Stiri

PwC: Investitorii, optimiști în privința economiei globale în 2025

Reading Time: 2 minute

Investitorii par optimiști cu privire la evoluția economiei globale, 51% dintre respondenții la sondajul PwC 2024 Global Investor Survey, așteptându-se la creștere anul viitor

Riscurile cibernetice și conflictele geopolitice ocupă primele poziții în topul amenințărilor percepute de investitori în această ediție, comparativ cu sondajul precedent în care indicau inflația și volatilitatea macroeconomică. Având în vedere aceste riscuri, aproape nouă din zece spun că abilitatea unei companii de a depăși o criză este un factor important în luarea deciziilor de investiții.

”În timp ce la nivel global volatilitatea macroeconomică nu mai reprezintă o provocare majoră pentru investitori, în România, preocuparea pentru stabilitate şi predictibilitate rămâne pe primul loc. Motivele țin pe de o parte de deteriorarea indicatorilor macroeconomici, respectiv o creștere economică sub așteptări în acest an și o adâncire a deficitelor de cont curent și bugetar, iar pe de altă parte de turbulențele politice recente care au condus la amânarea alegerilor prezidențiale și la incertitudinea privind formarea unui nou guvern. Așteptarea investitorilor este ca programul economic pe care îl va implementa următorul guvern, începând din 2025, să readucă echilibrele în economie, să relanseze creșterea și, implicit, să diminueze riscurile pentru investiții”

Daniel Anghel, Country Managing Partner PwC România

Reinventarea modelelor de afaceri continuă să fie prioritare pentru investitori

Majoritatea investitorilor la nivel global consideră că este foarte important ca întreprinderile să-și regândească modelele de afaceri și să-și majoreze investițiile în strategii și soluții de reducere a riscurilor.

Aproximativ trei din zece investitori spun că percep companiile ca fiind foarte sau extrem de expuse la perturbările tehnologice și că se confruntă cu o disponibilitate redusă de lucrători cu competențe-cheie. Aproape două treimi dintre investitori arată, de asemenea, că este foarte sau extrem de important ca întreprinderile să inoveze ca răspuns la reglementările guvernamentale, la schimbările în preferințele clienților și la instabilitatea lanțului de aprovizionare. Jumătate sau mai mult spun același lucru despre acțiunile concurenților, geopolitică și schimbările demografice.

Inteligența artificială (IA) vs angajați

Investitorii consideră că nu trebuie să existe un compromis între IA și angajați. Aproape trei sferturi dintre respondenți îndeamnă companiile în care investesc sau pe care le controlează să investească în modernizarea forței de muncă. Mai mult, o treime se așteaptă ca inteligența artificială să determine creșteri ale numărului de angajați cu 5% sau mai mult – la egalitate cu proporția celor care se așteaptă la schimbări mici sau inexistente ale numărului de angajați.

Majoritatea investitorilor sunt optimiști cu privire la beneficiile inteligenței artificiale generative, în special în ceea ce privește scalabilitatea, măsurarea randamentului investițiilor (ROI), impactul asupra forței de muncă, percepția părților interesate și cheltuielile de capital. Aproape trei sferturi dintre respondenți indică, de asemenea, că societățile ar trebui să-și majoreze moderat (42%) sau semnificativ (31%) investițiile pentru a implementa IA la scară largă.

Investitorii vor crește investițiile în companiile care iau măsuri pentru combaterea  schimbărilor climatice

Aproape o treime dintre investitori se așteaptă ca, în următoarele 12 luni, companiile în care investesc să fie foarte sau extrem de expuse amenințărilor generate de schimbările climatice. Mai mult, trei sferturi dintre respondenții la sondaj spun că își vor crește moderat sau semnificativ investițiile în companii care iau o serie de măsuri legate de climă, în special în crearea unor lanțuri de aprovizionare sustenabile (80%). Atunci când evaluează planurile de tranziție la zero  ale companiilor, investitorii consideră că guvernanța (72%) și cheltuielile de capital sau de exploatare asociate (68%) sunt foarte sau extrem de importante. În plus, 71% spun că societățile ar trebui să includă ESG/sustenabilitatea direct în strategiile lor corporative.

Foto: © Maxsims | Dreamstime.com

Ovidiu Neagoe

Recent Posts

Locuitorii din Iași au de acum contoare inteligente instalate în locuințe

Consumatorii vor beneficia de creșterea calității serviciilor prin facilități de gestionare mai eficientă a energiei, dar și prin îmbunătățirea gradului…

41 de secunde ago

Investiție de 1,2 milioane de euro pentru Parol, start-up care automatizează documentația medicală prin intermediul AI

GapMinder Fund II, fond de capital de risc dedicat companiilor de tehnologie create în România și în Europa de Est,…

5 minute ago

Industria de amanet, creșteri de peste 20% în 2025

Trendul ascendent înregistrat în 2024 se va menține și anul viitor în industria de amanet, care va avea o creștere…

15 minute ago

OVES Enterprise: afaceri de 20 milioane de euro și expansiune globală

OVES Enterprise, companie românească de dezvoltare de software, cu expertiză în crearea de soluții software și inovații AI destinate industriilor…

30 de minute ago

Lidl România invită clienții la cea de-a unsprezecea colectă de alimente

Lidl România, în parteneriat cu Rețeaua Băncilor pentru Alimente din România, organizează cea de-a unsprezecea colectă de alimente, în perioada…

14 ore ago

DIGI începe operațiunile comerciale în Belgia. Oferte de la 10 euro pe lună, nelimitat

Din 11 decembrie 2024, DIGI își extinde operațiunile comerciale în Europa și lansează pe piața belgiană servicii de internet fix…

20 de ore ago