Finanțe Stiri

Purcari se listează la BVB

15 feb. 2018 4 min

Purcari se listează la BVB

Reading Time: 4 minute

Grupul Purcari se listează la Bursa de Valori București (BVB), sub simbolul WINE, după realizarea cu succes a unei Oferte Publice Inițiale (IPO) pentru 49% din acțiunile sale.

Purcari BVB 1Oferta a fost bine primită, tranșa dedicată investitorilor retail fiind suprasubscrisă de peste patru ori, în pofida turbulențelor care au afectat piețele globale și care au marcat scăderi record ale indicelui Dow. Prețul final al Ofertei a fost de 19 RON/acțiune, valoarea totală a ofertei ajungând la peste 186 milioane RON (50 milioane USD). 

Grupul Purcari este condus de fondatorul şi CEO-ul său, Victor Bostan, de profesie oenolog, cu peste 35 de ani de experiență în industria vinului, alături de acționarii Horizon Capital, cea mai importantă companie de private equity din Ucraina și Moldova, și International Finance Corporation (IFC), parte a World Bank Group.

“Astăzi începe un nou capitol pentru Grupul Purcari, continuând drumul către a deveni liderul necontestat al pieței de vin ȋn ECE. Cele mai multe mulțumiri le revin consumatorilor noștri fideli, pe care vom continua să îi încântăm. Sunt recunoscător echipei noastre, de la culegătorii de struguri până la contabili, de la vinificatori la agenţii de vânzări, toți cei care au muncit neobosit pentru a transmite viziunea noastră curajoasă. Nu mi-aș fi putut dori parteneri mai buni, mai ales Horizon Capital, care ne-a sprijinit la bine și la rău și a contribuit semnificativ la povestea noastră de succes în calitate de investitor implicat, dar și IFC pentru sprijinul financiar acordat”, a declarat Victor Bostan, CEO Purcari.

Victor Bostan a urat bun venit noilor acționari, “care au rămas calmi în pofida tensiunilor din piață și care au aderat la viziunea noastră de a construi un campion regional pe piața viticolă în creștere rapidă din ECE”.

„Este cu adevărat un moment propice pentru a fi în industria vinului: producția globală nu poate satisface cererea în creștere, ducând la lipsuri și marje mai mari pentru producători. Spre deosebire de petrol, curba cerere-ofertă nu poate fi ușor rebalansată pentru că nu există „vin de  şist”. Așteptăm cu nerăbdare să capitalizăm aceste condiții favorabile, profitând de poziția noastră, caracterizată de costuri scăzute branduri puternice. Sunt cu adevărat încântat că toți cei care îndrăgesc vinurile noastre și iubesc brandurile noastre vor avea acum oportunitatea de a deveni acționari ai Grupului și astfel să participe, alături de noi, la succesul companiei”, a adăugat CEO-ul Purcari. 

Lenna Koszarny, Partener Fondator și CEO al Horizon Capital, a adăugat: “Grupul Purcari scrie astăzi o fila de istorie, fiind prima companie din Moldova care se listează public ȋn Bucureşti. Este o moștenire demnă de un brand iconic, care a încântat iubitorii de vin din 1827 și care a câștigat prin merit poziția de lider în România și Moldova, concomitent cu extinderea prezenței la nivel global. Felicitări fondatorului și CEO-ului Victor Bostan pentru leadership, determinare și tenacitate, precum și întregii echipe Purcari pentru faptul că şi-au urmărit visul curajos de a deveni campioni regionali, păstrându-și pasiunea pentru producerea de vin de cea mai înaltă calitate”, a declarat Lenna Koszarny, Partener Fondator și CEO al Horizon Capital.

