Provident Financial România, cea mai mare instituție financiară nebancară (IFN) din România care nu este parte dintr-un grup bancar, anunță lansarea unui program de informare menit să crească gradul de înțelegere a rolului IFN-urilor în economia modernă și importanța accesului la finanțare pentru categoriile nebancarizate.
Programul #FărăSurprize: totul despre credite își propune să demitizeze percepțiile eronate despre IFN-uri și să prezinte publicului larg rolul pe care acestea îl au în creșterea nivelului de incluziune financiară. Acesta vine într-un context în care consumatorii au nevoie de și mai multe informații clare și detaliate despre serviciile financiare nebancare și despre ce presupune un astfel de credit.
În 11 noiembrie, intră în vigoare Legea 243/ 2024 care prevede, printre altele, că, pentru împrumuturile de până în 25.000 de lei, clienții nu pot plăti mai mult decât dublul sumei împrumutate, costul total al creditului pe zi fiind de asemenea plafonat la cel mult 1%. Legea se aplică la cerere și contractelor în derulare, în anumite condiții.
” Am susținut dintotdeauna inițiativele menite să asigure o mai bună reglementare a sectorului IFN din România, în scopul protejării consumatorilor de produse și servicii financiare și a evitării supra-îndatorării. Comportamentul iresponsabil al unor jucători mai mici din piață a creat pe nedrept o percepție negativă asupra întregului sector, însă această percepție nu este generalizată. IFN-urile au un rol necesar într-o economie de piață funcțională, care asigură cu responsabilitate echilibru și siguranță financiară inclusiv pentru cei cu venituri medii și mici, care nu se încadrează mereu în criteriile altor creditori, explică Florin Bâlcan, directorul general al Provident Financial România, care este și vicepreședintele Asociației Societăților Financiare din România.
În acest context, Provident a pus la dispoziția publicului larg un serial de educație financiară, în care un expert în domeniu prezintă, printre altele, diferențele dintre o bancă și o IFN, când și cum este indicat să ne îndatorăm, precum și alte noțiuni financiare de bază, explicate într-un limbaj accesibil. Toate episoadele video sunt disponibile gratuit pe www.sigurantafinanciara.ro.
În plus, Provident le va oferi proactiv posibilitatea unor clienți de a-și refinanța la costuri mai reduse contractele eligibile, fără a mai aștepta o cerere în acest sens, așa cum prevede legea. Pe site-ul https://www.provident.ro/transparent/plafonarea-costurilor-la-credite, compania pune la dispoziția tuturor un ghid practic despre aplicarea legii 243/2024, în care explică criteriile de eligibilitate, precum și modalitățile prin care clienții IFN-urilor pot cere aplicarea legii pentru contractele în derulare.
În același timp, toți cei peste 1.500 de reprezentanți de vânzări Provident sunt pregătiți să răspundă întrebărilor clienților despre aplicarea legii și despre criteriile de eligibilitate.
Programul #FărăSurprize: totul despre credite face parte din angajamentul Provident de a redefini standardele industriei IFN și de a promova practici de creditare responsabilă, într-un context în care accesul la finanțare rămâne o provocare pentru multe categorii sociale din România.
Grupul DIGI a demarat campania „Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al companiei, derulat în colaborare cu Asociația…
Jason Silva este speaker, futurist, storyteller și realizator de film, dar cel mai cunoscut este pentru rolul de prezentator al…
Mai mult de un sfert (27,51%) dintre respondenții unui sondaj realizat la solicitarea Ariston România plănuiesc să achiziționeze o pompă…
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a înregistrat, în primele 9 luni din 2024, o cifră de…
Banca Europeană de Investiții (BEI) acordă un împrumut de 200 de milioane de euro distribuitorului român de energie Delgaz Grid…
Cu o carieră de peste 19 ani în finance, Magda Costache este, din septembrie, noul CEO interimar Sezamo, supermarketul online…