Promotor al valorilor românești

Promotor al valorilor românești

Pe cât este de talentat în mânuirea viorii și a arcușului, pe atât este de tenace în lupta pentru promovarea culturii românești și a proiectelor în care crede.

Violonstul Alexandru Tomescu, aplaudat pe scene precum Théatre des Champs Elysées – Paris, Carnegie Hall – New York sau Metropolitan Arts Centre – Tokio, a ales România. Misiu­nea sa este promovarea culturii românești, iar imaginea și-o pune doar în slujba proiectelor în care crede. În prezent, luptă pentru deschiderea unei Academii de Muzică și Arte Vizuale în casa lui Enescu de la Mihăileni și plănuiește să arate lumii sunetul whisky-ului Jack Daniel’s.

V-ați gândit vreodată să rămâneți peste hotare?

Cred că fiecare român se gândește măcar o dată în viață: „Cum ar fi dacă…“.  Eu am ales România după ce am studiat în străinătate în deplină cunoștință de cauză. Spun că am ales și nu că m-am întors, fiindcă a doua formulare ar putea indica un regres. Nici­decum – am venit aici pentru că îmi plac provocările, fiindcă sunt atâtea de făcut în domeniul muzical. Am avut șansa de a porni de la zero în ceea ce privește organizarea turneelor de muzică clasică la nivel național, în urmă cu 10 ani. Diversitatea și calitatea evenimentelor de acest gen din ziua de astăzi sunt o confirmare a reușitei demersului din momentul respectiv.

Povestiți-ne despre experiența de a purta muzica clasică în orașe fără filarmonici.

În toate turneele pe care le-am făcut, mi-am propus să cânt nu doar în marile orașe, principalele centre culturale, ci și în localități mai mici, rar vizitate. Setea de cultură este o realitate. Nu este nevoie de traducere sau de o diplomă de conservator, ca să te poți bucura de o sonată de Bach sau de „Lăutarul“ lui Enescu. Am găsit întotdeauna o deschidere și o bucurie a trăirii muzicale inegalabile. Un meloman dintr-un mic oraș de munte mi-a spus: „Aștept de 20 de ani un concert ca al dumneavoastră“. Am fost impresionat până la lacrimi. Pentru asta sunt în România, pentru asta simt că este nevoie de mine aici, de muzica pe care o cânt.

Ați luptat cu arcușul pentru numeroase cauze sociale. Care a fost cea mai mare izbândă? 

Este imposibil de făcut o ierarhie între cauzele pe care le-am susținut cu armele mele, vorba lui Enescu: vioara și arcușul. M-am alăturat acestor cauze sociale sau umanitare din convingerea că muzica are puterea de a-i face pe oameni mai buni. Succesul campaniilor vine să sprijine această afirmație a lui Beethoven.  Este un exercițiu de a învăța să fim solidari cu aproapele nostru, să trecem de această sferă a preocupărilor strict personale și să devenim receptivi la cei aflați în nevoie.

Ce v-a îndemnat să vă implicați în proiectul legat de casa lui George Enescu din Mihăileni și ce ați reușit să faceți?

Nu aș putea spune că am ales cauza salvării casei lui Enescu de la Mihăileni, ci ea m-a ales pe mine. Nu se poate să fii muzician român, conațional cu Enescu, și să rămâi insensibil la așa o poveste dramatică, de dispariție a unui simbol enescian de pe fața pamântului.  

Salvarea casei lui Enescu de la Mihăileni este, în clipa de față, o poveste de succes. Am avut marele noroc să am alături de mine oameni de o calitate extraordinară: dl arh. Șerban Sturdza, de la Fundația Pro Patrimonio, pianista Raluca Știrbăț, care a lansat întreaga campanie, acum mai mulți ani, numeroși artiști care au decis să se alăture cauzei și, cel mai important, toți cei care au rezonat cu această poveste și au donat pentru salvarea și restaurarea casei. 

Partea cu adevărat provocatoare abia de acum începe, din momentul în care casa este aproape gata. De felul în care ea va fi integrată în comunitatea locală, de modul în care acolo vom putea organiza evenimente culturale, cursuri, depinde întreg succesul proiectului. Planuri sunt, și încă îndraznețe: deschiderea la Mihăileni a unei Academii de Muzică și Arte Vizuale. Am reușit deja să organizez la Mihăileni, în această vară, o primă ediție a unor cursuri de perfecționare, pentru vioară și violă, „Enescu Experience“. Succesul demersului a fost emoționant și mi-a dat încrederea să merg încă și mai departe. Pentru anul viitor, preconizez activități mult mai numeroase, precum și o permanentizare a cursu­rilor oferite tinerilor din zonă. 

Sunt convins că în astfel de localități, lipsite de școli de muzică sau de teatre ori filarmonici, este o nevoie uriașă de artă, de frumos, mai ales în rândul celor tineri. Pariul pe care l-am pus cu mine însumi este să reușesc să descopăr și să sprijin la timp un viitor mare talent al României.

Cum selectați brandurile cu care acceptați să vă asociați ima­ginea?

Este foarte simplu: dacă este o idee în care cred și cu care mă identific, atunci totul funcționează perfect. Este foarte important să fii sincer cu tine însuți și cu valorile tale de artist. Ele trebuie – și sunt – întotdeauna pe primul loc. În absența lor, nimic nu ar mai avea sens. 

Ce v-a atras cel mai mult la povestea gândită de către cei de la Jack Daniel’s? 

Este un proiect la care țin foarte mult și care mi-a devenit drag. Și este doar la început. Partea cea mai spectaculoasă, pentru mine, ca violonist, va fi aceea în care voi cânta primele note pe vioara Jack. Avem, însă, de așteptat până atunci: lemnul pregătit de lu­tierul Silvian Rusu este pus la maturat timp de 6 luni, într-o cantitate impresionantă de whiskey ; va fi apoi transformat, metamorfozat într-o vioară unică în lume; o vioară al cărei sunet va avea cu siguranță o aromă cu totul aparte. Nu vreau să divulg încă toate surprizele pe care le pregătim, dar abia aștept momentul pentru a le împărtăși iubitorilor de muzică și de Jack. 

Mai aveți vreun țel profesional pe care vă doriți să îl atingeți?

Chiar și la 40 de ani, simt că încă sunt la început. Am încă atâtea de făcut, atâtea proiecte de împlinit sau de pornit. Cea mai mare dorință a mea este aceea de a reuși să fructific între­gul potențial pe care mi l-a dat Dumnezeu. Este o responsabilitate uriașă. 

Un om. O vioarĂ. Peste 100 de premii

La început, vioara a reprezentat pentru Alexandru Tomescu jucăria de care nu se mai sătura. De-a lungul anilor, joaca devine tot mai serioasă și „jucăria“ cu coarde îi aduce muzicianului peste 100 de premii întâi naționale și mai mult de 30 de distincții internaționale.

Violonistul este laureat al unor competiții de peste hotare, emblematice pentru lumea muzicală: Niccolo Paganini (Italia), Pablo Sarasate (Spania), Marguerite Long – Jacques Thibaud (Franţa).

În anul 1999, obține premiul cel mare la secțiunea Vioară a Concursului Internațional „George Enescu“ și vede în acest premiu o provocare de a-și demonstra că poate realiza și mai mult.

Opt ani mai târziu, câștigă, pentru prima oară, dreptul de a cânta pe vioara Stradivarius Elder-Voicu 1702, în urma unui concurs organizat de către Ministerul Culturii şi Filarmonica „George Enescu“. Folosind această vioară, Alexandru Tomescu poartă mesajul muzicii clasice în orașe românești în care nu există filarmonici. Instrumentul muzical se află și astăzi în mâinile sale iscusite, după ce în anul 2013 a câștigat încă 5 ani alături de vioara sa de suflet.

Foto: Ioana Hameeda Chiriță