“Felicitări lui Vasile Tofan, Partener la Horizon Capital, pentru creativitatea, contribuția și angajamentul de-a lungul anilor, lucrând neobosit alături de Victor Bostan și de echipa Purcari pentru a direcționa Grupul către piețe noi, creșterea de 4 ori a EBITDA în ultimii trei ani și catapultarea Grupului către noi înălțimi. Antreprenori vizionari precum Victor Bostan reprezintă fundația pentru orice afacere de succes și suntem încântați să sprijinim acest rezultat fantastic prin expertiza și capitalul nostru. Rămânem un investitor activ și fani dedicați ai Freedom Blend, Negru de Purcari și al tuturor produselor excelente”, a adăugat Lenna Koszarny, Partener Fondator și CEO al Horizon Capital.

Pe fondul creşterii robuste a consumului ȋn ECE, Purcari a înregistrat o rata medie de creştere a veniturilor de 34% ȋn perioada 2014-2016, cu rate medii anuale de creștere de 55% ȋn Romania, 49% ȋn Polonia, 44% ȋn Moldova,15% ȋn Cehia şi Slovacia. Nivelul ridicat al creșterii s-a menținut în primele 9 luni ale anului 2017, în care veniturile s-au majorat cu 35% pe an, creșterea în România accelerând la 69% față de aceeași perioadă din 2016.

“România a fost una dintre piețele active din Europa în ceea ce privește numărul de listări în 2017, iar trendul continuă și în 2018. Prin listarea la BVB, compania Purcari transmite un semnal puternic că își propune să devină un lider incontestabil pe piața vinului în Europa Centrală și de Est. Exemplul lor ar trebui urmat de fiecare companie care-și propune să devină lider în domeniul ei de activitate”, a declarat Lucian Anghel, președintele BVB.

Compania beneficiază de o baza sustenabila de cheltuieli reduse și de o oferta abundentă de struguri de calitate, pentru a realiza o afacere extrem de profitabilă. Marja EBITDA pe primele 9 luni 2017 a fost de 33%, în timp ce marja de profit net a crescut la 23%, crescând cu 29%, respectiv 55%, față de aceeași perioadă din 2016.

Consumul global de vin în 2017 este estimat de OIV la 243 milioane hectolitri, cu o producție corespunzătoare de 247 milioane de hectolitri. În ultimele două decenii, raportul dintre consumul mediu și producția globală a fost ȋntre 0,85 și 0,90. Totuși, recoltele scăzute din 2017 vor vedea acest raport ajungând la 0,98.

Reechilibrarea pieței mondiale a vinului a avut un efect pozitiv asupra prețurilor vinurilor tranzacționate, care au crescut, în medie, de la 2,1 euro pe litru în 2006 la 2,8 euro în 2016, potrivit OIV. Se preconizează că această tendință va continua și în 2017, deoarece OIV previzionează o scădere cu 8% a producției globale, volumele scăzând în Italia cu 23%, ȋn Franța cu 19%, ȋn Spania cu 15%, ȋn Germania cu 10% și ȋn Chile cu 6%, generând creșterea prețurilor mondiale ale vinului. România și Moldova au facut excepție de la această tendință, ambele benefiind de o recoltă bogată, în creștere cu 64% și, respectiv, cu 20% faţă de anul 2016, ceea ce este de bun augur pentru marjele producătorilor din ambele ţări ȋn 2018.

Grupul Purcari este unul din cele mai mari grupuri vinicole regionale, cuprinzând o familie de patru vinării, ȋn Moldova şi România: Vinăria Purcari, Vinăria Bostavan, Crama Ceptura şi Vinăria Bardar, totalizand circa 1.060 hectare de viţă de vie ȋn gestiune. Grupul este liderul segmentului premium ȋn Romania, cu o cotă de piață de 26% și cel mai mare exportator de vin din Moldova, cu o reţea de exporturi care acoperă peste 30 de ţări. Fondată ȋn 1827, Vinăria Purcari este cea mai medaliată vinărie din Europa Centrală şi de Vest la Decanter Londra ȋn 2015-2016 și printre cele mai bine clasate în Vivino, o dovadă a devotamentului Purcari de a încânta consumatorii cu vinuri excelente la un preț bun.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: