentează că multe joburi sunt și vor continua să fie amenințate. Dar nu de AI, ci de alți oameni care au învățat să folosească AI în profesia lor. De unde și numele cărții. Singurul mod prin care un profesionist își poate crește șansele de relevanță viitoare a jobului este, deci, adopția accelerată a inteligenței artificiale în ceea ce face.
Am vorbit despre diverse categorii de profesioniști, de la marketing la medicină, dar mai puțin discutat este felul în care instrumentele AI pot fi folosite la conducerea oamenilor și a businessurilor. Se aplică oare și aici același principiu? Vom vedea curând CEOs care au câte un coach AI? Se pretează leadershipul și managementul la co-inteligență?
La prima vedere, un CEO experimentat ar putea să argumenteze că nu. “Leadershipul bun, ar zice el, este un mix de atuuri înnăscute, cum ar fi carisma, și de atitudini, mentalități, abilități și comportamente învățate și antrenate, cum ar fi gândirea sistemică sau empatia. Și cum ar putea eu ca leader să folosesc inteligența artificială pentru a-mi dezvolta o caracteristică atât de umană ca empatia?”
Ar mai putea, acest CEO experimentat, să citeze paradoxul lui Moravec: “Ceea ce este ușor pentru oameni este greu pentru inteligența artificială, iar ceea ce este dificil pentru oameni pare ușor pentru AI. Unui bun leader îi vine natural să-și motiveze organizația, să gestioneze conflicte sau interese divergente, să vadă oportunități strategice pe care alții nu le văd. Cum ar putea vreodată un algoritm să mă ajute toate astea?”
Și totuși, poate. Unul din cele mai prestigioase jurnale, Academy of Management Review, tocmai a lansat un call for papers pentru cercetări pe această temă, prefigurând patru arii în care inteligența artificială poate contribui: inovație, creșterea angajamentului membrilor echipei, comunicare, problem solving și luarea deciziilor. Iată ce știm deja (din ce au făcut alții și din ce am încercat eu) despre cum poate un leader să folosească AI în aceste domenii:
- 1. Inovație. Un CEO poate să extragă idei mai bune prin care poate inova sau diversifica businessul dacă face ideație nu doar cu echipa, ci și cu un instrument AI. Există, deja, pentru utilizatorii cu abonament, versiuni de ChatGPT-4 customizate pentru generarea de idei. Mai mult decât atât, într-o universitate de elită din Statele Unite, ChatGPT-4 a fost pus, în paralel cu studenți la business, să genereze idei de afaceri. Pare incredibil, dar cele mai bune idei (evaluate de potențiali clienți) au venit nu de la oameni, ci de la ChatGPT. Instrumentul AI și-a îmbunătățit semnificativ performanța după ce a primit exemple din cele mai bune idei umane, ilustrând bidirecțional conceptul de co-inteligență. Pentru viitoarea cohortă de Executive MBA am pregătit și eu o sesiune de ideație prin brainwriting (despre care am mai scris în BIZ) completată de o interacțiune cu ChatGPT. O să vă zic cum a ieșit.
- 2. Creșterea angajamentului. Adrian Stanciu explică foarte bine diferența între satisfacția la locul de muncă (job satisfaction) și angajament (employee engagement) și spune despre angajament că se bazează pe trei piloni: Play, Purpose și Potential. Cei trei piloni nu sunt ușor de obținut de către angajați, iar influența leaderului este fină, complexă și cu efect întârziat. Cum ar putea AI să contribuie aici? Ei bine, tocmai am citit pe LinkedIn-ul Iulianei Stan de la Human Synergistics România despre un webinar în care Robert Cooke, cel care conduce Human Synergistics International, va explica cum poate contribui AI la creșterea angajamentului și a productivității angajaților prin ghidarea transformării culturale. Iuliana scrie că AI poate prioritiza “corelațiile cu cel mai puternic și rapid impact în transformarea culturală a organizațiilor.” Abia aștept să aflu mai multe la webinar.
- 3. Comunicare. Un CEO poate să folosească ChatGPT ca să scrie un discurs sau chiar un articol ca acesta (eu m-am abținut cu greu), dar AI este util și în aspecte sensibile din comunicare, persuasiune sau managementul conflictului, cum sunt suportul emoțional, așa cum arată un studiu din aprilie 2024, sau empatia cognitivă. Aceasta din urmă, abilitatea de a înțelege ce gândește celălalt, este rară la români: conform unui studiu din 2017 suntem pe locul 59 din 63 de țări cercetate. Scriam acum câțiva ani în BIZ că într-o discuție e important să abordăm mai întâi motivele pentru care celălat ar spune nu. O metodă prin care putem să le descoperim, metodă pe care am încercat-o cu succes, este să îi descriem lui ChatGPT interlocutorul și situația, să-i spunem că el este respectivul interlocutor și să-l rugăm să ne spună principalele sale contraargumente. Inteligența artificială se dovedește astfel un bun instrument de îmbunătățire a empatiei umane.
- 4. Decizii și rezolvarea problemelor. Cercetători de la Berkeley și Harvard au construit pe baza ChatGPT-4 un mentor de business căruia antreprenori puteau să-i ceară sfaturi prin WhatsApp și au ajuns la o concluzie interesantă, care întărește conceptul de co-inteligență. Deciziile luate cu sfatul AI i-au făcut pe antreprenorii performanți să-și îmbunătățească rezultatele cu 15% și, din păcate, pe antreprenorii mai puțin talentați să-și înrăutățească performanța cu 8%. AI poate fi, deci, un instrument util pentru decizii de business doar dacă cel care întreabă își cunoaște deja bine domeniul.
M-am jucat și eu cu ChatGPT-4 și am antrenat un chatbot să fie coach de problem solving pentru manageri, să ghideze atât o înțelegere mai corectă a problemei, cât și găsirea unei soluții mai bune. Dacă îl veți folosi sau dacă aflați și alte feluri în care AI poate ajuta un leader să devină mai bun, mi-ar plăcea să continuăm conversația.
Radu Atanasiu este decan asociat la Bucharest International School of Management, autor al cărții Critical Thinking for Managers (Springer, 2021) și al podcastului MindArchitect #DeciziiCuCap. BISM a deschis înscrierile pentru cohorta 15 de Executive MBA, start noiembrie 2024.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz