Puterea experienței
Reading Time: 2 minuteȘtim că mesajele pozitive sunt preferate în companii. Că nu se recomandă să vorbești despre problemele întâmpinate și că trăim încă într-o comunitate în care puțini oameni au puterea să vorbească despre momentele de cumpănă, despre eșec sau despre clipele când simți că nu mai poți. Deși ele există!
Deși sunt cele care ne formează și ne ajută să fim mai buni. Să găsim soluții și să inovăm. O spun din experiență. Sunt unul dintre antreprenorii care s-au lovit de toate situațiile de criză care au afectat economia României și în special industria printului. Acum, în septembrie, se împlinesc 19 ani de când lucrez la Biz și 10 ani de când am preluat ca acționar acest brand, revista și evenimentele din jurul său.
Cine este antreprenor știe că nu este ușor, în niciun domeniu, cu atât mai puțin în print! Iar puterea de a recunoaște că nimic nu merge de la sine, că bani nu cad din cer, că nu sunt oportunități pe toate drumurile și, pentru cei care cred altfel, că taxele nu sunt mai mici și nici nu te ajută cunoscuții, este cu adevărat o putere, una pe care doar experiența ți-o dă. Tot experiența este cea care m-a învățat că fațada, vândută în mai toate cursurile și cărțile de management, e bună doar până la un punct. Că în tot ce faci este important să fii original și să lucrezi cu oameni care nu cred în povești și idei fără fond. Care știu că în spatele fiecărei realizări sunt ore întregi de trudă, de căutări și, da, pentru antreprenori, de disperare. Așa te călești. Așa crești și ajungi să‑ți alegi tu colaboratorii. Așa am ajuns și eu, acum, să am puterea să spun că, dacă ar fi să dau timpul înapoi, aș alege la fel. Chiar dacă că au fost multe momente grele și, da, unele în care am vrut să renunț. Sau în care a trebuit să găsesc de multe ori soluții imposibile. De ce-aș alege la fel? Pentru că nimic nu te împlinește mai mult decât să faci ce iubești, iar băiatul meu cel mare, așa cum spun prietenii, împlinește 19 ani! Pentru această aniversare am gândit o activare ieșită din tipare. Povestea liniei de business Biz 19 ani, care a făcut harta de business a Capitalei, este în paginile Biz 324.
Sperăm să vă placă.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz