Radisson Blu Hotel București extinde conceptul de soluții hibride pentru evenimente
Reading Time: 3 minuteRadisson Blu Hotel, București a anunțat în septembrie 2020 lansarea noilor sale soluții hibride pentru camere de hotel și întâlniri hibride. În 2021, Hotelul Radisson Blu, București extinde soluția hibridă prin transformarea uneia dintre sălile de întâlniri într-o sală studio, devenind astfel singurul hotel din țară care beneficiază de un ecran de generație următoare care oferă experiențe vizuale digitale.
Soluția hibridă Evenimente Studio a hotelului Radisson Blu din București combină elementele cheie pentru o întâlnire personală și virtuală, oferind ecran LED cu dimensiunea de 14 / 3,5 metri, sistem de conferință de sunet și video, transmisiune live cu posibilitatea de branding, conexiune rapidă la internet, soluții pentru interconectarea întâlnirilor sau a diferitelor platforme și multe altele. Pe măsură ce lumea continuă să se adapteze la restricțiile de călătorie și „noua normalitate”, organizatorii de evenimente pot oferi acum opțiuni de participare virtuală și formate hibride care să permită organizarea de astfel de evenimente, având o difuziune simultană dintre mai multe locații-satelit dar și prezență fizică.
„Inspirați de tehnologie și de cerințele unui mod nou de a face evenimente la distanță, suntem încântați să extindem oferta noastră cu Evenimente Hibride Studio. De asemenea, ne menținem angajamentul de a oferi un mediu curat și sigur, cu standarde maxime de igienă, pentru a ne proteja oaspeții, membrii echipei și partenerii hotelului Radisson Blu, București” , a spus Sonja Dive-Dahl, Director General la Hotelul Radisson Blu, București.
Hotelul Radisson Blu București colaborează pentru acest proiect cu Event Technology AV, unul dintre principalii jucători din piața de închirieri echipamente audio-video din București. Event Technology AV este unul dintre puținii furnizori care au deja o experiență cu peste 150 de astfel de evenimente realizate de la începutul pandemiei, o piață grav afectată de restricțiile sanitare impuse.
„Tehnologia pe care noi o folosim este unică în România și, astfel, Radisson Blu a devenit singura locație din țară care beneficiază de un ecran de generație următoare cu rate de refresh ridicate și Led-uri blackface, care oferă experiențe vizuale digitale inegalabile. Clienții au o flexibilitate de utilizare impresionantă și datorită regiei video 8K de la Analog Way, care ne permite un split de până la 8 programe 4K și 12 programe 2K. Acest set-up deschide calea unei noi experiențe de evenimente la distanță, care îi vor impresiona pe clienții și partenerii Radisson Blu, București”, spune Dan Gavrilovici, Managing Director Event Technology AV.
Echipa dedicată de evenimente interne va ajuta clienții în desfășurarea acestor evenimente, asigurându-se că evenimentele sunt eficiente și antrenante, cu o execuție audio-video impecabilă.
Sănătatea și siguranța au prioritate: Protocolul de siguranță Radisson Hotels
Mai mult ca oricând, cele mai înalte priorități ale Radisson Hotel Group sunt sănătatea și siguranța oaspeților și angajaților săi. În luna mai 2020, Grupul a colaborat cu SGS, compania mondială de inspecție și certificare, pentru a implementa Protocolul de siguranță pentru hotelurile Radisson, care asigură cele mai înalte standarde de igienă și întărește liniile directoare riguroase existente în materie de curatenie si siguranta ale Grupului. Aceste linii directoare includ stații de igienizare a mâinilor la toate intrările, utilizarea echipamentului de protecție individuală și a ecranelor de protecție, frecvența îmbunătățită de curățare, desinfectrarea aerului recirculat și instruirea completă a personalului. Noile linii directoare au fost deja puse în aplicare la Radisson Blu Hotel, București.
Hotelul Radisson Blu București este cel mai mare hotel de lanț din București și face parte din Radisson Hotel Group ™, unul dintre cele mai mari grupuri hoteliere din lume cu opt mărci hoteliere distincte și peste 1.400 de hoteluri în întreaga lume. Radisson Blu Hotel, București 5* si Park Inn by Radisson București 4* oferă de peste zece ani, respectiv cinci ani, servicii de înaltă calitate clienților locali și internaționali, cuprinzând o varietate de spații de cazare, spații pentru întâlniri, alimentație publică, întreținere a sănătății, retail și recreere.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz