Oare este posibil ca cei mai buni prieteni să fie în același timp inamici? Da, este posibil atunci când pisicile și cățeii trăiesc împreună sub același acoperiș! Această rivalitate eternă între ei este tema principală a noii campanii promoționale de marketing din magazinele Profi.
Campania intitulată “Pisici versus Căței. Frenemies” a fost lansată pe 21 august și se va desfășura până pe 30 octombrie.
Pe toată durata campaniei cumpărătorii magazinelor Profi vor putea colecționa 24 de abțibilduri Frenemies cu pisici și căței în diferite ipostaze și cu roluri diverse: roboți, intelectuali, pikaboo, jucători, magicieni, funky, skateri, fantastici, astronauți, luptători, sportivi, supereroi. Toate pregătite pentru a stimula jocul și a inspira momente de bucurie pentru copii și adulți deopotrivă. Cele 24 de abțibilduri pot fi colecționate și păstrate într-un album special disponibil pentru vânzare în magazinele Profi.
În plus, toți cei ce fac cumpărături în magazinele Profi vor putea colecționa puncte pentru a cumpăra plușuri Frenemies la prețuri promoționale. Sunt disponibile câte 4 plușuri cu căței și 4 plușuri cu pisici în câte două mărimi.
“Publicul ne întreabă nerăbdător care este marea surpriză care vine după urseroi și după oițele năzdrăvane, marile succese care au adus atât de multă bucurie celor care ne-au vizitat magazinele în anii trecuți,” dezvăluie Gaetan Pacton, directorul general Profi. “Ei bine, a sosit momentul să vă facem cunoștință cu pisicuțele și cățeii Frenemies, personaje care aduc veselie și noi motive de tandrețe în 2024. Animăluțe simpatice, pisicuțele și cățeii adesea se joacă și chiar și dorm împreună. Este o plăcere să le observi și să înveți de la ele cum poți trece peste diferențe, cum să le accepți.”
”Animalele de companie sunt un subiect încărcat de emoție și entuziasm pentru milioane de oameni din toată lumea. Potrivit celor mai recente studii, peste 45% din gospodăriile din România au un cățel și 48% cel puțin două pisici, deci fără îndoială subiectul este unul relevant pentru majoritatea românilor. Astfel, ne-am propus să punem accentul pe eterna rivalitate, dar și duioasa prietenie dintre câini și pisici prin această colecție de plușuri și abțibilduri haioase.
Suntem ferm convinși că va genera entuziasm atât în rândul copiilor, cât și în rândul părinților. Felicităm Profi pentru această campanie și ne mândrim cu faptul că am avut plăcerea de a lucra împreuna acest proiect. Această campanie marchează și un alt pas important în dezvoltarea Promotica, odată cu lansarea pe piața din România, demonstrând dedicarea noastră, dar și creativitatea și căutarea constantă a inovației pentru a atrage consumatorii și a genera entuziasm în rândul acestora.” a menționat Diego Toscani, CEO, Promotica.
Cu peste 20 de ani de expertiză pe piața campaniilor de marketing de fidelizare a consumatorilor, grupul Promotica este unul dintre liderii industriei, operand în peste 10 țări, cu vânzări anuale de peste 80.000.000 € și deservind peste 120 clienți din sectorul alimentar și retail.
Promotica s-a specializat în design-ul și implementarea campaniilor de marketing de impact care au ca miză generarea de rezultate în ceea ce priveste comportamentul de consum al cumpărătorilor și care pun accent pe recompensarea fidelității acestora într-un mod relevant și emoționant.
Cu peste 28.000 de angajați în peste 1730 de magazine în peste 860 de locații urbane sau rurale, Profi este cel mai mare angajator privat din România. PROFI SUPER, PROFI CITY, PROFI GO și PROFI LOCO, cele patru formate de magazine ale rețelei, oferă acces la peste 5.000 de produse apreciate de peste 1,2 milioane de consumatori care își fac cumpărăturile zilnice în aceste magazine. Peste 94% dintre aceste produse provin de la furnizori locali, din România. Cifra de afaceri a rețelei, de 11,9 miliarde de lei, poziționează compania pe locul trei în topul retailerilor din România.
Edenred, în colaborare cu Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România (HORA), lansează “Țara lui Mai Bine”, primul proiect…
Fondatorii ar trebui să se concentreze pe obținerea de venituri, mai degrabă decât pe creșterea cu orice preț și ar…
Agridrone România, un start-up specializat în distribuția și consilierea pentru achiziția dronelor agricole, anunță cu mândrie că a fost desemnat…
Consumatorii români caută din ce în ce mai mult o experiență de cumpărături online mai bogată, personalizată și inovatoare atunci…
Internetics, festival de tradiție organizat de The Institute încă din 2001, a devenit o scenă de referință pentru performanțele și…
Angela Galeța, director al Fundației Vodafone România a vorbit, pe scena Zilelor Biz, la conferința de sustenabilitate din data de…