Proprietatile din zone turistice montane au devenit tot mai atractive pentru investitori, conform studiului anual Savills “Raportul Ski, Iarnă 2021-22”.
Chiar dacă primul trimestru din 2021 a fost vizibil afectat din punct de vedere al cererilor, volumul tranzacțiilor s-a dublat față de anul precedent și a apărut o concurență acerbă pe această nișă, în special pentru proprietățile premium din cele mai exclusiviste stațiuni montane din lume. Proprietățile care erau de vânzare de câteva luni, sau chiar ani, și-au găsit, în această perioadă, cumpărători dornici să iasă din zonele urbane, ca urmare a restricțiilor cauzate de criza sanitară și impactul acesteia privind munca de acasă, arată raportul Savills.
Deși ar fi nerealist să ne așteptăm ca România să ajungă vreodată în topul destinațiilor de schi din Europa, stațiunile montane românești au un potențial de dezvoltare ridicat și ar putea atrage investitori în următorii ani.
„Avantajul unei investiții într-o proprietate aflată într-o stațiune montană este dat de faptul că aici turismul are continuitate, spre deosebire de turismul de pe litoral, spre exemplu. Deținerea unei proprietăți la munte asigură, asftel, un venit stabil pe tot parcursul anului. Pe piața locală au apărut deja dezvoltatori care oferă posibilitatea de a investi în proprietăți aflate în stațiuni montane precum Brasov sau Sinaia”, spune Ilinca Timofte, Research Analyst Crosspoint Real Estate.
Pornind de la această oportunitate, în următorii ani astfel de active ar putea atrage o serie de investitori, majoritatea locali. ”Pentru ca acest gen de activ alternativ să devină atrăgător și pentru investitori instituționali, stațiunile montane din România ar trebui să atragă un număr semnificativ de turiști străini, iar acest lucru depinde în mare masură de investițiile publice făcute în promovarea și dezvoltarea zonelor cu potențial turistic din țară”, adaugă Timofte.
Înainte de pandemie, achiziționarea unei proprietăți dintr-o stațiune montană era considerată ca o fiind o investiție a unei restrânse categorii de oameni cu venituri foarte mari, însă experiența Covid-19 a adus o creștere semnificativă în rândul acestora pentru astfel de achiziții. În urma blocajelor succesive aduse de criza sanitară, tot mai mulți oameni caută acum spații cât mai deschise, aer curat și o viață mai bună, iar datorită acestor lucruri, proprietățile din zonele montane nu au fost niciodată mai căutate ca acum, precizează studiul.
Foto: © minnystock | Dreamstime.com
Rituals Cosmetics, brandul internațional specializat în produse de îngrijire naturală a corpului și a pielii, parfumuri pentru casă și seturi…
Din 15 decembrie 2024, intră în vigoare noul Mers al Trenurilor 2024-2025, ce va fi valabil până la data de…
CMS a primit premiul „CEE M&A Legal Adviser of the Year 2024” în cadrul Mergermarket European M&A Awards 2024, ceremonie…
Sip Coffee & Wine, cunoscut până acum pentru cafeneaua de la parterul imobilului situat pe Calea Moșilor 116 - 122,…
Global Vision, lider în sectorul imobiliar și energetic din Europa Centrală și de Est, anunță numirea Danielei Lazea în funcția…
KoçZer, liderul turc în domeniul achizițiilor strategice și al managementului lanțului de aprovizionare, și-a anunțat intrarea pe piața europeană prin…