RADAR lansează Future Artistic Requirements
Reading Time: 4 minuteRADAR, festivalul de artă și tehnologie, lansează FAR – Future Artistic Requirements, o nouă platformă de educație și dezvoltare a comunității de new media art, susținută de UniCredit Bank.
FAR unește sectoarele educaționale, culturale și creative cu noile medii de creație și explorează aplicabilitatea tehnologiilor emergente în domeniul cultural și artistic, competențele digitale și noile meserii. Misiunea este de a crea un dialog între artiști și dezvoltatori – actorii locali și internaționali ai industriilor creative – și noua generație (elevi de liceu, studenți).
Dezvoltatorii acestei platforme interdisciplinare își propun să exploreze și să dezvolte un model de economie creativă care să aducă împreună experți new media (profesori, artiști etc), beneficiari (elevi, studenți, tineri artiști etc), angajatori și finanțatori, dar și mediul academic (UNARTE, UNATC, UBB), la care să se alăture actorii relevanți ai politicilor publice cu privire la cultură, inovație, artă, tehnologie, patrimoniu cultural emergent și educație.
Proiectul va fi structurat pe 4 piloni: Talks, Community, Workshop-uri și Biblioteca de resurse care împreună formează o resursă de dezvoltare pentru noi competențe în artă digitală și noile medii – o platformă multidisciplinară, rezultată din activitățile și produsele sale digitale, dar și un spațiu cultural și de explorare, de învățare și familiarizare cu aceste noi instrumente.
Pilonul I – FAR Talks, reprezintă discuții de specialitate între actori relevanți din industrie la care vor avea acces gratuit elevi, studenți, artiști și dezvoltatori dar și publicul larg. Această secțiune va ajuta la crearea unor dialoguri interdisciplinare în comunitatea de new media art și explorarea potențialului domeniului. FAR Talks 2021 va începe pe 29 iulie cu o discuție în jurul temei “Contextul new media art în România”. Invitații care vor dezbate acest subiect sunt Alina Rizescu (RIZI), Cip Făcăeru (ASA Augmented Space Agency / CINETic-UNATC), Dilmana Yordanova (AVmotional/ KOTKI visuals), Levente Kozma (Simultan Festival) și din partea RADAR/ FAR – Mădălina Ivașcu.
Al doilea pilon – FAR Community va face o radiografiere a industriei și a comunității de new media, expunând artiștii care activează. Acest segment va rămâne deschis viitorilor membri ai comunității new media din România și o resursă pentru toate entitățile ce doresc să comisioneze proiecte de new media sau pentru absolvenții care doresc să facă programe de internship și să se dezvolte într-un cadru de specialitate.
Pilonul III – Far Workshops va fi un spațiu digital unde adolescenții vor învăța despre aplicabilitatea tehnologiilor emergente în domeniul artistic și cultural și care va oferi resurse de învățare pentru cei care își doresc să dezvolte proiecte ce îmbină arta cu tehnologia.
Scopul acestui pilon este să susțină noile generații ce vor extinde scena de new media art din România și să ajute tinerii să fie pregătiți pentru noile oportunități de dezvoltare printr-un cumul de skill-uri digitale și creative. Platforma își va începe activitatea printr-o serie de workshopuri, unde 20 de elevi din clasele IX-XII vor avea ocazia, prin intermediul burselor de studii oferite în parteneriat cu Unicredit Bank, să ia parte la cursuri de video mapping și realitate augmentată. Acestea vor avea loc între 6 septembrie – 14 noiembrie 2021, iar selecția se va face pe baza unei scrisori de intenție.
Pentru a afla mai multe despre cursurile de new media art ce vor urma în cadrul proiectului, elevii se pot înscrie la un meet&greet unde vor face cunoștință cu viitorii profesori și vor afla mai multe despre programă. Meet & greet-ul va avea loc pe 19 august, ora 12.00 și vor participa Cip Făcăeru (profesor de Augmented Reality), Aurelian Ionuș (profesor de Video Mapping), Mădălina Ivașcu (cofondator RADAR & FAR) și Tudorel Popescu (Edison – Clubul de antreperenoriat și tehnologie) moderatorul întâlnirii.
Deadline-ul pentru înscrierea la meet&greet este pe 10 august, iar înscrierile se fac pe https://www.far.community/meet_greet/
Cel de-al patrulea pilon, Biblioteca de resurse, va deveni o interfață pentru produsele artistice realizate de colaboratori și va conține recomandări de programe, instrumente și tutoriale, dar și o prezentare testimonială a activităților platformei și un spațiu unde artiștii pot obține informațiile necesare pentru a exersa, crea sau co-crea cu cei care practică deja în industrie.
Platforma FAR reprezintă un proiect curatoriat cu atenție la nevoile industriei locale care are nevoie de susținere și de formarea unei comunități strânse de artiști pentru promovarea inovației și consolidarea creativității emergente. Astfel, RADAR, împreună cu UniCredit Bank, construiește o platformă în România concepută pentru artiștii new media.
FAR este posibil cu ajutorul partenerilor care investesc în artiștii de mâine: UniCredit Bank, Augmented Space Agency, Paketa 12, UNATC_ CINETIc – Centrul Internațional de Cercetare și Educație în Tehnologii Inovativ Creative, DIA – Digital Interactive Arts din cadrul Universității Babeș Bolyai, UEFISCDI – Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării Fundația C.A.E.S.A.R. (Centrul pentru Acces la Expertiza Studenților și Absolvenților Români), Edison – Cluburi de antreprenoriat si tehnologie, Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim’est, Ubisoft, AMC, ARDEN, PostModernism Museum, LEADERS România.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz